Abis – Monica Ramirez

abis

“Abis” este o carte zguduitoare care sondează adâncimile de nepătruns ale disperării și lupta minții omenești cu tot ceea ce se indarjeste să o înfrângă.

Alina a ajuns pe mâna lui Bashir Al-Fahde, bine ascuns sub identitatea sa falsă.Sub tortură și administrare de droguri, plus tehnici psihologice bine alese,Al’Qaeda o modelează, îi spală creierul și o programează pentru a servi scopurilor lor. Alina este distrusă și recreată, ca o specie bizară, devenind o armă redutabilă în mâna teroriștilor.

Foștii ei camarazi din Elite și CIA află că este în viață și decid să o recupereze. Cu toate acestea, Brett Taylor este dispus să o elimine la primul semn de pericol pentru organizația pe care o conduce. Marius Stephano, ca de obicei riscă totul pentru a o aduce pe vechea Alina înapoi. Aceasta își demonstrează încă o dată tăria de spirit, reușind să se recompună suficient cât să fie în stare să își exercite răzbunarea asupra lui Bashir. M-a impresionat mult lupta Alinei cu sine, mai ales când realizează că, aflată sub influența teroriștilor, executase pe unul dintre prietenii săi cei mai apropiați din Elite.

Dacă în trecut se ingrijorase de tributul sufletesc pe care îl presupunea seducerea și folosirea sexului în misiunea care îl implică pe Bataine, această execuție plus participarea involuntară la acțiuni teroriste o distrug pe dinăuntru mai rău ca orice armă. Chiar și Alex devine îngrijorat de noua Alina, o carcasă fără sentimente. El însă o înțelege și nu o judecă, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Mi s-a părut limitată atitudinea multor agenti care nu puteau înțelege schimbarea Alinei, deși e clar că o astfel de traumă nu poate fi depășită fără consecințe.

emma_rabbe_gallery_r

Relația dintre ea și Marius se află într-un stand-by aspru, ea nepermițându-și sentimente profunde pentru a se apăra și a se pedepsi totodată, însă atracția dintre ei este încă atât de electrizantă încât scânteile involuntare nu pot scăpa neobservate. O scenă foarte evocatoare pe care am reținut-o este cea în care Brett dorește să îi pună la încercare, în ideea în care să certifice dacă cei doi mai pot funcționa în misiuni ca un cuplu veridic. M-a amuzat foarte tare reacția lui Brett la pasiunea devastatoare a cuplului de agenți. Manipulările lui fac însă ca Alina să aleagă un alt agent pentru misiunea respectivă, ceea ce îi amplifică aura de femeie de gheață.

Mi-a plăcut mult și grija aproape părintească a lui Jason față de Alina. Atât Alex cât și Marius încearcă să obțină reacții de la Alina care să o readucă înapoi pe cea pe care o iubesc și o cunosc, cea care a adus o altă vibrație într-o lume a fantomelor și riscului permanent. Vor reuși ei să o salveze de ea însăși, înainte de a fi prea târziu? Găsiți răspunsul în paginile cărții, împreună cu descoperirea pe care ea o face și care o aduce în sfârșit în postura de a evada din Elite. Se va dovedi Alex în stare de acest gest de sacrificiu, să o ajute să plece?

abis1

Cele două părți ale cărții sunt marcate de citate foarte grăitoare: “Când privești în abis, abisul privește prin tine” – Friedrich Nietzsche și “Libertatea nu e un drept, ci asumarea unui risc” – Denis de Rougemont.

Un volum ca o mare zbuciumată, cu un final ca un liman care nu se știe însă ce ascunde.

Advertisements

11 thoughts on “Abis – Monica Ramirez

  1. Pare superb acest “Abis”, minunat recenzat si descris …
    Cerul senin luminat de Soare, creaza continuu surprize, reflexii din mare. Lumina absoluta, nu are nuante, e doar alb-stralucitoare, doar trecerea prin prisma îi confera paleta infinita de nuante si culoare

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.