Până la sfârșitul timpului – Raluca Alina Iorga

Pana la sfarsitul timpului

În aceste zile am citit o carte despre care auzisem multe lucruri bune – “Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga. Când am ajuns la finalul cărții, m-am gândit în fel și chip cum aș putea să prezint eu această carte, cum aș putea să o recomand în așa fel încât să exprim sentimentele, impresiile, în fine, tot acel amalgam de senzații pe care poate să ți-l lase o lectură de un asemenea calibru.

Probabil unii s-au întrebat de ce, atunci când susțin că Brandon Sanderson este autorul meu preferat, nu am aici pe blog niciun articol în care să prezint cap-coadă un roman din cele scrise de el. Motivul este simplu: nu mă văd în stare să redau la adevărata lor valoare aceste romane. Un sentiment similar m-a cuprins și acum, după lectura poveștii lui Vlad Basarab: că este peste putință pentru mine să redau cu fidelitate cele mai importante aspecte care planează asupra acestei povești.

Cu toate acestea, voi încerca să o fac dintr-un motiv întemeiat, zic eu: dacă Brandon Sanderson este deja cunoscut pe scară foarte mare și primește recunoașterea pe care o merită, Raluca Alina Iorga a debutat nu de multă vreme cu acest roman și este de datoria oricărui cititor care a rezonat cu istorisirea din aceste pagini să o facă mai cunoscută, fie chiar și cu puțin, pentru a urca și ea spre un loc cuvenit de onoare în inimile cititorilor de ficțiune istorică și nu numai.

Când eram copil, întocmai ca mulți alți copii români din acele timpuri eram fascinată de legendele istorice pe care le găseam în cărțile vremii. Mă umplea de bucurie să citesc despre faptele de vitejie ale domnitorilor și ale eroilor din trecut. Ulterior, când am început însă să studiez istoria la școală, s-a încadrat între cele mai nesuferite materii pentru mine, indiferent că era vorba despre cea a românilor sau despre cea universală. O înșiruire de nume și de date seci, pagini peste pagini de informații aliniate cărora nu le puteam găsi vreun sens. Culmea este că, într-un final, am îndrăgit istoria, dar nu datorită școlii. S-a întâmplat în momentul în care am descoperit romanele de ficțiune istorică, care mi-au amintit de legendele îndrăgite, serialele și filmele cu subiect istoric, de asemenea.

Am descoperit o sumedenie de autori fantastici din acest gen și, fără ca măcar să știu, am așteptat ziua în care voi găsi un autor autohton, contemporan, care să aducă o astfel de poveste despre o figură legendară a istoriei noastre, iubit dar și controversat, care a inspirat nenumărate mituri dar și folosirea acestora de către mulți autori străini ca sursă de inspirație pentru romane de multe ori de groază sau mister. Se cuvine să știți că așteptarea aceasta s-a încheiat odată cu descoperirea acestui roman, cel despre care încerc să vă vorbesc în aceste rânduri.

Deja ați înțeles, protagonistul romanului este nimeni altul decât Vlad III Basarab, cel care a avut parte de trei domnii în perioade extrem de tulburi ale istoriei, zbuciumatul secol al cincisprezecelea.

Începutul romanului este plasat în zilele noastre, unde o tânără pasionată de istorie și datini medievale se află la Sighișoara, într-o vizită alături de prieteni în timpul festivalului medieval care are loc acolo anual. Acolo, ea are parte de o experiență care transcende timpul: prințul Vlad se materializează în fața ochilor tinerei, care acceptă misiunea de a face tot ce îi stă în puteri pentru ca sufletul chinuit al prințului să își găsească salvarea. Primește medalionul Ordinului Dragonului și promite că va încerca să ducă rămășițele pământești ale prințului la Poenari, chiar dacă asta presupune să fie în mare pericol din partea legiunilor de spirite rele care vor să împiedice salvarea lui Vlad.

Astfel, prin intermediul viziunilor tânăra ajunge să călătorească în timp și să trăiască alături de Vlad cele mai importante momente din viața lui. De aici am parcurs cu răsuflarea tăiată un adevărat regal de ficțiune istorică. Autoarea reușește să îl ridice pe Vlad din acele pagini prăfuite ale istoriei de care vorbeam și să îl readucă la viață, urmându-l pas cu pas, din vremurile prizonieratului său deznădăjduit la turci alături de fratele mai mic, Radu, ca zălog al bunei credințe datorate de tatăl lor Vlad II, Cavaler al Ordinului Dragonului, către sultanul Murad. Un alt moment de seamă este asasinarea brutală a tatălui lor și a fratelui mai mare, Mircea. Din acel moment, Vlad jură că se va răzbuna și va ajunge pe tronul care i se cuvine, de unde va face dreptate și ordine în țara aflată la cheremul boierilor corupți și trădători. Va parcurge un drum greu, încărcat de obstacole, trădări, suferință și luptă, o luptă enormă, decizii care trebuie luate și care îi vor sfâșia sufletul. Vlad nu este acel om crud, însetat de sânge, așa cum adeseori este portretizat, ci un om al timpului său, dispus să facă orice ca să își apere țara și să o țină cât mai departe de ghearele marilor puteri care și-o dispută. Evul Mediu a fost o epocă a cruzimii, a pedepselor extreme, a torturilor și a execuțiilor sinistre. Vlad a pus în aplicare aceste execuții atât pentru a împiedica răspândirea corupției în țară, cât și pentru a-și înspăimânta dușmanii și a le arăta forța de care dispune și determinarea lui. Exagerările care au urmat au fost făcute cu scopul de a-l discredita. Privind lucrurile în ansamblu, chiar acele pedepse folosite de el nu erau ceva ieșit din comun în acele timpuri și nicidecum o invenție a sa proprie, ci mai degrabă preluate de la inamicii săi turci.

