Prezentare “Ultimul viking” de O.G.Arion

ultimul vikingPrieteni, cu aceasta postare debutez pe acest blog al meu la categoria “Carti”.  Fiindca debutez, am ales sa va prezint o carte de debut, dar care m-a impresionat profund in sensul cel mai bun al cuvantului – “Ultimul viking” de O. G. Arion. Stiam despre aceasta carte ca apartine genului fantasy si ca se inspira din mitologia scandinava si nu numai. Toate acestea, laolalta cu titlul care face referire la vikingi (pentru care eu am o slabiciune), m-au facut sa am mari asteptari de la aceasta carte. O spun cu deosebita placere – nu am fost dezamagita. Chiar deloc, ceea ce este mare lucru, fiind eu o persoana destul de eclectica zilele acestea. Altfel spus, daca ceva nu ma prinde, nu am ce-i face, prefer sa recitesc ceva ce ma incanta decat sa ma chinui cu carti care nu ma inspira. Initial, am scris aceasta prezentare dupa ce am citit prima data cartea, pe care intre timp am recitit-o. Am adus cateva mici modificari prezentarii de atunci, tocmai in lumina reluarii lecturii. Da, atat de buna este!

Oameni buni, autoarea ne introduce rapid in intriga si nu ne lasa deloc sa ne plictisim. Cartea este scrisa la persoana intai, protagonista fiind Victoria Grey, de profesie medic veterinar, care decide sa isi lase balta cariera in domeniu (din Boston), sa se mute intr-un orasel si sa se dedice inceperii unei afaceri – o cafenea cu placutul nume Coquette. Aici, ca sa fiu putin carcotasa, mi se pare decizia ei nu foarte argumentata si se putea bate un pic mai multa moneda pe motivele care ar fi determinat-o sa ia asa o decizie. Putem insa considera ca eroina isi urmeaza vocea inimii si , poate, o dorinta ascunsa. Victoria este un personaj deosebit de agreabil, feminin, modern, o femeie in care sunt sigura ca ne putem regasi marea majoritate a femeilor zilelor noastre, intr-o oarecare masura. Mie mi-a placut faptul ca face parte dintr-o categorie decisa de eroine, care nu pierde mult timp pe ganduri si trece rapid la actiune. Asadar, Victoria devine martora unei crime si primeste de la muribund o moneda ciudata de argint. Pe rand, in viata ei pana atunci relativ linistita apar Arrio Raul, Liam O’Rilley si Ian Tomasson. Primul se dovedeste a fi un vampir carismatic si cinic, al doilea este un politist cu sex appeal care investigheaza neobisnuita crima iar al treilea este un personaj misterios, un viking din secolul X asupra caruia planeaza un blestem vechi de secole, care are legatura chiar cu moneda primita de Victoria. Aceasta este atrasa intr-un vartej de actiune si senzatii tari, unele provocate chiar de prezentele masculine anterior pomenite. Adaugam la toate acestea un numar de personaje negative apartinand acelorasi planuri misterioase ale existentei, lumea Nemuritorilor, precum si o serie de fiinte mitice (selkie, wyvern).

M-au cucerit foarte mult descrierile din carte, detaliate fara a fi incarcate, pline de farmec. Un alt plus il reprezinta documentarea, redarea atmosferei, numelor, intamplarilor din preajma anului 1000. Tensiunea erotica este tot un plus, din punctul meu de vedere. Poate unora Victoria li se va parea putin libertina si indecisa, dar sa nu uitam ca ea este, ca si cei din jur, sub influenta argintului magic. Povestea de dragoste din carte evolueaza destul de firesc, deloc siropos, ceea ce este un mare plus, tot din punctul meu de vedere, nu suntem bombardati cu sex excesiv, nici cu scene lacrimogene ieftine.

Autoarea reuseste sa construiasca o  serie de personaje placute, pe care dorim sa le regasim si pe viitor, daca zeii din Valhalla vor binevoi. Preferatul meu este chiar ultimul viking, iar povestea lui va las sa o descoperiti singuri, daca nu ati facut-o deja.

Atentie! In data de 7 septembrie 2016 este programata lansarea volumului 2 din seria Nemuritor – “Te voi gasi”, Editura Librex Publishing. Evenimentul va avea loc la Teatrul de arta Bucuresti, orele 18:30. Veti avea ocazia sa faceti cunostinta cu O.G. Arion si personalitatea sa debordanta, precum si cu seria Nemuritor, care va va surprinde si cuceri.

Advertisements

5 thoughts on “Prezentare “Ultimul viking” de O.G.Arion

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s