Ochiul lumii – Robert Jordan

ochiul-lumii-volumul-1-din-seria-roata-timpului

Acesta este primul volum din seria epic-fantasy “Roata timpului” de Robert Jordan. Seria este epică şi ca dimensiune, cuprinzând 14 volume, dintre care ultimele trei duse la capăt, după moartea autorului, de talentatul Brandon Sanderson. Acesta între timp s-a impus drept unul dintre cei mai iubiţi autori ai genului fantasy.

Să revenim însă la “Ochiul lumii”.

Romanul începe cu o incursiune în trecut, într-un moment dramatic care îl are în centru pe Lews Therin Telamon, numit şi Ucigaşul de Neam. Acesta a fost unul dintre cei mai puternici oameni ai timpurilor sale, Vârsta Legendelor, reuşind împreună cu alţi o sută de companioni să îl ferece pe Cel Întunecat şi pe acoliţii acestuia, Rătăciţii. Acest lucru a venit însă cu un preţ aspru pentru el şi confraţii săi: nebunia şi distrugerea.

După această introducere, începe povestirea propriu-zisă. Emond’s Field era un sat din Ţinutul celor Două Râuri, o zonă rustică, bucolică de munte ai cărei locuitori erau în mare parte fermieri şi meşteşugari. Departe de marile oraşe, de intrigi şi zone de conflict, oamenii din zonă îşi câştigau traiul şi îşi ţineau tradiţiile locale. În acest sat trăiau trei băieţi de-o seamă, Rand Al’Thor, Perrin Aybara şi Mat Cauthon care nu păreau cu nimic mai deosebiţi de alţi băieţi asemenea lor.

wot_cover_to_issue_9_by_booom-d3d9xxq

Însă nimic nu a mai fost la fel după ce fiinţe stranii şi pocite atacă liniştita aşezare chiar în Noaptea Iernii, ajunul sărbătorii de Bel Tine, care marca sfârşitul sezonului rece.

Satul iese mai bine decât era de aşteptat din cumplitul şi neaşteptatul atac, numai datorită intervenţiei providenţiale ale unei femei Aes Sedai, Moiraine, însoţită de Lan, străjerul său care se aflau la rândul lor în trecere prin sat. Femeile Aes Sedai, admirate şi temute totodată erau acelea care puteau atinge şi mânui Saidar, jumătatea feminină a Adevăratului Izvor, străvechea energie.

Prin mânuirea elementelor, de exemplu, Aes Sedai puteau înfăptui fel şi fel de lucruri neobişnuite, în funcţie de capacităţile fiecăreia.

Cei trei băieţi află că ei sunt ţinta atacului şi că Cel Întunecat îi vrea, pentru un scop încă neştiut. Moiraine Sedai decide să îi ducă în Tar Valon, sediul central al puterii acestei facţiuni, unde să fie apăraţi până se vor afla mai multe despre intenţiile Celui Întunecat, care se află ferecat în Shayol Ghul.

Totul se arată a fi o mare pânză a sorţii, în care cei trei băieţi sunt Ta’veren, noduri însemnate în această reţea pe care o pot modifica şi pot atrage noi elemente.

În acest vârtej al aventurii se văd atrase şi două tinere din Emond’s Field: Egwene Al’Vere, fiica hangiului şi obiectul afecţiunii lui Rand Al’Thor şi Nynaeve Al’Meara, o aprigă meştereasă (tămăduitoare) foarte înzestrată. Un altul care este atras în acţiune este menestrelul cărunt Thom Merrilin.

Înainte să plece, Rand primeşte de la tatăl său sabia cu pecetea bâtlanului, însemnul unui maestru săbier. Tanătul tulburat de unele descoperiri recente, îşi pune pe bună dreptate la îndoială originile.

Acest grup trebuie să fugă din calea bestialilor troloci, corcituri între om şi fiară şi a înspăimântătorilor Myrddraali, pieriţii făr’ de ochi care îi conduc.

