Ultima dorinţă – Andrzej Sapkowski

Astăzi va prezint volumul 1 dintr-o serie fantasy deosebită – Witcher (Wiedźmin ), scrisă de Andrzej Sapkowski – “Ultima dorinţă“. Autorul polonez a devenit foarte cunoscut datorită acestei serii, după care s-a făcut unul dintre jocurile video cele mai îndrăgite şi după care urmează să se facă şi un serial marca Netflix, ceea ce este o veste cu adevărat îmbucurătoare. Spun asta deoarece vorbim aici despre o serie de excepţie. Îmi este dificil să adun cuvintele necesare pentru a prezenta acest prim volum, însă îmi voi da silinţa să o fac pe cât de bine îmi vine la îndemână. Dacă sunteţi fani fantasy, merită fără doar şi poate să citiţi cartea iar dacă nu sunteţi, veţi găsi tratate în paginile ei anumite subiecte foarte actuale şi vă veţi trezi punandu-vă întrebări existenţiale, asemenea eroului cărţii, Geralt de Rivia.

Ce anume este totuşi un witcher? Este un vânător de monştri, care lucrează pe bază de contract. Altfel zis, este un om care a suferit mutaţii complexe încă din copilărie, fiind în acelaşi timp antrenat pentru a ucide fiinţele care populează o lume medievală foarte bine construită de altfel şi pun în pericol vieţile sau bunurile oamenilor. Geralt este unul dintre cei mai buni vânători de monştri, priceperea sa este legendară. Cu toate acestea, el refuză să se abată de la codul său de onoare, să fie tratat sau năimit drept asasin plătit sau pentru a face jocurile celor puternici. Aventurile sale îl pun adesea în situaţia de a reconsidera cine este cu adevărat monstru – unii dintre aceia temuţi fiindcă sunt diferiţi sau cei care se ascund după aparenţe. În acelaşi timp îi vine foarte greu să aleagă “răul mai mic” dintre două rele, preferând să abordeze o atitudine neutră.

Structura cărţii este foarte interesantă: începe cu un fragment intitulat Vocea raţiunii 1, o experienţă oarecum onirică urmată de primul capitol propriu-zis, Vânătorul de monştri, unde facem cunoştinţă cu Geralt de Rivia şi activitatea sa foarte riscantă, în momentul în care va primi slujba de a o elibera de blestem pe prinţesa din Wyzima, transformată încă din pruncie în strigoi, care teroriza palatul şi împrejurimile. Avem aşadar încă de la început o imagine clară în ceea ce constă dificultatea acestei profesii, ca să zic aşa. Geralt reuşeşte să anuleze blestemul dar este rănit grav în proces. Ca urmare, este dus la templul lui Melitele din zona, unde preoteasa Nenneke şi acolitele îi vor îngriji rănile.

Toate cele şase capitole sunt despărţite între ele de această Vocea raţiunii, care îl readuce pe Geralt în templul unde se recuperează pentru un scurt timp, capitolele fiind de fapt incursiuni în trecut în care ni se prezintă diferite aventuri şi ipostaze ale sale.

Autorul a preluat poveşti bine cunoscute cum ar fi “Frumoasa şi bestia”, “Albă că Zăpada şi cei şapte pitici” şi le-a reînnoit, aş putea spune în variante foarte plauzibile, mai puţin idilice însă foarte potrivite în contextul lumii sale, care se bazează destul de mult pe o analiză minuţioasă a lumii noastre, de fapt. A cules diferite mituri şi a brodat pe baza lor poveşti foarte bine conturate. În capitolul Chestiune de preţ se explică multe evenimente importante care vor urma în serie.

“Dă-mi ceea ce ai deja şi despre care nu ştii. Voi reveni în Cintra peste şase ani pentru a vedea dacă destinul este bun cu mine.”

Noţiunea de destin joacă un rol foarte important în această serie, după cum se va vedea şi mai departe.

Apar pe rând în povestire persoanele cele mai apropiate de Geralt. Primul înfăţişat este bardul rătăcitor Jaskier, un personaj spumos, plin de vervă şi talent, mereu pus pe glume. El face un contrast izbitor cu Geralt cel stăpân pe sine şi impasibil. Deşi atât de diferiţi, prietenia lor este sinceră şi emoţionantă, fiecare aducându-i celuilalt o completare a personalităţii de care are nevoie. Un alt mit prezent în carte este al unei zeităţi feminine perene, o zână a naturii inspirată din religiile vechi înfăţişată că o frumoasă fată care face totul să rodească şi în faţă căreia chiar şi elfii se înclină. Această zeitate alege să fie prezentă într-un loc retras, într-o comunitate de la capătul lumii, mai puţin atinsă de corupţie. Apare un alt element: dominaţia rasei umane asupra elfilor, piticanilor şi a altor rase şi conflictele care derivă de aici, modul în care se schimbă lumea şi ruperea unui echilibru al naturii. Vă las să descoperiţi singuri reflecţiile lui Geralt în legătură cu toate acestea, reflecţii a căror profunzime nu este des atinsă într-o carte fantasy de aventuri. Prin intermediul eroilor descoperim foarte multe lucruri legate strâns de natura umană şi, deşi avem acţiune din plin şi la tot pasul, este uimitor cum autorul a reuşit să împletească toate aceste scene cu momente de introspecţie şi care ne dau mult de gândit.

În ultimul capitol, care dă numele volumului este povestit momentul în care drumul lui Geralt se intersectează cu cea a iubirii vieţii sale, vrăjitoarea cinică Yennefer de Vengerberg. Cei doi vor forma un cuplu neobişnuit, pe care eu l-am îndrăgit foarte tare. De-a lungul seriei veţi afla ce se ascunde în spatele frumuseţii şi cinismului lui Yennefer, povestea vieţii sale şi modul cum ea împreună cu Geralt fac o pereche ieşită din comun şi o familie atipică însă foarte unită, în maniera lor proprie.

Seriozitatea şi amuzamentul se împletesc extrem de bine în acest roman iar acest capitol final are de toate: o situaţie dramatică şi periculoasă, o succesiune de faze extrem de amuzante şi unul dintre cele mai romantice momente pe care le-am citit de-a lungul timpului, plus ceva scene fierbinţi foarte frumos înfăţişate. Este fără doar şi poate unul dintre fragmentele literare pe care le îndrăgesc la maximum, din tot ce am citit.

Romanul se încheie în aceeaşi notă: Vocea raţiunii 7 când vânătorul, însoţit de Jaskier, va părăsi templul zeiţei Melitele. În ce împrejurări? Veţi descoperi şi singuri, citind acest minunat roman, care a ajuns în topul seriilor mele favorite.

P.S. Am început jocul după ce am citit cartea. Se poate şi invers. Recomand ambele.