S-au disputat și ultimele două meciuri din grupele Ligii națiunilor UEFA din acest an. Sâmbătă, 17.11.2018, România a învins Lituania cu scorul de 3-0. Meciul s-a disputat pe o arenă goală, suporterilor români fiindu-le interzis accesul de către UEFA, în urma acțiunilor suporterilor la meciul cu Serbia, de pe Arena Națională. Astfel, s-au remarcat încurajările puținilor suporteri ai Lituaniei prezenți la evenimentul sportiv, care au răsunat pe stadionul din Ploiești. În prima repriză, deși au deschis scorul, fotbaliștilor noștri le-a lipsit elanul și au ratat destule ocazii, însă lituanienii au avut o defensivă foarte slabă și în repriza a doua a fost ușor pentru ai noștri să îi domine și să îi învingă la scor de neparticipare.
Adevărata provocare a fost în meciul cu Muntenegru, disputat în deplasare, marți 20.11.2018, pe un teren aproape inundat și sub bătaia rafalelor puternice de ploaie și amenințarea fulgerelor. Fotbaliștii noștri au pornit hotărâți, atât pentru șansa de a câștiga grupa, în cazul foarte puțin probabil în care Lituania ar fi reușit un rezultat pozitiv cu Serbia, cât și pentru a nu cădea în urna a patra pentru preliminariile la Europene, fapt care nu s-a întâmplat, datorită rezultatului din partida Scoția-Israel.
Singurul gol, cel al victoriei, a fost înscris înainte de pauză de Tucudean, un șut puternic de la distanță. În ciuda terenului, am avut numeroase ocazii care însă nu au fost fructificate. Am remarcat un joc bun al fundașului Toșca, ceea ce este de apreciat. Eu, personal, consider că ar trebui să încercăm un joc mult mai ofensiv, fiindcă dispunem de jucători potriviți, chiar dacă încă nu au experiență și mai au destul de învățat. Stanciu a jucat prea retras, iar în atac aș miza fie pe o formulă cu doi atacanți (exemplu Pușcaș și Tucudean) fie pe un trio ofensiv dintr-un vârf și două extreme.
După cum spuneam, am căzut în urna a patra pentru tragerea la sorți a grupelor în vederea calificării la Euro 2020. Un joc ofensiv și mai multe goluri ne-ar fi putut plasa mai sus în clasament. Chiar și așa, șansele de calificare sunt consistente, chiar dacă s-a vorbit de o eventuală grupă de foc, în care să înfruntăm Franța, Germania și Serbia. Germania a demonstrat slăbiciune în ultima vreme atât la Mondiale cât și în Liga Națiunilor UEFA, iar pe sârbi am fost aproape să îi învingem. Nu trebuie să pornim de la premisa că suntem printre cei slabi, ci cu atitudinea de a învinge, întrucât echipa este în creștere. La Campionatul Mondial din Rusia am văzut echipe slab cotate care au arătat un spectacol adevărat și au obținut chiar puncte nesperate. Este important că echipa să mențină un moral bun și să primească toată susținerea suporterilor și a presei.
Tragerea la sorți e programată să se desfășoare pe 2 decembrie, la Dublin.
Hai România!
Da, avem mult mai multi jucatori buni de atac, decat de aparare. Sa speram ca o sa ramanem si in alte meciuri pe ofensiva.
LikeLiked by 2 people
Sa indraznim mai mult, zic! Un 4-3-3 de exemplu, inca nu sunt suficient de sudati pentru un 3-5-2 (trebuie fundasi experimentati). Sa incercam si cu extremele!
LikeLiked by 1 person
Nu m-am mai uitat la fotbal de pe vremea generatiei de aur… Pentru ca toti care au urmat -sau majoritatea covarsitoare – s-au nascut talente si-au murit sperante … Asa ca m-am reprofilat pe handbal si tenis 😀
LikeLiked by 2 people
Eu iubesc acest sport indiferent de modul cum se prezinta echipa nationala, urmaresc oricum Mondialele, Europene si ligile europene constant. Ideea este ca aceasta generatie are un potential foarte mare fata de precedentele, de la Generatia de Aur incoace, sa speram ca vor fi sprijiniti si nu sabotati.
LikeLiked by 1 person
Mulțumesc pentru informare, Ana! 😘
LikeLiked by 2 people
Cu drag! ❤
LikeLiked by 1 person