Viață dublă la Veneția – Monica Ramirez

La bella, by Titian

Tiziano – La Bella

O nouă lectură foarte plăcută, o nouă carte bifată în dreptul scriitoarei Monica Ramirez. Lectura cărții mi-a mers la inimă. Nu pot să spun că acest lucru m-a surprins, având în vedere că tot ce am citit până acum de Monica Ramirez m-a încântat iar stilul ei de a scrie este de o calitate evidentă.

Acțiunea are elemente fantastice, putem astfel vorbi despre două fire narative “în oglindă” – întâmplările din Veneția prezentului sunt o reflexie a celor petrecute în urmă cu 500 de ani iar eroii care le înfăptuiesc sunt și ei asemenea unor avatari care au trecut peste timp spre a-și îndeplini destinul.

Kate Martin este o tânără americancă, proprietara a unui magazin de antichități în State, sosită în timpul carnavalului la Veneția pentru vacanță și afaceri, cu gândul să mai cumpere ceva piese pentru anticariatul ei. Ea achiziționează un colier minunat cu topaz, la un preț modic. Patrick Stone este un alt american aflat în vizită în Veneția al cărui drum se intersectează cu cel al fermecătoarei Kate.

masca venetiana

Fiecare în parte are o senzație de deja-vu, de familiar în ceea ce privește orașul, însă din momentul în care fac cunoștință toate acestea se amplifică. Ei au o senzație de recunoaștere ancestrală, imposibil de explicat sau de trecut cu vederea. În calea lui Patrick apare un minunat tablou de pe la 1500, portretul unei tinere care seamănă leit cu Kate și care poartă același magnific colier cu topaze. Misterul din jurul acestor antichități se adâncește, mai ales că o serie de personaje sunt foarte interesate de această piesă de bijuterie – colierul. Ei însă acționează după un tipar țesut cu sute de ani în urmă, aduși împreună de soartă pentru a regla conturile. Trădare, crimă, capcane întinse la tot pasul, de la nimic nu se dau în lături persoanele fără scrupule pentru a pune mâna pe ceea ce își doresc. Colierul aparținuse unei aristocrate venețiene, Caterina Benedetta, care a trăit o dramatică poveste de iubire cu pictorul Patrizio Caseli, fiul nelegitim al unui nobil și al unei prostituate.

Incă o dată, Monica Ramirez creează o serie de personaje pline de viață, credibile chiar și în acest substrat paranormal în care se înscrie experiența, protagoniști și antagoniști deopotrivă jucându-și cărțile pentru a obține ce își doresc mai mult: unii obiectele de valoare iar alții o nouă șansă de a trăi ce nu le-a fost permis odinioară.

Actiunea nu are cum să nu îmi amintească de Shakespeare, chiar înainte de a fi menționat în carte și se vede această inedită sursă de inspirație pe tot parcursul lecturii. Autoarea a facilitat modul de recunoaștere a eroilor din trecut și din prezent, având nu numai caracteristici asemănătoare dar și numele respective, sub o formă mai mult sau mai puțin modificată.

Descrierile sunt foarte bine realizate și aduc o notă de autentic acțiunii. Este și de această dată evident darul scriitoarei de a te transpune în atmosferă subtil, dar decisiv.

Cum vor cădea de această dată zarurile și care este jocul pe care destinul îl are încă de jucat cu eroii cărții, vă invit să descoperiți în această carte aflată sub semnul misterului și al pericolului, dar și al revelațiilor.

23 thoughts on “Viață dublă la Veneția – Monica Ramirez

  1. Pingback: Autori români contemporani preferați | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.