Clarobscur – literatura română contemporană

Citind titlul de mai sus, probabil unii dintre voi vă veți întreba ce legătură este între literatura română contemporană și o tehnică folosită în artele plastice. De fapt, este o alegorie pe care o folosesc pentru a da profunzime imaginii pe care mă aventurez să o conturez aici, în cele ce urmează.

Anul trecut postam pe 1 Decembrie un articol despre autorii mei români preferați, pe care îl puteți citi AICI.

De atunci, am avut prilejul să mai citesc câteva romane care m-au încântat, unele purtând semnătura celor care deja mă cuceriseră, dar am făcut cunoștință și cu câteva nume noi pentru mine. Mă bucur de fiecare dată când mai descopăr un autor român pe gustul meu și mai ales, un autor care scrie cu sufletul, pune interes și pasiune în ceea ce face și nu neglijează aspectele importante ale apariției unui roman: folosirea cât mai corectă a limbii române, editarea îngrijită, detalii estetice și așa mai departe.

Evident, un autor nu poate, de cele mai multe ori, să se îngrijească singur de toate aceste chestiuni, aici intervine profesionalismul editurii. Autorul și oamenii specializați din cadrul editurii trebuie să lucreze ca o echipă pentru a oferi cititorilor un pachet cât mai complet calitativ, atât din punct de vedere al scrisului, al poveștii propriu-zise cât și din perspectiva produsului în sine – tehnoredactarea, grafica, o copertă atrăgătoare și bine aleasă, iar când vorbim despre carte fizică, o bună calitate a hârtiei, a legării, a copertării.

De multe ori, în calitate de cititori (și de clienți, căci plătim pentru un produs și avem așadar dreptul de a emite pretenții) se întâmplă să fim dezamăgiți de un aspect sau altul, iar în ziua de azi, când transmiterea informației este doar la un click distanță, este ușor să se creeze rapid o stare de nemulțumire legată de anumite prestații, fie ele scriitoricești sau editoriale. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că există mulți oameni care iubesc ceea ce fac, care luptă, în măsura posibilităților lor, să își publice poveștile într-o formă cât mai atractivă, să le facă cunoscute, să ofere publicului produse care, în alte condiții și pe alte piețe mai dezvoltate, ar putea deveni bestseller-uri. Să nu uităm că autorii români nu se pot susține din scris, pentru cei mai mulți dintre ei este o activitate secundară din punct de vedere financiar, un venit deloc substanțial și deloc stabil.

De aceea, când vorbim de neajunsurile pieței de carte autohtonă sau de literatura română contemporană, nu trebuie să arătăm cu degetul doar înspre autori. Editurile serioase, care țin la imaginea lor, vor lua întotdeauna în considerare calitatea manuscriselor care le parvin înspre publicare și nu vor accepta decât ceea ce consideră că atinge standardul dorit. Totodată, editarea este un aspect important, un editor cu experiență putând șlefui o poveste până la a-i arăta cu adevărat potențialul. De multe ori, graba de a publica orice, cu orice preț strică treaba.

Întreg mecanismul, de la preluarea manuscrisului până la tipărirea lui trebuie foarte bine gândit și executat. Lucrurile nu se opresc aici, întrucât o altă componentă pentru a dezvolta piața de carte românească este promovarea. Editurile bune își sprijină autorii, le creează condițiile de a-și face vocea auzită, prin participarea la diverse evenimente, târguri, lansări cât mai originale. După cum spuneam mai devreme, promovarea online a devenit foarte importantă. Autorii au ocazia să se implice personal în transmiterea mesajelor către publicul lor cititor, să își exprime ideile și originalitatea, personalitatea.

Un alt rol important îl au, în zilele noastre, bloggerii de carte. Nu doar ei, bineînțeles, toți bloggerii care aleg să recomande cărți, printre alte subiecte abordate, cum este și cazul meu. Distingem aici două situații și multă controversă: există unii bloggeri (puțini), care nu sunt foarte obiectivi și cosmetizează realitatea, înfrumusețând-o, alții sunt învinuiți că fac recenzii răutăcioase din motive personale.

