Euro Under 21 2019 – semifinale

eusunt12Sunt încă sub impactul jocului excelent arătat de echipa noastră națională de tineret. Chiar dacă nu au ajuns în finală, puțin a lipsit și țin să îi felicit din inima pe acești tineri talentați și plini de vervă. Pentru cei care nu înțeleg, îi invit să joace la 38 de grade cu campioana en-titre, care are o zi de odihnă în plus și să fie la câteva minute de prelungiri. Dacă nici atunci nu înțeleg, sugerez să înceapă să privească alt sport, poate fotbalul are prea multe mistere pentru ei.

Totuși, sunt convinsă că aceștia sunt prea puțini. Am zis să îmi iau măsuri de precauție, fiindcă experiența ne arată că în România (și nu numai) ești erou național când câștigi, dar nu se mai uită nimeni la ține când pierzi, eventual îți mai auzi și niscaiva înjurături. Viața nu e liniară, e formată din reușite și eșecuri, din zile bune și zile mai puțin bune. E important să fim alături de ai noștri mereu, să îi susținem, să îi apreciem pentru ceea ce fac, să menționăm când considerăm că ceva e greșit dar cu obiectivitate, nu cu maliție.

Așadar, Germania a învins România într-o partidă de foc, la propriu și la figurat, cu pauze dese de hidratare. Nemții au înscris primii, dar am avut ocazia să vedem că echipa funcționează bine și când este condusă, egalarea venind peste cinci minute, prin lovitura de pedeapsă executată de Pușcaș. Același Pușcaș a înscris înainte de pauză dintr-o fază superbă: pasa lui Ianis către Ivan, Ivan centrează perfect pentru lovitura de cap impecabilă a atacantului nostru. Din păcate, în urma unui fault al lui Ianis, arbitrul decide penalty în favoarea Germaniei, executat de Waldschmidt. Suntem egalați iar Germania forțează, ratând ocazii imense și reușind doar din faza fixă să mai înscrie.

Aceasta este, pe scurt, povestea acestei semifinale. Să nu uităm că echipa va participa la Olimpiadă, ceea ce este o mare performanță.

În cealaltă semifinală, lucrurile au mers cum am presupus. Spaniolii iuți au dansat pe lângă francezi, impunându-se cu un 4-1 care ar fi putut fi și mai usturător. Urmează să vedem care dintre Germania și Spania va triumfa în finală. Rezultatul din finale este întotdeauna greu de anticipat, fiindcă sunt foarte mulți factori la mijloc, dar din ce am văzut aș miza pe Spania. Mi se par mai decisivi în atac, deși nemții au demonstrat că pot puncta din faze fixe. Rămâne de văzut, duminică, de la orele 21.45.

Felicitări încă o dată tinerilor noștri talentați, să sperăm că vor activa în campionatele de top ale continentului. Nu neapărat la ehipele de top 4, unde cel mai probabil vor fi rezerve, ar fi mai util să găsească loc de titular la echipe care joacă în Europa League sau chiar la cele de loc 6-10, unde se capătă foarte multă experiență înfruntând granzii fotbalului. Vom vedea ce transferuri urmează să se întâmple în această vară.

Spor tuturor și nu uitați: noi, suporterii, suntem al doisprezecelea jucător pe teren, lucru demonstrat cu brio de fanii inimoși din Italia!

Advertisements

8 thoughts on “Euro Under 21 2019 – semifinale

  1. De abia astept sa ii vad la Olimpiada pe baieti! O medalie acolo poate fi chiar mai importanta decat o finala aici… Daca ar fi jucat cu Rus, in locul lui Pascanu, macar ultimele minute, eram sigur in prelungiri. Pe de alta parte, Radoi a avut inspiratia sa il foloseasca pe Ivan, pe care eu nu l-as mai fi vazut in echipa. 😛 Acum reactia suporterilor a fost mai frumoasa ca oricand. Numai laude, niciun invinuit. 🙂

    Liked by 2 people

    • Ivan a jucat impecabil in acest meci, si in ofensiva, a sprijinit apararea, a facut un fotbal actual si de clasa. Nu stiu ce sa zic de Rus in locul lui Pascanu, oricine poate sa calce pe bec. Iti spun sincer, Marius, nu am mai stat sa ascult reactii pentru ca, de regula, se spun tot felul de prostii. Avem multi suporteri fenomenali, dar mai avem si cate unii care trebuie sa revizuiasca mai atent comportamentul si declaratiile. Ca sa nu mai zic de multe talk-show-uri sportive.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.