Vanessa și sora ei – Priya Parmar

Vanessa si sora ei

M-am delectat în aceste zile cu un roman deosebit din toate punctele de vedere, o ficțiune istorică superb pusă în scenă de Priya Parmar, “Vanessa și sora ei”. Pornind de la o documentare temeinică și surse de încredere, ea a reușit să redea cu frumusețe și rafinament povestea pictoriței Vanessa Bell, a surorii ei, scriitoarea Virginia Woolf și a întregului Grup Bloomsbury, format din apropiații fraților Stephen.

Cartea acoperă o perioadă de timp de șapte ani, între 1905 și 1912, fiind scrisă în cea mai mare parte din perspectiva Vanessei, sub formă de jurnal. Între paginile acestui jurnal autoarea a inserat cu dibăcie diferite porțiuni de corespondență a personajelor, bilete de vapor și tren, telegrame și alte note care cresc astfel gradul de autenticitate al epocii. Este o muncă foarte dificilă aceea de a contura oameni în carne și oase din toate aceste surse scrise, care să nu fie doar plăsmuiri de moment ci să respecte într-un grad suficient realitatea istorică, cu adaosul acelor componente care să redea umanitatea și cotidianul existenței acestor oameni. Am toată admirația pentru acești autori de fictiune istorică, oameni plini de dedicație care își asumă misiunea de a ni-i aduce aproape pe cei din trecut.

Un alt aspect care mi-a plăcut este componenta estetică, Grupul Bloomsbury fiind format din artiști și intelectuali ai vremii, oameni cu viziune, cu atitudine, fiecare cu personalitatea sa, cu stilul său.

Accentul este pus, după cum o arată și titlul, pe relația dintre Vanessa și sora ei, Virginia. Vanessa este o ființă echilibrată, liniștită, practică, fiind nevoită după moartea părinților să își asume răspunderea pentru cei doi frați mai mici: Thoby și Adrian, dar mai ales răspunderea Virginiei, o ființă sclipitoare, năzuroasă, aflată adeseori pe muchia unei crize de natură psihică, carismatică, egoistă, inteligență, copilăroasă.

Cei patru frați s-au mutat din vechea casă părintească în cartierul Bloomsbury, o zonă mult mai boemă decât cea anterioară, loc unde au atras rapid un anturaj plin de culoare, format din scriitori, pictori, critici de artă, jurnaliști etc. Autoarea recreează foarte convingător atmosfera din casa Stephen din Gordon Square 46, lipsa de convenții fiind ceva natural în mod paradoxal, într-un spațiu londonez încărcat încă de rigiditatea secolelor de tradiționalism. Oameni cu concepții de viață foarte diferite de ale înaintașilor, cu o paletă largă de ideologii și chiar orientări sexuale diferite, pe toți aceștia începe să îi lege o relație puternică de prietenie, care va dura peste ani, cu suișuri și coborâșuri, cu fel de fel de legături care se înnoadă spre a se destrăma. În centrul grupului însă rămân cele două surori, Vanessa și Virginia.

Relația lor este una mereu sub semnul unei tensiuni, datorate felului tumultuos de a fi al Virginiei și tulburărilor sale mentale, de tip bipolar. Moartea lui Thoby, unul dintre frați, zbuciumă și mai mult echilibrul precar, care se va clătina serios din momentul în care Vanessa acceptă să se mărite cu Clive Bell, un expert în artă. Virginia se mută cu Adrian, celălalt frate, însă gândul ei rămâne la Vanessa, pe care o iubește cu o intensitate copleșitoare. Întâmpină mari greutăți în a se consola cu gândul că nu mai este pe primul loc în viața Vanessei, ceea ce o face să ia măsuri dintre cele mai neobișnuite.

Departe de a deveni un roman greoi, îmbâcsit de aceste povești familiale, el este dinamizat de autoare atât prin procedeele de care vorbeam, de inserare a unor elemente specifice, cât și prin descrierea călătoriilor întreprinse de acest anturaj, împreună sau separat, a locurilor vizitate, a efectelor acestor vizite. Lumina reflectoarelor rămâne pe surori, însă niciun personaj nu este neglijat, nici măcar absentul domn Leonard Woolf, viitorul soț al Virginiei, adus în atenția noastră prin corespondența pe care o poartă cu prietenul său, Lytton.

Mi-a plăcut mult maniera în care a fost redată Vanessa Bell, modul în care autoarea a surprins vigoarea dar și delicatețea eroinei, detaliile acestei perioade a vieții sale, trăirile ei ca femeie dar și ca artistă.

Nu puteau să lipsească referințele dn lumea artei, fapt care mi-a reamintit să îl citesc pe E. M. Forster. Notele de la final sunt binevenite, în ele autoarea aduce lămuriri privind destinul personajelor după anul 1912, unde se încheie acțiunea cărții, precum și amănunte importante privind propriile observații și intervenții din zona ficțiunii.

De asemenea, m-au bucurat din nou calitatea copertei, a paginilor, semnul de carte, toate aceste detalii estetice care fac din colecția “Raftul Denisei” una deosebit de agreabilă pentru mine.

I-am acordat romanului 5 stele pline pe Goodreads și îl recomand tuturor celor care iubesc arta și aceste minunate incursiuni în trecut, prin intermediul ficțiunii istorice.

25 thoughts on “Vanessa și sora ei – Priya Parmar

  1. Frunoasă recenzie. Deși n-am reușit să duc romanul „Spre far” până la capăt, Virginia Woolf este o personalitate fascinantă a secolului trecut. M-a impresionat felul cum Nicole Kidman i-a dat viață în filmul „Orele”, pe care ți-l recomand, dacă nu l-ai văzut deja. Cred că „Vanessa și sora ei” este o carte, pe care mi-ar plăcea să o citesc.

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.