Tăișul sabiei – Joe Abercrombie

Taisul sabiei

În ultimii ani am avut prilejul să descopăr din ce în ce mai mulți autori fantasy de marcă, după ce drumul înspre acest gen mi-a fost deschis prin 2000 cu Tolkien. Fantasy e un gen extrem de complex, fiecare autor își folosește arta în mod diferit pentru a crea lumi, situații și personaje care nu fac decât să transforme cititorul într-un fan declarat al genului. Am cunoscut prin intermediul cărților o pleiadă de nume sonore: Martin, Jordan, Rothfuss, Erikson, Delaney, Sapkowski, Sanderson și mulți alții. Lor li se alătură, odată cu cea mai recentă lectură a mea Joe Abercrombie, de care auzisem numai de bine în contextul lucrărilor epice, favoritele mele.

Tăișul sabiei” (“The blade itself” în original) începe într-un mod inedit, cu un foarte scurt intro numit, în mod paradoxal, Sfârșit. Dedicația de pe prima pagină mi-a plăcut în mod deosebit:”Celor patru cititori – vă știți voi care“. Chiar dacă par detalii simple, acestea arată câte ceva despre personalitatea autorului și modul său de scriere, note neconvenționale care sunt un indiciu către ceea ce ne pregătește.

Titlul este explicat, în parte, chiar înainte de începerea lecturii propriu-zise și face parte dintr-un citat folosit ca motto pentru partea întâi a cărțîi: “Tăișul sabiei incită la acte de violență” (Homer).

Tocmai de violență nu duce lipsă lumea portretizată de Abercrombie, o lume aspră cu care facem cunoștință încă de la primele pagini, prin intermediul lui Logen Nouădegete, implicat într-o bătălie de unde scapă cu foarte mare greutate și este despărțit de grupul său de tovarăși, toți războinici încercați din Nord, uniți de greutăți. Reușind să supraviețuiască, războinicul își găsește un drum datorită spiritelor cu care comunică, spirite care par a intra în adormire, așadar pornește în căutarea lui Bayaz, Întâiul dintre Magi, care se pare că are ceva pregătit pentru el. Supraviețuirea îl definește pe Logen, el repetând mereu, după orice moment dificil din care scapă pe parcursul cărții, “Sunt încă viu”.

În Adua, capitala Uniunii, trăiește Sand dan Glotka, un fost campion al sabiei, un luptător de temut care în urma torturilor suferite în prizonierat este captiv într-un corp ruinat la o vârstă încă tânără și nevoit, la rândul lui, să supraviețuiască situației. Ajuns Inchizitor, alături de ajutoarele sale Frost și Severard se implică în fel de fel de anchete, navigând prin apele tulburi ale politicii. Glotka posedă o mare putere de stăpânire de sine, precum și o minte ascuțită, însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la el este ironia acidă, introspectiile sale dând un mare plus lecturii.

Tot în Adua trăiește și Jezal dan Luthar, un tânăr nobil îngâmfat și egoist care se pregătește să câștige Turnirul verii, o distincție care l-ar ajuta enorm în carieră. Jezal este ambițios și plin de prejudecăți, însă în calea lui apare Ardee, sora maiorului West, prietenul său fără rang nobiliar. Trăind într-o lume a aparențelor sociale, Jezal este atras împotriva voinței sale de frumusețea și personalitatea fascinantă a fetei, atât de diferită de ceea ce se consideră stil feminin în lumea aristocrată unde se învârte el, însă aceste sentimente mai mult îl derutează și îl împing într-o zonă de luptă cu el însuși.

În partea a doua a cărții vom face cunoștință cu Ferro Maljinn, o tânără aprigă care ucide așa cum respiră, mânată doar de răzbunare împotriva Imperiului care i-a cucerit neamul și a luat-o în sclavie. Ea reușește să eludeze pe lugubrii trimiși ai imperiului și ai profetului Khalul cu ajutorul unui bătrân misterios pe nume Yulwei.

Deși toată lumea bună din Uniune îl crede pe Bayaz de mult dispărut, mai mult legendă decât om, iată că acesta apare în capitală însoțit de ucenicul său și de Logen, Sângerosul Nouă, pretinzându-și locul său rămas vacant prin tradiție. Aproape nimeni nu mai crede în magie și nu mai cunoaște Legile, cel puțin în Adua. Iată însă că toți acești neobișnuiți eroi se adună în același loc, destinul lor se împletește iar posibilitățile devin din ce în ce mai interesante.

Este remarcabil modul în care fiecare personaj preia conducerea în cadrul povestirii, prin proiectarea gândurilor sale. O lovitură de maestru în narațiunea la persoana a treia, cu totul altceva decât POV-urile cu care alți mari autori de fantasy ne-au obișnuit. În același capitol, în doar două-trei pagini poți privi prin ochii oricăruia dintre protagoniști, în momentul în care ajung să se strângă laolaltă.

O carte care cucerește pas după pas, cu un stil care poate părea inițial auster dar care ajunge să încânte, iar pentru mine umorul fin și tăios precum o sabie al cărții a fost detaliul extrem de important care dă romanului acel “nu-știu-ce” atât de savuros la o lectură bună.

Finalul este deosebit de incitant, trezind atât interesul pentru următorul volum cât și sentimentul că acesta este abia începutul, așa cum îi stă bine unui prim volum care se respectă.

Dacă nu ați citit încă această serie, vă invit cu tot dragul să o descoperiți! Eu una abia aștept ce surprize ne rezervă volumele următoare.

17 thoughts on “Tăișul sabiei – Joe Abercrombie

  1. Aceasta superba recenzie, m-a dus cu gândul la Cuvântul lui Dumnezeu.
    “Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decât orice sabie cu doua taisuri; patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, încheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii.”
    O seara magnifica, draga Ana !

    Liked by 2 people

Leave a Reply to Geo Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.