Am lăsat lucrurile să se așeze puțin înainte de a face această postare. Unul dintre motive a fost lipsa de timp, altul a fost deznodământul campionatului care a fost puțin dezamăgitor pentru mine. Nu am făcut vreun secret din faptul că mi-aș fi dorit să câștige Croația, încă o dată afirm că pentru mine ei sunt câștigători, echipa cea mai bună și mai completă prezentă la acest turneu final. Uneori însă lucrurile se tranșează în termeni de șansă și neșansă.
A fost însă una dintre cele mai spectaculoase finale din ultimele ediții, cu multe goluri, cu luptă de ambele părți.
Mbappe sclipește în echipa Franței, dacă va demonstra constanță va fi fără îndoială un jucător care va face istorie, iar echipa Croației e plină de eroi. Eu sper ca Luka Modric să ia Balonul de Aur. Deja cei doi au primit trofeele competiției: Mbappe – cel mai bun tânăr fotbalist de la Cupa Mondială iar Luka Modric cel mai bun jucător al competiției.
Acest campionat a demonstrat multe lucruri, printre care faptul că nu este suficient să ai echipe pline de jucători valoroși, de individualități care joacă în marile campionate. Bineînțeles, acest lucru ajută enorm în obținerea calificării, în primul rând și apoi în marele angrenaj al disputării partidelor, însă o echipă cu un moral bun, cu un antrenor care știe să inspire și să se folosească de fiecare atu, cu oameni hotărâți și pregătiți să lupte pentru scopul propus poate ajunge departe.
Urmează o pauză fotbalistică, până la începerea campionatelor care ne interesează pe fiecare, timp în care ne mai delectăm urmărind piață de transferuri și meciurile preliminarii din cupele europene. După cum știți, Cristiano Ronaldo a ajuns la Juventus iar eu am mai avut un motiv de tristețe: Felipe Anderson a plecat la West Ham. Un jucător admirabil, care cu puțin mai mult noroc și rezistență fizică ar fi jucat cot la cot cu Neymar, prietenul lui de pe vremuri, de la Santos.
Acestea fiind zise, să ne bucurăm de fotbal, în continuare!
Summer&Football
Ana, la cat esti tu de nonconformista, vazand ca tine toata lumea cu croatii, ma asteptam sa treci de partea Frantei. 😀 Oricat am fi de subiectivi, cred totusi ca fancezii nu au parut nicio clipa ca le-ar lasa vreo sansa dalmatilor. Eu cred ca au fost mult mai buni, croatii fiind doar mai spectaculosi.
LikeLiked by 1 person
Ah, dar eu nu sunt nonconformista pentru ca imi propun asta, pur si simplu se pare ca imi iese! Chiar am incercat sa fiu mai putin subiectiva. 🙂 Echipele sunt relativ similare ca valoare, nu am gasit ca francezii au fost mult mai buni. Oricum, nu putem fi probabil niciodata suta la suta obiectivi, fiindca fiecare avem viziunea noastra asupra diverselor aspecte.
LikeLiked by 1 person
Și eu tot cu croații țineam, deși lucrez zilnic cu francezi. Practic, ei au fost the underdogs și poate de aceea îi simpatizam. Au arătat un fotbal frumos, spectaculos… dar așa e-n fotbal și în sport în general, nu poți câștiga mereu (și asta e frumusețea lui).
LikeLiked by 1 person
Asa este, sunt mereu zile si zile si nu stii niciodata ce si cum.
LikeLiked by 1 person
Dacă ar fi previzibil, n-ar mai fi interesant…
LikeLiked by 1 person