Dincolo de timp – O.G. Arion

Înainte de a purcede la prezentarea propriu-zisă a cărții “Dincolo de timp“, volumul al treilea din seria “Nemuritor“, de O.G. Arion, aș dori să spun cum am făcut eu cunoștință cu această serie minunată. “Vinovată”, ca să zic așa este Geo Marcovici, prietenă deosebită, cititoare împătimită și book blogger iscusit, care mi-a dăruit volumul 1 – “Ultimul viking“. Astfel am făcut eu, cititor declarat și pretențios de fantasy, prima incursiune în această lume a nemuritorilor aduși la lumină de autoare. Am fost încântată să descopăr nu numai un fantasy urban de mare calitate, dar și o scriitoare care coboară din turnul ei de fildeș (unde îmi imaginam eu că sălășluiesc autorii) printre noi, cititori de rând, interesată de părerile noastre, plină de umor și vervă. Astfel, cum-necum, nici eu nu știu exact în ce moment, am primit ocazia de a aduce un mic aport la munca uriașă pe care o presupune apariția unei cărți, anume de a ajuta la corectură. A fost o experiență inedită pentru mine și în același timp o plăcere, pentru că am avut ocazia să descopăr, bucată cu bucată, povestea din “Dincolo de timp“, care mi-a stârnit cel mai viu interes și m-a motivat să fac această treabă cât mai repede și cât mai bine. Mă îndoiesc că aș fi putut să fac acest lucru cu o lectură mai puțin captivantă.

7818161456b3a2bdf1c4037905940898

După câte știm din primele două volume, Victoria a căpătat anumite puteri ieșite din comun după ce a devenit Stăpâna argintului blestemat, atrăgându-și o oarecare notorietate în lumea supranaturalilor. Cartea debutează intens, cu Victoria noastră învârtindu-se în lumea bună a acestora, la un eveniment important – o nuntă de vârcolaci găzduită de Ian Tomasson, vikingul nemuritor, însoțită fiind de iubitul ei vampir, Arrio Raul. Acolo face cunoștință cu niște personaje destul de stranii, printre care doi gemeni amerindieni supranaturali, precum și vampirul Erden și vrăjitoarea Wulina. Personajele sunt descrise cu măiestrie, ca de obicei, scrierea Oanei are ceva cinematografic.

Victoria se vede prinsă în mijlocul unor evenimente foarte intense, care duc, în cele din urmă, la arestarea ei pentru … crimă! Învinuită că a ucis-o pe Candice, iubita polițistului Liam, scapă în cele din urmă datorită intervenției Sonjei Kaspin, avocata lui Ian. O avea oare Ian o avocată obișnuită? Evident că nu, iar descrierile făcute Sonjei sunt absolut delicioase.

erden

Abia își revine după toată această poveste neplăcută și încă o crimă zguduie micul orășel liniștit, Wind’s Cross. Nu numai atât, dar Mato, unul dintre gemenii supranaturali de care am pomenit mai devreme încearcă să o constrângă psihic să își folosească talentul resurecției în beneficiul cuiva misterios, care are nevoie disperată de acest talent al ei. Salvată în ultimul moment, atât de propria capacitate de a rezista puterilor supranaturalilor, dobândită în primul volum, cât și de apariția mai mult decât oportună a Sonjei, iată că se elucidează misterul: cel care își dorește cu ardoare ajutorul ei este chiar tenebrosul Erden, vampirul cu trăsături mongole. El pretinde ca Victoria să o reîntoarcă din morți pe iubita lui Kadyn, care a murit acum peste 2500 de ani și se prezintă la momentul actual sub formă de mumie. Această întreprindere ar putea-o costa viață pe Victoria, din câte se știe, așadar atât ea cât și anturajul ei refuză categoric. Dar Erden nu se lasă și este capabil de orice ca să își vadă dorința milenară îndeplinită, iar Wulina are un aș în mânecă: știe unde se află Eithne, iubita pe care Ian o crede moartă de câteva sute de ani…

Va îndrăzni Victoria să o reîntoarcă pe Kadyn, în ciuda tuturor riscurilor? Ce se va întâmpla atunci? Vă invit să descoperiți! În plus, o nouă putere, cea de-a treia, îi va fi activată eroinei principale, Stăpâna argintului.

Titlul cărții este o trimitere cu multe fațete: iubirea dincolo de timp dintre Erden și Kadyn, cea dintre Ian și Eithne, oare și cea dintre Arrio și Victoria? Relația lor va trece prin cea mai mare criză de până acum, când Victoriei îi este revelat un mare secret, care ar putea să schimbe din rădăcini totul.

arrio-andres-risso

Christina Hendricks on cover and inside of Flare Magazine

Cartea are un ritm alert, după cum ne-a obișnuit autoarea, însă de dată această acțiunea surprinde din ce în ce: atunci când crezi că, iată, s-a rezolvat o situație, totul se răstoarnă cu susul în jos.

Ne despărțim de unul dintre personajele foarte plăcute ale cărții, personajele principale au parte de multă neliniște și trăiri intense, însă primim și nelipsită doză zdravănă de umor care ne reamintește că viața nu este alb-negru. Mie mi-au plăcut mult și cei doi eroi – Erden și Kadyn.

Finalul este surprinzător și preconizează o nouă direcție în desfășurarea acțiunii seriei.

Nu uitați de notele explicative de la finalul cărții, unde autoarea ne dezvăluie sursa de inspirație a poveștii lui Kadyn, o descoperire fascinantă din anii ’90 în munții Altai.

Seria Nemuritor confirmă volum după volum, versatilă și îndrăzneață. Îndrăzniți și voi, prieteni, să faceți cunoștință cu eroii acestei serii!

13 thoughts on “Dincolo de timp – O.G. Arion

  1. Pingback: Prin cenuşă de visuri – O. G. Arion | adropofinspiration

  2. Pingback: Pentru că eu sunt, pentru că tu eşti – O. G. Arion (pre-recenzie) | adropofinspiration

  3. Pingback: Autori români contemporani preferați | adropofinspiration

  4. Pingback: Flashback – decembrie 2016 | adropofinspiration

  5. Pingback: De Gustibus: povești și rețete savuroase – O.G. Arion | adropofinspiration

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.