Din acest moment, cartea devine o cursă plină de acţiune. Nu doresc să dau spoilere şi această prezentare s-ar lungi mult prea mult pentru a putea descrie aventurile prin care trec eroii noştri. Voi enumera doar câteva repere: măreţul oraş părăsit, atins de Umbră, unde pândeşte un rău din vechime; Elyas, omul lup şi capacităţile sale; confruntarea cu Copiii Luminii, o facţiune fanatică; urmărirea protagoniştilor de către Iscoade ale Celui Întunecat (Darkfriends, în original); capitala Andorului, Caemlyn şi întâlnirea cu regina Morgase şi prinţesa moştenitoare; teribila călătorie prin Căile de Taină sub călăuzirea unui Ogier; căutarea prin Mana Pustiitoare (alături de Pustiul Aiel, unul dintre cele mai periculoase locuri posibile) a legendarului Om Verde şi a Ochiului Lumii. Adăugaţi o luptă straşnică cu doi Rătăciţi (Forsaken, în original), crezuţi până atunci a fi ferecati alaturi de Cel Întunecat şi aveţi o mică perspectivă asupra începutului aventurilor din această serie.

Cine sunt de fapt eroii noştri? Pentru a afla răspunsul, nu rămâne altceva de făcut decât să va cufundaţi în lectură. Veţi întâlni unele elemente familiare, mai ales dacă aţi citit Tolkien şi legendele arthuriene. Pe parcursul întregii serii veţi remarca diferite surse de inspiraţie: istorică, tradiţională sau mitologică. Toate sunt interpretate de scriitor în stilul propriu, în această serie remarcabilă unde o multitudine de personaje, locuri, popoare, istorii sunt implicate în bătălia ancestrală între bine şi rău, care adesea se împletesc doar pentru a se despărţi din nou, ca într-un dans nesfârşit. O lectură de o asemenea dimensiuni este o provocare pe care eu am primit-o cu placere şi mă bucur că am făcut-o.

Aşadar, recomand cu căldură acest prim volum – “Ochiul lumii” – ca prim pas în acest sens.

Advertisements

23 thoughts on “Ochiul lumii – Robert Jordan

  1. M-ai blocat in clipa in care ai zis cate volume are! 🙂 )))
    Subiectul mi se pare interesant, dar sunt atat de multe volume, iar rabdarea mea e limitata la maxim 4 carti intr-o serie.
    Problema e ca ma tentezi prea mult! Mai ca nu imi mai vine sa intru pe blogul tau 😛

    Liked by 2 people

    • La o serie de asemenea dimensiuni e ok si daca le citesti una cate una, nu e nevoie sa le citesti una dupa alta pe repede inainte. In functie de cum te prinde actiunea. 🙂 Ma bucur ca te-am tentat si de aceasta data.

      Liked by 1 person

  2. Stiam cate volume are, stiam cate ceva despre poveste in sine, si nu stiu de ce nu am apucat sa citesc nimic din aceasta serie. Desi cred ca am deja primele 2-3 volume. Oricum, cum ai prezentat primul volum, cu detalii dar fara spoilere, incita iubitorul de lectura sa puna mana pe carte si sa citeasca. Anto, 14 volume nu e extrem de mult. Am reusit sa citesc 11 volume, legat, fara nimic altceva intre ele. Desi aici, nefiind toate traduse, daca nu citesti de la inceput in engleza, poate deveni putin greu procesul dupa volumul 7. Super, Ana! Nu-i de ajuns ca m-am apucat de o serie de 17 volume, neterminata inca, acum vrei sa mai adaug inca una? 😉😘

    Liked by 2 people

  3. Ana, ca de obicei, o recenzie foarte bine construita, felicitari! Nu am citit nimic de autor, si nici de Brandon Sanderson, insa sunt tentata dupa recomandarea ta entuziasta, multumesc pentru recomandare.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.