Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman

S-a nimerit cumva ca la cumpăna dintre ani, cum se spune, să citesc acest roman “Un bărbat pe nume Ove”, de Fredrik Backman. Auzisem multe despre această carte și eram nerăbdătoare să o citesc. Nu sunt în general genul de persoană care își propune cu tot dinadinsul să citească toate aparițiile din anul în curs (ok, acum deja vorbim de anul trecut) dar atunci când o prezentare mă atrage rețin titlul respectiv.

“Un bărbat pe nume Ove” se citește pe nerăsuflate, deși nu este o carte de acțiune așa cum ne-am învățat – cu eroi fabuloși, buni și răi, cu întâmplări ieșite din comun sau fel de fel de situații alambicate. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere este o carte de acțiune, pentru că Ove, protagonistul acestei cărți este un om de acțiune.

Într-o lume în care vecinii rareori sunt prieteni , ba chiar se transformă adesea în inamici mai mult sau mai puțin declarați, rar ne oprim să ne gândim la ce se află in spatele aparențelor și care sunt dramele celor pe care ne grăbim să îi judecăm.

La prima vedere, Ove este exact genul de om cu care nu vrei să ai de-a face – un ins morocănos și rigid, care are multe idei fixe și destule prejudecăți. Izolarea în care trăiește de șase luni, de când și-a pierdut soția a amplificat toate aceste caracteristici iar faptul de a fi scos la pensie înainte de termen îl face să se simtă singur și debusolat, pierzând și ultimele repere ale vieții sale bine marcate, de altminteri, până atunci.

Ove este reprezentantul unei categorii pe cale de extincție în multe privințe. Ajuns într-un anume punct, deja viața i se pare fără sens și își dorește ca toate acestea să se termine, când deodată în viața lui intră de-a dreptul cu spatele remorcii, la propriu, noii săi vecini: o străină volubilă și cât se poate de gravidă pe nume Parvaneh împreună cu cele două fetițe și bineînțeles, soțul său tolomac, Patrick. Viața lui Ove este întoarsă pe dos de apariția lor și el se vede implicat în tot felul de situații în care este nevoit să ia poziție pentru remedierea diferitelor probleme care apar.

Autorul a jonglat cu măiestrie între planurile prezentului și ale trecutului, reușind să ne facă să înțelegem foarte bine ce fel de om este Ove, care sunt circumstanțele care l-au adus în punctul de incipit al cărții, ce viață a dus el și mai ales, care sunt principiile după care se ghidează. Ceea ce îl definește pe Ove și îl scoate din anonimat este chiar acest mod al său de a gândi și de a acționa. El nu este un om sociabil, nu este un model de politețe sau de calm și poate scoate pe oricine din sărite. Cu toate acestea, el are o foarte mare calitate: gândul și fapta sunt în concordanță și în felul lui, singurul fel pe care îl cunoaște, Ove este un justițiar.

Cartea aduce în discuție subiecte foarte actuale, de la condiția persoanelor de vârsta a treia și modul în care sunt ele percepute de societate până la înfruntarea situațiilor dramatice în viață, cancerul, pierderea unei persoane foarte apropiate, relațiile între părinți și copii (cu accent pe cele între tati și fii), prejudecățile de tot felul. Autorul mizează pe personaje care ilustrează o diversitate atât culturală cât și socială: aparținând diferitelor grupuri etnice, clase sociale, orientări sexuale, ba chiar non-umane și când spun asta, mă refer la pisica fără nume care devine un personaj în toată puterea cuvântului.

Dacă autorul a conturat aceste personaje astfel pentru a atrage cât mai mulți cititori sau dacă a făcut-o pentru că în acest mod reflectă foarte bine societatea zilelor noastre, eu nu am de unde ști. Cu toate acestea, el a mers oarecum pe risc creând personajul Ove, care este simbolul unei categorii despre care nimeni nu ar afirma că își dorește să îi aibă neapărat ca protagoniști într-o carte. Te trezești însă fără să vrei că îl respecți pe Ove, ba chiar că îl iubești așa cum e el și că ai vrea să existe mai mulți oameni aidoma lui prin preajmă.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost reprezentarea bătăliei lui Ove, om dintr-o bucată, cu reprezentanții unui sistem care și-a pierdut umanitatea, care s-a robotizat și s-a tranformat într-un inamic al omului de rând, în loc să servească scopului pentru care a fost creat și anume să fie în serviciul omului.

Parvaneh și pisica sunt cele două ființe care nu se lasă intimidate de modul descurajant de interacțiune al lui Ove și se insinuează cumva în existența lui, fisurând aparenta lui nepăsare. Ove este un om profund, capabil de sentimente adânci: iubire față de femeia vieții sale, loialitate față de valorile în care fusese crescut de către tatăl sau și față de prieteni și atitudine îndrăzneață când situația o cere, fără false bravade și pretenții.

Interacțiunea lui Ove cu cei din jur trece prin multe faze până ca lucrurile să ajungă la o stare de echilibru și cred că lectura acestei cărți ne poate da tuturor ceva de gândit, într-o direcție în care să renunțăm la a fi superficiali și să trezim umanitatea de multe ori latentă în noi și în cei cu care intrăm în contact.

Titlul romanului mi s-a părut foarte bine ales – Ove este un bărbat adevărat. Jos pălăria, Ove! aproape că am strigat spre final.

Dacă nu ați citit încă “Un bărbat pe nume Ove” aș zice că a venit momentul să o faceți. Îl recomand din inimă.