Ziua în care am învățat să zbor – Alina Șerban

Pe această carte am pus ochii citind recenzia făcută de Geo pe Delicatese literare. Acum, dacă tot m-a tentat cu cartea, a făcut o faptă bună și mi-a trimis-o cadou (de fapt ambele volume). Mă bucur foarte mult că a făcut-o și îi mulțumesc pe această cale, fiindcă lista autorilor români pe care i-am citit … Continue reading Ziua în care am învățat să zbor – Alina Șerban

Baladă

Am scris această poezie acum un an. Acum citesc Războinicii furtunii, de Bernard Cornwell, iar atmosfera se potrivește mănușă. 🙂

adropofinspiration

foggy

Sub luna amară

la ceasul de seară

un zgomot răsună

prin nori de furtună.

Din vis te dezleagă

rămas fără vlagă

priveşti peste unde.

Te cheamă, s-ascunde.

Prin ceţuri uitate

din lumi depărtate

ochiul cel orb

aripi de corb.

În ore sparte

margini de noapte

sfâşie-n spin.

Să ne-adunăm,

să aşteptăm,

să bem un vin.

View original post

Midii in sos de vin cu usturoi – Mussels with Wine and Garlic

Iată un preparat foarte gustos și extrem de ușor de făcut. L-am servit alături de niște cartofi pai la cuptor. Ideal pentru o masă satisfăcătoare, într-o zi în care nu aveți timp sau chef de chestiuni complicate. Ingrediente: cca 600g midii congelate; 2-3 căței de usturoi, curățați, tăiați foarte fin; ulei de măsline; 150ml vin … Continue reading Midii in sos de vin cu usturoi – Mussels with Wine and Garlic