Cină cu Picasso – Camille Aubray

În ultimele zile m-am delectat cu acest roman – “Cină cu Picasso“, de Camille Aubray. Această experiență a fost cumva ca o vacanță, am citit-o și savurat-o pe îndelete și vreau să vă împărtășesc câte ceva din atmosfera acestei cărți.

Primul lucru care îți atrage atenția la acest roman este coperta încântătoare, realizată în culori vii care bucură ochiul și te introduce subtil în lumea dimineților provensale, a meselor delicioase tradiționale din această zonă atât de iubită a Franței și a brizei proaspete, într-un cuvânt te îndeamnă la acel “joie de vivre” pe care eu îl îndrăgesc nespus.

În prologul situat temporal în anul 2016, tânăra Céline se află într-un port de pe Riviera, îndreptându-se către un iaht anume cu un scop necunoscut nouă. În primul capitol, autoarea ne transportă direct în anul 1936, unde Ondine, bunica Célinei lucrează alături de părinții săi la birtul lor tradițional, aflat în orășelul Juan-les-Pins. Café Paradis este un local care pune preț pe calitate, unde mama Ondinei se desfășoară în bucătărie ca o adevărată forță a naturii, căreia adolescenta Ondine îi calcă pe urme, învățând să stăpânească această veritabilă artă culinară. Un client neobișnuit apare: un spaniol misterios închiriază una dintre casele de vacanță aflate în zonă și cere insistent să îi fie servite mese delicioase de la birt cu cea mai mare discreție. Nimeni nu trebuie să știe că domnul Ruiz este de fapt genialul și controversatul Picasso, care ia o pauză de la viața agitată a Parisului și pretențiile soției sale Olga.

Avem așadar plăcerea de a intra, alături de Ondine, în anturajul vestitului pictor, de a ne bucura alături de el de felurile fabuloase gătite de ea pentru ilustrul său Patron și de a face cunoștință cu alte personalități, cum ar fi Henri Matisse sau Jean Cocteau. Nici amantele pictorului nu sunt lăsate deoparte: blonda Marie-Thérèse sau bruna Dora Maar. Ce rol poate avea o tânără bucătăreasă provensală în viața artistului veți descoperi singuri în paginile romanului.

Autoarea a construit armonios cele două planuri temporale, cel al trecutului având-o ca protagonistă pe Ondine, relatat la persoana a treia și cel al prezentului care o aduce în prim plan pe nepoata acesteia, Céline, make-up artist la Hollywood, folosind în acest scop narațiunea la persoana întâi.

Între cele două protagoniste se situează prezența feminină, delicată a lui Julie, mama Célinei. Pentru a o ajuta pe aceasta să scape din azilul unde fusese internată de către frații săi vitregi malefici, Céline pornește într-o călătorie care îi poartă pașii pe Coasta de Azur, pe urmele unui tablou semnat Picasso care ar fi putut să se afle în posesia bunicii Ondine. Acolo drumul său se intersectează cu al lui Gil, un master chef în aparență arogant, întâlnire care se va dovedi providențială pentru amândoi.

Firul narativ este ușor de urmărit, în ciuda jonglării între planul trecut și cel prezent. Descrierile sunt minunate, nu îngreunează deloc lectura ci îi oferă acel farmec, acea culoare locală atât de necesară unui roman de atmosferă.

Am apreciat modul în care autoarea și-a schițat eroinele principale, două femei puternice, puse în fața unor decizii importante care nu abandonează lupta, dar și documentarea din jurul lui Picasso. Întâmplarea face ca tocmai zilele acestea să urmăresc serialul Geniul, sezonul 2 realizat de

National Geographic, avându-l ca protagonist tocmai pe Picasso. A fost o mare plăcere să descopăr redate cu fidelitate aspecte din biografia lui în ambele lucrări, cea de literatură și cea de televiziune.

Vă invit să descoperiți care va fi destinul frumoasei Ondine și cum va influența ea soarta nepoatei sale, să vă lăsați seduși de gastronomia provensală, de prospețimea peisajelor și de arta marelui Picasso.

“Într-adevăr, fiecare pânză succesivă era o explozie de culoare – pasteluri amețitoare cu albastrul Mediteranei și pasteluri vesele de Paște, în roz, galben și verde, alcătuind un peisaj de sâni fecunzi, dealuri, copaci și mare, ca și cum Picasso sărbătorea puterile feminine ale întregului pământ, fertilitatea și renașterea. M-am întrebat dacă bunica văzuse vreodată aceste imagini. Putea vreuna dintre acestea să fie chiar pictura pe care i-o dăduse el sau exista alta care lipsea din această serie?”

” La prânz, în piață, soarele aprinde tot ceea ce atinge cu esența sa orbitoare – galben de cadmiu, stacojiu și verde crom pentru standurile doldora de legume de primăvară, fructe, flori și roți de brânză atât de proaspete, încât sunt calde atunci când le fromagère mi le dă. Iar la sfârșitul zilei, lumina care se stinge lasă o urmă monocromatică lucioasă între trandafiriu, ocru și cărămiziu, care se revarsă peste chipurile de sfinx ale acelor săteni bătrâni care stau la mese de picnic și care joacă cărți la fel de serioși ca atunci când se roagă.”