Soarta mercenarului și alte destine – Marina Costa

De multe ori am declarat că surprind, în cazul meu, un mic paradox: se știe că îmi plac seriile cu multe volume groase, dar în același timp îmi plac mult și volumele de proză scurtă, mai puțin stufoase. Două fețe ale aceleiași monede, presupun, deoarece în unele găsesc expuneri ample, decoruri migălos construite, personaje create cu măiestrie și cu o evoluție în timp, conturate excepțional de multe ori, pe de altă parte în povestiri și nuvele găsim adeseori, înglobate artistic, esențe tari în sticluțe mici.

Tocmai am terminat de citit “Soarta mercenarului și alte destine“, de Marina Costa, un volum de proză scurtă, conținând o serie de povestiri cu subiect istoric, dintre care multe au fost publicate anterior în diverse antologii.

Prima povestire, “Floarea de foc” a fost premiată în cadrul Concursului național de Proză Scurtă “Nicolae Velea”, din 2018. Ea surprinde un moment din istoria țării noastre, un moment important legat de unirea Bucovinei cu patria-mamă, care va fi văzut drept un prim pas înspre realizarea visului tuturor românilor în 1918, Marea Unire. Eroul acestei povestiri este un tânăr ofițer care se află în miezul evenimentelor fierbinți și care este în pericol să cadă victimă a unui asasinat. Cea care îl salvează este însăși “Floarea de foc”, dezvoltând ideea că există omenie chiar și acolo unde oamenii sunt dezbinați, de etnii diferite și înconjurați de tumultul unor acțiuni de amploare, care își găsesc ecou peste vremuri.

Mi-a plăcut modul în care autoarea ne transportă în următoarea serie de povestiri “Soarta mercenarului“, direct în spațiul hispanic de la începutul secolului al optsprezecelea, într-un cadru istoric bine conturat, din care se remarcă imaginea lui Chago El Moreno, mercenar și maestru al meșteșugului armelor. Autoarea începe prin a-l plasa pe Chago în context, el fiind un urmaș al lui Sancho Panza, vestitul scutier al lui don Quijote. Destinul l-a purtat pe tatăl său Jose Santiago în Lumea Nouă, unde se naște micul Santiago, produs al relației acestuia cu o băștinașă. Ajuns în armata spaniolă, Chago e nevoit să lupte împotriva semenilor mamei sale, să accepte misiuni care implică crimă și tortură, motiv pentru care părăsește armata. Pe corabie însă, este prins de pirații englezi și nevoit să servească drept sclav al lor, abia reușind să se elibereze, moment în care alege să activeze ca mercenar, asasin închiriat. Autoarea ne sugerează un întreg univers al aventurilor lui Chago El Moreno, frumos, întunecat și mortal, însă în cadrul acestei serii pune accentul pe câteva momente: pelerinajul la Santiago de Compostella, o misiune unde va descoperi din nou dragostea și prizonieratul în urma trădării, care îl duce înspre înfruntarea sorții.

sursa: fanpop.com

Cea mai intens schițată este misiunea în care o văduvă frumoasă îl angajează, indirect, să îi ucidă soțul, un individ desfrânat și cu apucături josnice. El lucrează alături de El Mirlo, un personaj foarte interesant, a cărui poveste mi-aș dori să o aflu mai bine. Ce șanse are relația dintre un mercenar și văduva unui baron? Nu prea multe, veți spune și pe bună dreptate. Veți descoperi, citind volumul, unde duce această relație și care va fi soarta mercenarului.

În partea a treia a cărții, numită “Alte destine“, trecem pe rând prin spațiul românesc, în freamătul și intensitatea emoțiilor provocate de iminența Marii Uniri, o vizităm pe Nausica, tânăra ce-l salvase pe Ulise spre sfârșitul călătoriei sale de 20 de ani departe de țărmurile Itacăi și de familie, aflăm o poveste de iubire și trădare din timpul Inchiziției și o însoțim pe Emilia într-o fascinantă călătorie în Anzi, soldată cu o vizită în trecut, la curtea regelui Inca Tupac Amaru.

Ca și în romanele sale, autoarea schițează cu îndemânare cadrul în care au loc acțiunile redate, împlinind o dublă reușită: de a da naștere unor povești credibile, care să ne transporte în acel spațiu și timp și de a ne face cunoscute detalii care poate ne-au rămas neclare în memorie, din diversele surse de informare pe care le are fiecare cititor (fac o paranteză și vă mărturisesc că în adolescență singurul Tupac Amaru pe care îl știam era 2Pac – Tupac Amaru Shakur, un mare artist, de altfel). Această claritate rezultă din buna documentare care este evidentă în aceste povestiri.

Autoarea confirmă încă o dată valoarea educativă a scrierilor sale, prin intermediul destinelor alese spre a fi aduse în fața cititorului redând mostre veritabile de istorie, într-un mod plăcut și accesibil.

Recomand volumul tuturor iubitorilor de ficțiune istorică, dar și tinerilor cititori care îndrăgesc aventurile de tot felul.

Vă reamintesc cele două romane scrise de Marina Costa recomandate de mine anterior, “Echipajul” și “Prietenii dreptății“, romane cu care am descoperit-o pe autoare și universul său literar și vă invit cu drag să o descoperiți și voi, dacă cele spuse de mine mai sus vă atrag.