Cartea este foarte bine documentată, bătăliile excelent descrise, ca și toate intrigile politicii secolului, cu toate ițele lor încâlcite. Îi întâlnim în paginile cărții pe Iancu de Hunedoara, pe vărul lui Vlad, Ștefan, domnul Moldovei, pe sultanul Mehmed, pe Radu cel Frumos, pe Matei Corvin, regele Ungariei și multe alte figuri istorice de seamă.

Cetatea_Poenari_2

Mai mult decât atât, cartea aduce una dintre cele mai frumoase și dramatice povești de dragoste din istorie, aceea dintre Vlad și prima sa soție, Ana. Cuplul Vlad-Ana poate să stea fără probleme, din punctul meu de vedere, alături de toate cuplurile vestite ale istoriei. O poveste de dragoste totală, dincolo de moarte, dincolo de scurgerea secolelor.

De asemenea, prietenia adevărată și nepieritoare apare descrisă în carte, prin relația lui Vlad cu omul său de încredere, Cristian.

Așa cum Vlad s-a luptat pentru dreptate, luând decizii care îl damnau în ochii lumii și chiar în propriii săi ochi, Raluca Alina Iorga s-a luptat să îi facă dreptate lui Vlad. Din punctul meu de vedere, a reușit, creând acest minunat roman, îmbinând meșteșugit acțiunea cu emoția, scoțându-l pe Vlad III Basarab, prințul Valahiei, din umbra secolelor și aducându-l în lumină pentru ca noi, cititorii secolului XXI, să îl cunoaștem mai bine.

Pasiunea și dăruirea din aceste rânduri, măiestria cu care reușește să ne transporte în acele timpuri, sunt demne de toată admirația. Dacă sunteți fani ai genului ficțiune istorică, complexitatea acestui roman vă va mulțumi. Dacă nu sunteți fani ai genului, vă puteți delecta din plin cu acțiunea intensă și povestea de dragoste minunată din paginile cărții, iar ca bonus să aflați lucruri interesante din istoria țării noastre, atât de încercată.

” – În timp, istoria mă va numi un nebun, un obsedat de sânge și de răzbunări inutile. Peste ani și ani, nu va mai fi nimeni care să înțeleagă de ce am făcut lucrurile astea. Oare va conta ce se va spune despre mine atunci? Nu știu. Nu știu nici măcar ce e pe lumea cealaltă, dar, atât timp cât tu și Ana mă iubiți așa cum sunt, cu defectele și trăirile mele de neînțeles pentru lumea de afară, nu mai contează ce născocesc dușmanii mei.”

“În martie a spus că îmi trimite ajutor. Este începutul lui mai, iar eu nu am primit nimic. Nu mă pot duce la Mahmud Pașa și să-i spun că îmi cer scuze, dar aștept ajutor de la Ungaria. Trebuie să îmi apar țara orice ar fi. Am pornit pe drumul acesta și nu mai pot da înapoi. Acum nu mai este vorba despre Europa, despre creștinătate, despre idealuri mărețe, despre lorzi și regi care se adună la consilii. Toți sunt buni la vorbe, Ana. La hotarul țării mele, în timp ce vorbim, oamenii mor. Nu au pe nimeni să îi apere. Acum nu mai este vorba despre povești și planuri. Acum sunt doar eu, împotriva Imperiului. Iar eu trebuie să mă duc să îmi salvez supușii.”



v

Advertisements

24 thoughts on “Până la sfârșitul timpului – Raluca Alina Iorga

  1. Superbă recenzia! 😍😍
    Mă bucur enorm că ți-a plăcut cartea! Si eu am apreciat povestea: atât partea de ficțiune, cât si veridicitatea istorică. Toate îmbrăcate intr-un stil fluid. Felicitări! 😘

    Liked by 2 people

  2. Superbă recenzia, Ana! Emoţionantă! ❤
    Am cartea 😍 . Mă aşteaptă cumințică din decembrie dar o voi citi negreşit. Însă merită savurată în linişte deplină 🙂 ❤ .

    Liked by 2 people

  3. Ce mă bucur când observ că și altora le place acest roman! ❤ Raluca Iorga scrie bine și merită o recenzie așa de minunată cum ai scris-o tu. Felicitări! ❤

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.