Aici, acum, mereu – Catherine Isaac

Aici, acum, mereu

Am început această carte așteptându-mă la o lectură ușurică, de vacanță, printre colinele înverzite ale Franței, cu ceva romantism poate, cu oarece mâncăruri și vinuri franțuzești. Am primit toate acestea și ceva în plus, fiindcă romanul atinge anumite zone destul de sensibile.

Dincolo de a fi acel roman de vacanță de care vă vorbeam, cartea aduce în discuție subiecte greu de gestionat, cum ar fi bolile foarte grave, incurabile și cât de greu este să faci față unei astfel de situații. Alte subiecte incitante sunt cele legate de relații, de alcoolism, de a încerca să fii un părinte bun și să rămâi, pe cât posibil, și un om cu propriile vise și aspirații.

Jessica este mamă singură. Ea își crește fiul, un puști de zece ani pe nume William, cu ajutorul părinților, fiindcă s-a despărțit de Adam, tatăl băiatului, la scurt timp după naștere. Acesta este, în ochii Jessicăi, un tip frivol, pe care nu se poate pune nicio bază. Orfan de mic, crescut de o mătușă, Adam a avut o copilărie atipică. La momentul acțiunii, Adam este proprietarul unui complex din Franța, iar Jessica pleacă împreună cu William pentru a petrece câteva săptămâni de vară acolo, cu speranța că se va reînnoda legătura dintre tată și fiu. Îi însoțesc prietenele Jessicai: Natasha, o frumoasă necăsătorită care încă mai așteaptă bărbatul ideal și Becky, împreună cu soțul ei, Seb, cu cei trei copii: neastâmpărații James și Rufus, care se ceartă tot timpul și micuța Poppy, o mare năzdrăvană.

William își adoră tatăl, care nu a fost foarte prezent în viața lui, menținând o relație caldă, dar de la distanță: momente furate, scurte vacanțe împreună, discuții pe Skype. Jessica are motive întemeiate să reînnoade și să cultive această relație: mama sa a fost diagnosticată de ani de zile cu o boală teribilă, boala Huntington și se apropie de faza terminală. Această boală degenerativă se poate transmite genetic.

În Franța, totul este frumos, iar Adam conduce o afacere de succes, însă cea mai proaspătă dintre cuceririle sale, Simone, nu este încântată de vizita de familie făcută de Jess și William. Romanul, scris din perspectiva lui Jess, tratează într-un mod gradual temele de care vă vorbeam mai sus, reușind prin perspectiva protagonistei să îi permită cititorului să pătrundă în sufletul ei, în tumultul de temeri și speranțe pe care le simte.

Relația lui William cu tatăl lui se desfășoară pe o axă mereu înclinată între încântare și dezamăgire. Puștiul își adoră tatăl, care la rândul lui încearcă să își corecteze neajunsurile și să se ridice la înălțimea rolului său, atât de important în viața băiatului.

Jessica n-a încetat niciodată să simtă ceva puternic pentru Adam, deși a încercat și o altă relație. Altminteri, nu și-a permis escapade romantice în toți acești ani. Să fie o vară în Franța un moment de descătușare a tuturor emoțiilor reținute?

Natasha visează la o legătură stabilă, dar uneori nu poți vedea pădurea din cauza copacilor.

Becky și Seb, copleșiți de sarcinile părintești, trebuie să se regăsească și în postura de cuplu, altminteri riscă să își pună în pericol căsnicia.

Jessica nu își poate permite să viseze prea mult cu ochii deschiși. Atât ea, cât și Adam ascund secrete unul față de celălalt. A sosit momentul să se dea cărțile pe față.

Cartea este scrisă fluid, lejer, presărată cu umor britanic, fiind foarte ușor de parcurs. Coperta este una dintre cele mai frumoase din bibliotecă, editura ne răsfață cu aceste coperți cu o estetică aparte, foarte atrăgătoare.

O lecție de viață, care ne învață că nu e totul pierdut cât timp mai suntem sub soare. O carte bună pentru vară, datorită frumuseții vacanței în Franța, dar și cu o încărcătură emoțională puternică.


Advertisements

16 thoughts on “Aici, acum, mereu – Catherine Isaac

  1. Ii ador coperta si mi-a ramas in minte de prima data de cand am zarit-o! Intr-adevar, se anunta o carte speciala. Am pus ochii pe ea si voi profita de prima ocazie ivita sa o incerc. Frumoasa recenzie! ^^

    Liked by 3 people

    • Bolile pentru care inca se cauta leac vor da intotdeauna o senzatie de greutate, abordate ca subiect intr-un roman. De fapt, orice boli. Sanatatea este atat de importanta!

      Like

  2. Interesant subiectul dintre aceste frumoase coperti, iar recenzia “comme d’habitude”, Superba !
    O seara si o vara sublime si binecuvântate, draga Ana !

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.