Ziua în care am învățat să zbor, vol.2 – Alina Șerban

“Ziua în care am învățat să zbor” a fost pentru mine o gură de aer proaspăt, nu doar în peisajul literaturii românești dar în general vorbind. Am expus mai pe larg impresiile mele aici în legătură cu primul volum.

Volumul al doilea continuă povestea la cinci ani după evenimentele dramatice de la finalul primei părți. Oskar Kaufmann, scriitorul suferind de depresie și alte boli asociate stresului se retrage într-un sătuc liniștit din munți, unde o cunoaște pe Liese, o prezență feminină diafană, tulburată de propriii demoni. Cei doi se atașează unul de altul la prima vedere, deși Karl, fratele ultraprotector al Liesei se pune de-a curmezișul acestei relații, neavând încredere în intențiile lui Oskar.

Acesta este scos din izolare de către Rudi, prietenul său bun, atunci când află că este tatăl a doi gemeni, rodul relației zbuciumate cu Clara. Este totalmente luat prin surprindere de aceste vești cărora încearcă să le facă față pe cât de bine poate. Se întoarce, așadar, în marele oraș încercând să își repună viața pe roate, demers care se dovedește, bineînțeles, dificil.

În continuare, se derulează imaginea lui Oskar și a fraților și surorilor acestuia proiectată din ce în ce mai clar, pe măsură ce înțelegem sentimentele și temerile lor, amprenta unui trecut indizolvabil și modul cum aceasta se așterne asupra fiecăruia.

Prezența lui Rudi este ca și în primul volum, factorul care îi dă stabilitate lui Oskar, valoarea acestei prietenii fiind înduioșătoare.

Narațiunea continuă sub forma unei confesiuni a unui Oskar aflat la vârsta senectuții, acordată unui preot. El face astfel o retrospectivă a anilor și ce au adus aceștia fiecărui membru al familiei Kaufmann și celor apropiați. Găsim astfel în acest roman o încheiere pentru povestea anterioară, cu adaosul binevenit al lui Liese, o tânără care se dovedește a fi ceea ce îi lipsea lui Oskar, cea care îl înțelege în ciuda tuturor problemelor individuale pe care le au.

Orașele abia schițate în primul volum capătă deodată identitate în spațiul Germaniei, totul este redat cu o mai mare atenție la detaliu, imaginea de ansamblu căpătând o limpezime aparte.

Nu intru în detalii asupra conflictelor și tulburărilor care planează în continuare în familia Kaufmann, însă aș dori să fac o precizare. Nota de originalitate a acestui roman, după părerea mea, o consituie recunoașterea faptului că și în familiile aparent normale există o multitudine de probleme, care duc de multe ori la decizii greșite, la probleme psihice și alte consecințe nedorite. Se spune adesea că familia este acel spațiu cald, unde te întorci mereu cu drag și zâmbetul pe buze, însă de câte ori este așa? Despre familii disfuncționale și violență s-au scris foarte multe romane tulburătoare, însă era vremea să se scrie unul și despre multele nereguli care pot apărea într-o familie ca oricare alta. Un roman ca acesta ne poate ajuta să ne privim cu onestitate, să recunoaștem ce bătălii purtăm unii cu alții și care este miza, sau chiar bătăliile purtate cu noi înșine, care sunt dintre cele mai grele.

O lectură deosebită, estetică, o frescă a unui cotidian încărcat de bătălii interioare.

“Mi-am dat seama atunci că eu aveam, de fapt, trei tipuri de familie, și că niciuna nu era pe deplin completă, așa cum mi-aș fi dorit. Erau mai mult frânturi din oamenii pe care i-aș fi vrut aproape. Tata și frații mei erau tot ce mai aveam din prima mea familie, unde am crescut și am învățat că în viață conta poziția socială și siguranța financiară. A doua mea familie era Rudi, care mi-a arătat că trebuie să fiu responsabil pentru tot ceea ce fac, în loc să fug ca un fricos. În fine, a treia mea familie erau băieții, pe care abia dacă reușeam să îi văd o dată pe lună.”

Uneori, obișnuiesc să atașez unei recomandări literare și una muzicală, care cred eu că susține mesajul cărții sau are o vibrație similară. Am ales și acum să fac acest lucru, cu “Enjoy the Silence” Depeche Mode, varianta remix întrucât are videoclipul foarte interesant.

Bucurați-vă de lectură și de muzică!