Femeia minimarket – Sayaka Murata

Femeia minimarket

Ca să intru abrupt în pâine, ceea ce m-a atras la acest roman prima și prima dată a fost titlul – “Femeia minimarket”. M-a intrigat și am aruncat o privire pe ici, pe colo. Am decis în cele din urmă să îl cumpăr și zic că bine am făcut.

Eroina romanului este Keiko Furukura. Are 36 de ani și de la vârsta de 18 ani muncește la același minimarket, Smile Mart, cu jumătate de normă, este necăsătorită, virgină și cu un dezinteres total pentru viața amoroasă.

Încă de mică, Keiko s-a remarcat prin a fi altfel, ceea ce a determinat o constantă dorință a familiei sale (iubitoare și bine intenționată, de altfel), de a o “vindeca” sau “repara”, deși Keiko nu găsea că ar fi ceva în neregulă cu ea. Eu nu îmi pot da cu părerea în privința aceasta, întrucât nu sunt nici psihiatru, nici psiholog, pot să vă spun doar câteva caracteristici ale lui Keiko, așa cum reies ele din narațiunea la persoana I: un deficit major de empatie și sentimente, incapacitate de exteriorizare și socializare, provenite tocmai din lipsa acestor emoții. Keiko nu se integrează în societatea perfecționistă niponă în niciun fel: nu are nici o carieră remarcabilă, nu este nici măritată, astfel în ochii întregii societăți condiția ei este ingrată, un soi de ciudățenie. Ea are un IQ destul de ridicat, însă la capitolul EQ stă foarte prost. Drept urmare,a rămas blocată la acest loc de muncă din minimarket, unde a devenit o angajată model, urmând cu sfințenie instrucțiunile manualului de serviciu și pe ale șefilor. Practic, trăiește pentru magazin, respiră odată cu magazinul, întreaga sa motivație are în spate nevoile magazinului. După cum recunoaște, se hrănește și se odihnește suficient, se îngrijește din pura dorință de a putea face față muncii sale la minimarket. Când în viața ei intră Shiraha, un alt neadaptat dar care însă dă pe afară de un preaplin emoțional, ea ajunge la concluzia că poate să împace, în sfârșit, atât familia cât și societatea, începând o relație de fațadă cu el. Unde vor duce toate acestea, vă invit să descoperiți în paginile romanului, excelent scris, scurt dar cuprinzător.

Veți descoperi modul în care Keiko obține o integrare aparentă, prin mimetism social. Culmea este că toți cei din jur fac același lucru, preiau foarte multe unii de la alții. În timp ce majoritatea oamenilor o fac inconștient, din empatie, Keiko o face intenționat, pentru a putea da iluzia unei aparențe sociale. Un personaj reușit și spumos, te face să vezi lucrurile din perspectiva ei, o abordare plină de curaj a autoarei, care scoate în evidență superficialitatea relațiilor interumane în general și a celor din societatea niponă, în particular. Am admirat-o pentru modul în care a reușit să dea un sens vieții sale, chiar și acela de a deveni femeia minimarket, iar onestitatea sa este înviorătoare de-a dreptul. Să fie această eră contemporană doar o reeditare ceva mai fancy a Epocii de Piatră? Voi ce credeți?

Dincolo de toate acestea, am rămas oarecum mirată de termenul “cu jumătate de normă” care apare în roman, în condițiile în care Keiko pare a avea ture de 8 ore, cinci zile pe săptămână. Poate asta înseamnă jumătate de normă la japonezi, cine știe. Mai apar și alte elemente interesante legate de modul de gândire și culoarea locală, ceea ce dă atât consistență cât și amplifică atmosfera, specificul său.

O lectură deosebită pe care o recomand călduros.

“Societatea normală” nu iartă pe nimeni, orice element considerat ciudat, inadecvat, este expulzat din ea, în liniște, fără tevatură. Toți acei indivizi care nu corespund normelor sociale sunt aruncați în afara societății.

Tocmai de asta trebuie să mă <repar>, să mă vindec”, mi-am spus în gând. “Dacă nu o fac, oamenii normali mă vor elimina din societate.”. Pentru prima dată în viața mea, aveam senzația că, în sfârșit, înțelesesem de ce familia mea se străduiește de atâția ani să mă “repare”.

” – Dacă vrei să continui să lucrezi în minimarket, nu ai de ales și trebuie să te transformi în angajat. E simplu: îți pui uniforma și te porți cum scrie în manualul de instructaj. Și dacă tot susții că trăim ca-n Epoca de piatră, ei bine, așa e, societatea de azi e la fel ca cea din preistorie: atâta timp cât pui pe tine pielea unui om normal și te porți cum scrie în manual, nu riști să fii alungat din sat și nici nu ești tratat ca o povară pentru cei din jur!

– Nu pricep o iotă din aiurelile tale…

– Cu alte cuvinte, joci rolul “omului obișnuit” – o creatură fictivă, până la urmă – la fel cum toți cei ce lucrează în minimarket joacă rolul de “angajat”… și asta e tot o creatură imaginară…”

 

18 thoughts on “Femeia minimarket – Sayaka Murata

  1. Interesant si educativa aceasta carte, care-mi aminteste de scriitoarea Amélie Notomb, cu a ei scrieri si descrieri al acestui sistem în care a fost si a trait scene si experiente personal la una din cele mai puternice multinationale japoneze. O scriitoare contemporana care mi se pare una dintre cele mai documentate despre acest sistem al sclaviei moderne controlate strict de legile instituite de “omului faradelegii” sistem multinational raspândit pe intreaga planeta, care tinde sa distruga valorile autentice atemporale ale IUBIRII, limitându-le, valorificându-le si tranzactionîndu-le la bursele de (non)valori internationale.

    O saptamâna superba, draga Ana !

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.