Nu vreau să intru foarte mult în acest subiect, pentru că este destul de vast. Fiecare are propriile criterii și perspective atunci când face o recenzie sau o recomandare. Prea multă toleranță însă poate crea nedreptăți, fiindcă atunci când se trece peste anumite lucruri destul de serioase doar pentru a încuraja pe cineva, debutant sau nu, vor fi nedreptățiți exact acei autori care au meritat elogiile primite și este mult mai greu să faci deosebirea între diversele categorii. O doză de subiectivitate este inevitabilă, dar trebuie considerată din start ca atare.

Sunt debutanți și debutanți, sunt autori și autori. Toți trebuie tratați cu aceeași măsură pentru ca lucrurile să fie bine făcute și constructive. Fiecare este rege pe domeniul său, se știe, însă eu cred că atunci când recomanzi ceva din toată inima, acest lucru se simte. Nu poate fi pe gustul tuturor, clar vor exista oameni care să nu fie de aceeași părere, acest lucru contează mai puțin. Contează să știi că, atunci când recitești articolul scris, ești mulțumit că ai spus ceea ce voiai să spui, că ai transmis cât de bine ai fost în stare în acel moment impresia, senzațiile, emoția, mesajul. Dacă va face rabat în mod constant de la obiectivitate, bloggerul riscă să își piardă credibilitatea. Dacă va face rabat de la calitate, editura își pierde credibilitatea. Dacă te grăbești să scoți un roman care încă nu e pregătit să vadă lumina tiparului – ca autor, îți asumi marele risc de a căpăta o imagine greu de restabilit. Mai ales dacă, ulterior, intervii constant să îți explici creația și să despici firul în patru.

Mă opresc aici, pentru că subiectul este foarte amplu. Ca să sintetizez, pentru a ridica piața de carte românească și nivelul literaturii contemporane românești, toți factorii implicați trebuie să își aducă aportul: autori, edituri, cititori, bloggeri. De ce să facem asta? Pentru că iubim cărțile, suntem uniți de această pasiune pentru lectură și avem ceva de zis. Pentru că putem să ne potențăm reciproc, nu numai să ne sabotăm. Pentru că asta sărbătorim de centenar, unirea.

În altă ordine de idei, să ne ferim de extreme – cel puțin aceasta este părerea mea. Nu sunt de acord cu afirmația că nu ar trebui să citim autori români contemporani, că nu au aceeași valoare precum clasicii – să nu uităm că și clasicii, la timpul lor, au fost uneori aspru judecați și neapreciați. Nu degeaba se zice că nimeni nu e profet în țara lui, eu aș adăuga și că nimeni nu e profet în timpul lui. Acum deținem mijloacele să facem această deschidere posibilă – să ne deschidem mintea. Iarăși, contest părerea care zice că ar trebui să citim numai autori români sau să îi favorizăm. De ce? Deoarece asta înseamnă să ne limităm singuri, lucru cu care nu pot fi nicidecum de acord, apoi înseamnă să nu avem termenii de comparație necesari pentru a face aprecieri pertinente.

Naționalitatea autorului, din punctul meu de vedere, să ne înțelegem, nu este relevantă. Nici plasarea acțiunii într-o țară sau alta, nici numele personajelor. Contează să citesc o poveste bine scrisă, de calitate, care să îmi ofere complexitate, structură, emoții. Artă. Trăire. Mesaj coerent. Personaje de neuitat.

Mai jos, în ordine aleatorie, cărțile scrise de autori români cu care m-am delectat de la postarea de anul trecut:

Cele douăsprezece încuietori – Ștefan Ciocioi

Cum se scrie un best seller – Monica Ramirez

Seria “Alina Marinescu” – șase volume – Monica Ramirez

Gemini – Monica Ramirez

Rogue – Monica Ramirez

Fugi! – O. G. Arion

Cianură pentru un surâs – Rodica Ojog-Brașoveanu

Bună seara, Melania! – Rodica Ojog-Brașoveanu

Ziua în care am învățat să zbor, vol.1 – Alina Șerban

Ziua în care am învățat să zbor, vol.2 – Alina Șerban

Lumea de dincolo – Livia Furia

Plec – Cristina Andone

Contraste – Maria Metco

Deja am ochit și alte nume de autori români ale căror creații doresc să le bifez în dreptul celor citite. Vă invit să citiți, fără prejudecăți, fără generalizări, cu pasiune.