Necunoscuta de la Wildfell Hall – Anne Brontë

Reîntoarcerea la epoca victoriană îmi declanșează adeseori o dispoziție aparte, o anume tendință de a reflecta asupra unor realități sociale trecute și prezente.

Mi-am petrecut o săptămână în compania acestui roman deosebit –

“Necunoscuta de la Wildfell Hall” de Anne Brontë, o săptămână în care m-am bucurat pe îndelete de lectură.

necunoscuta de la Windfell hall

Modalitatea în care autoarea alege să ne introducă în poveste m-a cucerit – o bună parte a cărții este relatată la persoana I de protagonistul Gilbert Markham, sub formă de scrisoare adresată prietenului și cumnatului său, Halford. Puține autoare au curajul să dea glas gândurilor și trăirilor unui bărbat, așa cum procedează Anne Brontë cu eroul său, o confesiune pe cât de originală pe cât de bine executată, mai ales pentru acea perioadă. Cealaltă parte a romanului este redată din perspectiva protagonistei, Helen Huntingdon, sub forma unor pagini de jurnal.

Într-o bună zi, la vechiul conac Wildfell Hall se instalează o văduvă misterioasă, însoțită de fiul său și o servitoare bătrână. Societatea provincială din regiune este atrasă de această noutate, numele doamnei Graham este pe buzele tuturor, bârfa înflorește iar lumea este scandalizată de atitudinea și concepțiile de viață ale acestei distinse doamne. Un mic moșier din parohia de pe lângă Wildfell Hall, domnul Markham, reușește să pătrundă dincolo de aparențe și să nutrească sentimente profunde pentru chiriașa de la conac. Lucrurile nu sunt însă deloc simple, întrucât această doamnă frumoasă, aparent rece se ascunde de un trecut încărcat de suferință.

Autoarea se dovedește o bună cunoscătoare a psihologiei oamenilor din acele timpuri, ceea ce arată că a acordat o atenție deosebită cercetării diverselor tipologii și analizei lor. Prin intermediul personajelor sale și a frământărilor lor, atât de viu descrise, autoarea realizează portretul societății vremii, al relațiilor dintre bărbați și femei, rolul fiecăruia în cadrul căsniciei și lupta împotriva absurdului dictat de conveniențe.

Helen Huntingdon este simbolul femeii care luptă pentru drepturile sale, pentru o emancipare la care speră. Căsătoria a fost mereu o loterie. Naivitatea și lipsa de experiență o fac să extragă din urna sorții un loz ghinionist, tânărul ei soț dovedindu-se un om lipsit de caracter, insensibil, egoist, alcoolic și desfrânat. Chiar și după ce ii dăruiește un fiu, Arthur Huntingdon prețuiește mai mult anturajul deocheat, amantele și vânătoarea decât pe soția pe care singur a ales-o, ducând-o la disperare. Aceasta este o pictoriță talentată și dorește să se susțină din vânzarea tablourilor, mai degrabă decât să accepte o viață de degradare pentru ea și fiul ei. Se refugiază în consecință pe domeniul fratelui său, pozând în văduvă. Aici îl cunoaște pe tânărul Markham, dar relația dintre ei este imposibilă la acel moment. Ce le rezervă destinul veți afla citind romanul, însă aș dori să punctez câteva aspecte.

victorian-lady-flowers-collage

În primul rând, celor care cred că acestor cărți scrise în sec. al XIX-lea le lipsește actualitatea sau că sunt depășite, țin să le spun că lucrurile nu stau nicidecum așa. Să vorbim puțin despre naivitate, care este la fel de actuală ca oricând, întocmai cu incapacitatea multora de a recunoaște o eroare de judecată și de a o îndrepta. Naivitatea femeii care crede că poate fi salvatoarea unui bărbat cu rele apucături, determinându-l ca de dragul ei să renunțe la acestea. Naivitatea unui bărbat ca lordul Lowborough, păcălit de o femeie frumoasă și imorală pentru titlu și poziție socială. Deși condiția pe plan social a femeii s-a îmbunătățit față de cea de acum 150 de ani, multe femei continuă să cadă victime ale abuzurilor domestice, incluzând femei bogate, educate sau chiar celebre.

Helen Huntingdon este o adevărată lady. Ea nu vrea că fiul său să urmeze exemplul tatălui, fiind una dintre motivațiile cele mai importante din spatele luptei sale de a se elibera, în opoziție cu alte exemple sugerate în carte, de mame slabe și indulgente, care își răsfață exagerat băieții și le inoculează ideea că ar fi superiori surorilor și ulterior, soțiilor. Oare să fi rămas aceste metehne în umbra vremurilor trecute? Știm cu toții că răspunsul e negativ.

Alte teme actuale abordate: alcoolismul și reacțiile diferite ale personajelor în fața acestei adicții; materialismul unor femei manipulatoare; folosirea unor dogme religioase în mod convenabil anumitor interese; plăcerea de a bârfi și de a calomnia pe oricine îndrăznește să scoată capul din zona călduță a mediocrității.

Un roman care se detașează prin dialogurile realizate cu finețe, prin descrierea minuțioasă a stărilor sufletești, însă dincolo de măiestria autoarei, apreciez ideea din spatele romanului, mesajul deosebit de puternic și invit cititorii de toate vârstele să îl descopere.


Advertisements

22 thoughts on “Necunoscuta de la Wildfell Hall – Anne Brontë

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.