Autori români contemporani preferați

 flag-day-620x330

Pentru că astăzi este Ziua Națională a României și unul dintre subiectele preferate pe care le arborez pe acest blog al meu este legat de cărți, m-am gândit să sintetizez pe scurt autorii români contemporani preferați, citiți de mine și prezentați în ultimul an pe blog.

Ii voi prezenta în continuare în ordinea cronologică în care i-am citit, ca urmare trebuie să încep cu Oana Arion, pe care am descoperit-o cu doi ani în urmă, când a apărut primul volum al seriei “Nemuritor“, “Ultimul viking“. Deși citisem anterior destui autori români, nu indrăznisem încă să mă apropii de noul val și nu știam la ce să mă aștept. Prezentarea acestui roman m-a atras într-o măsură foarte mare, aflând că este un urban fantasy care implică o cantitate substanțială de mitologie nordică și ființe supranaturale. M-a surprins în mod plăcut faptul că există scriitori care îndrăznesc din ce în ce să abordeze și la noi genul fantasy, considerat uneori mai nișat, deși pe plan internațional fenomenul SF&F a luat o amploare remarcabilă. Nu pot să zic că am pornit cu cele mai mari așteptări la lectura acestui prim volum, însă de la primele pagini orice premise de la care pornisem au fost date peste cap și stilul scriitoarei m-a cucerit rapid. Următoarele volume mi-au depășit, pe rând  așteptările și au urcat seria “Nemuritor” în topul seriilor mele favorite, în condițiile în care eu sunt mare devoratoare de serii fantasy și ficțiune istorica.

Asadar, am citit și prezentat cele cinci volume ale seriei aici:

Ultimul viking

Te voi găsi

Dincolo de timp

Prin cenușă de visuri

Pentru că eu sunt, pentru că tu ești

Dacă tot am luat-o pe panta aceasta fantasy, am fost atrasă de prezentarea făcută de doamnele de la “Delicatese literare” seriei “Pragul“, de Doina Roman. Un SF&F din zona epic, cu accente new weird, rar abordate de autorii de sex feminin, în general. O serie care m-a surprins, de o originalitate și prospețime neașteptată, care atinge în paginile ei subiecte foarte actuale din zilele noastre. Autoarea reușește să creeze o lume distopică foarte plastică, în care sentimentele umane devin monedă de schimb, la propriu. Am prezentat seria aici:

Pragul

Autoarea a lansat de curând volumul “Prea mulți zei pentru un deșert“.

O altă scriitoare al cărei stil m-a încântat de la primul roman citit este Natașa Alina Culea. A publicat până în prezent cinci romane de sine stătătoare, fiecare tratând o altă temă, fiecare foarte diferit de celelalte dar având totuși ca liant personalitatea artistică, rafinată a autoarei precum și o tendință de introspecție, de cunoaștere interioară care a atins punctul culminant în ultimul volum lansat de curând. Găsiți în cărțile ei o frescă a societății noastre contemporane dar și tumultul vieții sufletești în mijlocul activității cotidiene, personaje autentice, care refuză robotizarea sentimentală, multe trimiteri culturale și o manieră de prezentare deschisă.

Natașa, bărbații și psihanalistul

Marat

Lupii trecutului. Sofia

Nopți la Monaco

Visele nu dorm niciodată

Următoarea scriitoare pe care am descoperit-o este Monica Ramirez. În afară de seria de spionaj deja celebră “Alina Marinescu“, serie cuprinzând șase volume, autoarea a lansat cinci romane de sine stătătoare încântătoare, fiecare cu farmecul său, pe care mi-a făcut o mare plăcere să le descopăr. Subiectele diferite abordate de autoare, stilul de scriere impecabil, construcția personajelor, documentarea foarte bună o recomandă pe Monica Ramirez drept unul dintre autorii cei mai de frunte ai noului val, capabilă în orice moment să rivalizeze cu oricare autor de bestselleruri internaționale. Fie că vorbim despre spionaj, suspans sau historical romance, Monica Ramirez deține secretul de a oferi cititorului ceea ce își doreste.

Kit Black

Seducția apei

Traficantul de umbre

Fantoma de pe lac

Viață dublă la Veneția

De curând a apărut o nouă carte care îi poartă semnatura, “Cum se scrie un best seller – Tehnică americană de scriere creativă cu ajutorul căreia poți transforma o idee într-un roman de succes“.

Ultima autoare pe care am citit-o, Corina Cîndea, a fost pentru mine o surpriză, întrucât citesc extrem de rar romane YA, însă umorul din această carte a fost ceva de care fiecare dintre noi are nevoie, din când în cand.

Triplu H

În încheiere, pot să spun doar că sunt și mulți alți autori români contemporani pe care am de gând să îi descopăr. Pe o parte dintre autoarele de mai sus am avut plăcerea să le cunosc și pot doar să recomand nu numai cărțile lor, dar și evenimentele la care participă. Dacă veți avea curiozitatea să le întâlniți față în față, veți descoperi că în spatele numelor scrise frumos pe copertă se află oameni deosebiți, cu personalități plăcute și care impresionează nu numai prin talent, dar și prin deschiderea față de cititori.

La mulți ani tuturor românilor, oriunde v-ați afla! Să aveți parte de sănătate, realizări și lecturi plăcute, pentru că noul val al literaturii române are ce oferi!


19 thoughts on “Autori români contemporani preferați

  1. Ce idee faina de ziua nationala! 🙂 Toate prezentarile suna atractiv si se coroboreaza cu alte multe recomandari calduroase pentru autoarele pe care inca nu le-am descoperit. Pentru Natasa Alina Culea, singura din lista pe care am citit-o, pot sa intaresc si eu din tot sufletul garantiile ca are numai carti minunate! Celelalte titluri le cocot acum sus de tot in lista cu lecturi urgente. Merci ca ni le-ai recapitulat intr-un asemenea moment de maxima deschidere spre cultura nationala! 😀 La muuuulti ani!!!!!

    Liked by 3 people

  2. Mă bucură mult includerea cărților mele în lista ta de top. Abia aștept să împărtășesc cu tine impresiile celui de-al șaselea roman. Care, apropo, se scrie mult mai repede decât am anticipat. O zi pe măsura gândului mărinimos de a promova autori români! Te pup, Ana!

    Liked by 3 people

  3. Pingback: Ninge cu taguri – recunoștință | by Natasa Alina Culea

  4. Pingback: 2017, anul meu cel iubit și urât (în proporții egale) | Natasa Alina Culea - scriitoare

  5. Pingback: Clarobscur – literatura română contemporană | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.