Tinuta la școală

back to school

Începutul anului școlar este aproape aici și, pe lângă toate pregătirile, rechizitele, materialele diverse necesare desfășurării optime a cursurilor, o altă chestiune se vede mereu adusă în atenția elevilor și a părinților: hainele pentru școală, ținuta.

S-a tot discutat despre oportunitatea folosirii uniformelor, s-au spus multe păreri pro și contra de-a lungul timpului, am zis să îmi dau și eu cu părerea, chiar dacă nu m-a întrebat nimeni. Să mă bag în seamă, cum se zice.

Uniformele, după părerea mea, au avantaje și dezavantaje.

Avantaje:

– deși inițial se cheltuie o sumă deloc neglijabilă cu achiziționarea lor, restul hainelor “civile” vor avea mai puțin de suferit și se vor păstra mai bine;

– elevii nu se vor mai simți în concurență directă în privința folosirii anumitor branduri, evitându-se astfel eventuale complexe de inferioritate;

– se pot individualiza mai bine elevii unei anumite școli, ca grup purtător al unor însemne specifice;

– elevii învață să folosească o ținută anume doar la școală, ceea ce le va putea fi util ulterior, la locurile de muncă, dacă va exista o anumită uniformă specifică meseriei sau un dress code gen office.

Dezavantaje:

– costul inițial, destul de piperat, la achiziție;

– lipsa totală de gust a celor mai multor uniforme, execuția slabă, materialele folosite, adeseori nepotrivite sau de proastă calitate;

– necesitatea reînnoirii permanente a acestor uniforme, întrucât copiii și adolescenții sunt în creștere, ceea ce iarăși generează costuri în plus.

Am văzut, de-a lungul timpului, fel de fel de hidoșenii propuse ca uniforme, materiale pretențioase, care se scămoșează și nu rezistă frecușului zilnic pe scaune și pupitre, culori bizare sau combinații inestetice.

Am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă este una care să combine materiale rezistente, prețuri avantajoase și un simbol al școlii. Astfel, pentru clasele generale, jeanșii mi se par soluția cea mai bună. Pantalonii din denim în culori clasice (diferite nuanțe de albastru, negru) sunt extrem de rezistenți, cam orice copil ii are în garderobă, în plus pot fi folosiți și în afara școlii. Purtați cu o bluză sau o cămașă la alegere, alb, negru, nude sau nuanțe pastel, după preferință, ar constitui o alegere estetică și plăcută cromatic, pe ansamblul unei clase. La acestea se pot adăuga fie o eșarfă sau o cravată, fie o vestă în culorile școlii sau cu sigla acesteia, ca element distinctiv.

Pentru liceeni, tot denimul mi se pare cea mai bună opțiune sau ținutele ducând de la stilul college până la stilul casual-office. Aceste soluții nu ar trebui impuse, ci înțelese de liceeni ca modalități de a exersa pentru viitoare ținute de birou sau de serviciu convingătoare, care nu trebuie să fie anoste ci pot fi, similar, personalizate cu stil.

Pentru a-i convinge pe adolescenți că o anumită ținută îți dă un aer sofisticat, profesionist și prestanță în plus, ar fi foarte necesare niște seminarii purtate pe acest subiect. În locul multor ore inutile cu materii aglomerate sau acele opționale care nu prea sunt, de fapt, opționale, ar putea să se organizeze în școli cursuri diverse pe teme diverse, folositoare în societate, care să se finalizeze cu o diplomă de participare sau cu un test. Un exemplu ar putea fi

“Codul vestimentar în viața profesională” sau “Rolul imaginii în relațiile cu publicul”, în care să se discute nu numai despre haine, dar și despre tot cea ce formează o imagine de ansamblu de bun gust, inclusiv manierele.

Sunt multe alte subiecte pe care se pot ține aceste cursuri sau seminarii, de la igienă la legislația muncii, de exemplu sau de la consiliere financiară la situații de urgență, ecologie și reciclare, însă nu fac obiectul articolului meu prezent și nici a categoriei în care el se înscrie.

Pe acest material nu propun poze, întrucât ideile menționate de mine sunt la îndemana oricui. Bineînțeles că fiecare poate să aducă un mic aport creativ la ținută: un detaliu, un accesoriu, o șuviță colorată, ceva specific. Scopul este de a nu încărca inutil, de a păstra un aspect îngrijit, însă cât mai casual, pentru că este foarte important să ne simțim confortabil în timpul cursurilor, nu strânși în croieli și materiale neplăcute la purtat. Până la urmă, este esențial să ne concentrăm pe informații, pe aplicații și tot ceea ce presupune munca de învățare.

Multă inspirație tuturor!

Advertisements

25 thoughts on “Tinuta la școală

  1. Foarte bună idee! Şi eu cred că ar fi tare util un astfel de curs!
    Noi am avut uniforme-n liceu. Genul scoţian era fusta. Aceleaşi culori şi model. Nu erau urâte, dar cam incomode la un moment dat. Unii profesori spuneau că iarna să purtăm fustele peste panaloni. Îţi dai seama cam ce frumos ne-ar fi stat 😀

    Liked by 2 people

  2. eu sunt pro uniforma! in generala am avut, chit ca nu mi-a placut neam. in liceu s-a propus, s-a facut, am avut cam pe a 9a, apoi gata, a iesit din schema. ulterior fiecare venea imbracat cum voia. acum vad ca e un dezmat total, ceea ce nu mi se pare normal….scoala nu mai e un loc respectat

    Liked by 1 person

    • Cred ca scoala nu mai este un loc respectat si din alte motive, independente de uzul uniformei. Tocmai de aceea este necesara implementarea unei mentalitati profesioniste, uniforma fara a avea tot pachetul este doar o alta forma fara fond.

      Like

  3. frumos ceea ce spui tu și total de acord. Mare adevăr ai spus cu necesitatea introducerii unor noțiuni de igienă, legislație,economie, noțiuni financiare, pentru că tinerii ies din școli cu câteva noțiuni băgate cu forța în cap și nu știu ce să facă mai departe cu ele. Îmi amintesc că am văzut în urmă cu peste zece ani o școală din Mediaș, copii într-o uniformă super, aproape ca cele din filmele cu colegiile englezești. Dar, cum spui tu, există și reversul medaliei, mânării ale conducerii școlilor cu vreun atelier de croitorie pentru niște monstruozități vestimentare. E mult de discutat despre avantajele și dezavantajele uniformelor…

    Liked by 1 person

  4. Frumos articolul şi sunt de acord cu tot ce ai spus. Din păcate, dorința de a obține cât mai multe avantaje personale, au dus la crearea unor uniforme urâte, din materiale proaste şi extrem de scumpe. De aici şi refuzul adolescenților de a purta uniformă. Introducerea unor materii sau cursuri cu teme variate (etică, bune maniere , relaționare etc ) ar fi necesară, dar nu se vrea. Contravin propriilor interese 🤔😡.
    Aaaa, să nu uităm : sunt mulţi părinți care nu îşi doresc aşa ceva. Mai importante sunt matematica, fizica, chimia, engleza, etc

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.