Reggaeton și manele

În ultimii ani s-a dezvoltat, poate mai mult ca niciodată (datorită printre altele circulației mult mai intense a informației și posibilității mult mai mari de exprimare a opiniei) apariția diverselor cercuri “elitiste”  în anumite domenii – remarcați ghilimelele. Dintre acestea, cele artistice sunt cele mai supuse acestor fenomene, vorbesc mai ales despre literatură, muzică, filme, modă etc.

Astăzi voi scrie câteva cuvinte referitor la reggaeton și manele, două genuri considerate de mulți ca aparținând de “subcultură”. S-a vorbit destul și pe această temă, se spune că mulți dintre cei care condamnă aprig aceste genuri muzicale sunt ipocriți și la orele mici ale petrecerilor la care participă nu au nici cea mai mică problemă să asculte sau să danseze pe acordurile plebee. 😀 Nu voi relua această ipoteză pentru că nu mă interesează să fac asta de fapt. Nu e intenția mea nici să mă declar fan al genurilor respective, însă dacă pot să afirm ceva sus și tare este faptul că posed gusturi eclectice în orice domeniu. În ceea ce privește muzica, tot ceea ce îmi trezește o anumită emoție este demn deci de a fi luat în considerație.

N-aș vrea să înțelegeți ce am scris drept o pledoarie pentru reggaeton și manele, cui nu îi plac, nu îi plac și n-ai ce-i face. Aceleași considerente și pentru rock, hip hop, muzică populară, clasică, jazz, country sau orice altceva – nimic nu merge băgat pe gat cu forța, depinde de prea mulți factori.

Îndemnul meu este să nu mai permiteți nimănui să ia în derâdere gusturile voastre, fie că vorbim de muzica pe care o ascultați, de cărțile pe care le citiți, de stilul vestimentar sau de modul de nutriție etc. Suntem într-adevăr datori să evoluăm, să ne rafinăm gusturile însă niciunul dintre semenii noștri nu este deținătorul adevărului absolut ca să aibă dreptul la un comportament tip “shaming”.

Să refuzăm deci să fim sclavii acestor prejudecăți și stereotipuri, să ne asumăm ceea ce ne place cât timp nu aducem vreo atingere libertății sau integrității altui individ și să îi lăsăm pe cei care nu știu decât să judece și să fie hateri în lumea lor tristă.

Voi posta aici, după cum obișnuiesc, cinci piese (trei reggaeton și două manele) care îmi plac și mă binedispun.

Prima este semnată Thalia și Maluma, este destul de recentă și m-a bucurat să văd o Thalia trecută bine de 40 de ani într-o formă excelentă, cântând alături de mult mai tânărul Maluma.

Piesa această poate fi deja considerată un clasic al manelelor, probabil toată lumea a auzit-o, multora le-a plăcut, cert e că pe mine încă mă emoționează mai mult decât multe piese mai pretențioase – “Jumătate tu, jumătate eu” Adrian Minune

A treia piesă are foarte mult umor și trebuie luată că atare. 6 AM mă distrează la orice oră, atenție să nu ajungeți ca J Balvin și Farruko după o petrecere, poate fi o mare bătaie de cap (îmi amintește de acel film – “Marea mahmureală“)

A doua manea din selecția mea e cântată tot de Adrian “Numai tu știi să îmi spui“. După părerea mea, versuri frumoase și simple, fermecătoare tocmai prin aceasta. Sentiment exprimat direct, curat, fără echivoc.

A cincea piesă este relativ nouă, deja destul de negativ comentată pe youtube de către unii cetățeni: ba că versurile sunt puerile pentru un om de vârsta lui Enrique, ba că una, ba că alta. Poate uneori nu trebuie să ne luăm chiar așa de tare în serios, zău! Enrique Iglesias ft. Bad Bunny – El Baño