Omul pictat – Peter V. Brett

După cum probabil deja știu foarte mulți, sunt fan literatură fantasy, iar dintre subgenuri cel mai tare mă cucerește cel epic. Astăzi o să recomand o carte foarte bună din această zona literară – “Omul pictat” de Peter V. Brett – primul volum din seria “Demon“.

Brett ne înfățișează o lume sumbră, în care omenirea a ajuns să decadă, după o eră de mare dezvoltare științifică și tehnologică. Motivul acestui dezastru este apariția (sau, mai degrabă, reapariția) unor creaturi de coșmar care se înalță pe timpul nopții din Miezul pământului, făcând prăpăd. Aceste arătări, numite miezingi, sunt un soi de demoni în strânsă legătură cu elementele zonei respective: miezingi ai pietrei, ai lemnului, ai vântului, ai apei, ai nisipului s. a. m. d. Singurul refugiu din calea lor este unul magic: glifele sunt niște semne străvechi, redescoperite după reapariția creaturilor infernale și folosite acum pentru glifarea caselor, orașelor, adăposturilor de tot felul. Multe cunoștințe despre glife însă au rămas pierdute în negura timpurilor iar omenirea se află din nou într-un spațiu cvasi-primitiv asemănător Evului Mediu, încercând să își facă treburile la lumina soarelui și să se refugieze în spatele glifelor după lăsarea întunericului.

Se întâmplă însă de multe ori ca glifele să se uzeze și să cedeze, permițând trecerea demonilor care ucid și devastează totul în cale. Glifarii (cei care au știința scrierii cu aceste însemne magice) sunt foarte respectați, la fel ca Mesagerii, singurii care se încumetă să străbată drumurile dintre Orașele Libere, cu marfă și corespondență, la adăpostul precar al cercurilor portabile, în mijlocul nopții bântuite de creaturile ieșite din Miez. Acestea sunt nevoite să se retragă odată cu ieșirea soarelui, deoarece lumina solară îi distruge.

Brett ne prezintă o omenire decăzută, reprezentanții săi sunt la rândul lor neciopliți, cu apucături rele, lipsiți de onoare și multe alte valori. În rândul acestor oameni trăiesc și unii capabili de sacrificiu, capabili de a înfrunta aparițiile miezingilor pentru a-i salva pe alții, capabili de compasiune de orice fel.

Orice carte își are eroii ei iar “Omul pictat” scoate în față trei astfel de protagoniști: Arlen, Leesha și Rojer.

Arlen poartă o ură neînduplecată miezingilor încă din copilărie, când aceștia i-au atacat mama sub privirile tatălui, rămas ascuns la adăpostul glifelor. Băiatul sare în ajutorul mamei și aceasta supraviețuiește asaltului, numai ca să moară după puțin timp în urma rănilor infectate. Scârbit de lașitatea tatălui, băiatul fuge în lume și numai talentul său neobișnuit în glifare îl ajută să supraviețuiască, până ce este găsit și luat în ocrotire de mesagerul Ragen. Visul lui este să devină Mesager sau chiar mai mult de atât: să găsească o metodă să le redea oamenilor demnitatea și libertatea. Ajuns adult, pașii îl vor purta până în îndepărtata Krasie, unde războinicii luptă într-un război sfânt împotriva demonilor, repurtand mari pierderi. Acolo, în niște ruine străvechi va găsi un artefact de mult uitat și, mai mult decât atât, se va descoperi pe sine.

Leesha este o adolescentă din Văiuga Taietorului de Lemne, cu un tată iubitor, o mamă imposibilă și un logodnic bădăran și gelos. Soarta ei se schimbă în bine când este luată sub protecție de către Bruna, bătrâna Culegătoare de Ierburi din sat, devenind la rândul sau o tămăduitoare pricepută. Soarta o duce în Angiers și tot soarta o aduce înapoi peste mulți ani, schimbată și trecută prin experiențe foarte dure.

Rojer a devenit orfan de mic, tot în urma unui atac al demonilor, salvat în ultimul moment de mama care s-a sacrificat pentru el. Crescut de un Saltimbanc bețiv, Rojer cântă ca un înger la scripcă, deși îi lipsesc două degete de la mâna dreaptă. Când maestrul său este ucis, se vede iarăși într-o postură ingrată, pe drumuri, la cheremul oamenilor răi și al demonilor.

Cei trei protagoniști se întâlnesc și căi nebănuite se deschid în fața lor.

Societatea omenească pe care o descrie Brett este foarte departe de una feerică, nu avem situația “oameni buni vs. monștri răi”. Oamenii sunt de multe ori aproape la fel de răi ca miezingii, însă după cum spuneam, există și oameni adevărați, care fac diferența. Nici protagoniștii nu sunt idealizati, au necazuri, slăbiciuni, temeri însă mai presus de orice, doresc să schimbe ceva.

Veți întâlni diverse elemente culturale cunoscute, frumos integrate în carte.

Recomand cu încredere tuturor iubitorilor genului și celor care nu se dau înapoi de la a citi o carte deosebită. Nu vă speriați de dimensiuni, este foarte bine scrisă, captivează și se citește rapid.

Advertisement