Imperiul furtunilor – Sarah J. Maas

Iată că am ajuns și la volumul cinci din seria Tronul de cleștar, de Sarah J. Maas. Voi spune câteva lucruri despre el, nu foarte mult fiindcă n-ar avea rost. Pentru cei care nu au citit deloc seria, volumul cinci probabil nu prezintă mult interes, iar cei care citesc și nu au ajuns încă acolo, nu vor să dea de spoilere majore. Ca de obicei, nu am de gând să vă ofer acest gen de spoilere. 😀 Iată însă câteva auspicii sub care își ia avânt acțiunea în acest volum:

Încă de la început, este foarte clar că regina Terrasenului nu este binevenită în țara ei. Așadar, trebuie să găsească alți aliați.

Dorian Havilliard a rămas în Rifthold, dar acesta urmează să fie distrus din ordinul lui Erawan, care își asumă, în sfârșit, identitatea. Este salvat în ultimul moment și se alătură grupului lui Aelin, porniți cu toții în căutarea acelor avantaje care le-ar putea asigura victoria.

Elide Lochan cutreieră prin Oakwald, fiind vânată de ființele corupte ale lui Erawan. Surprinzător, drumurile i se intersectează cu cele ale lui Lorcan, întunecatul războinic al reginei Maeve. Mi-a plăcut evoluția acestui fir epic. Chiar dacă Chaol a lipsit cu desăvârșire aici, cred că Lorcan m-a convins suficient cât să își facă loc pe lista preferatilor, alături de el.

La capitolul personaje feminine, favorita mea rămâne Manon, care ajunge în punctul unde toate acțiunile trecute și prezente o împing: la confruntarea cu bunica ei, Matroana clanului Cioc-Negru. Aceasta face niște destăinuiri de impact privind descendența vrăjitoarei și o rănește grav, izgonind-o din clan. Unde ajunge Manon și ce face, veți descoperi citind cartea.

Suspans, bătălii epice, ființe metamorfice, ființe modelate de puterea coruptă a lui Erawan, aliați surprinzători, de toate sunt în acest volum. Aflăm și ceea ce a făcut Elena, fiica lui Brannon, în timpurile vechi pentru a-l opri pe Erawan și consecințele acelor acțiuni.

Finalul dezlănțuie o mare nebunie, atrăgând și mai multe forțe în acest conflict.Mi-a plăcut volumul, însă mi-a dat o senzație ciudată, ca și cum acțiunea stagna o bucată de vreme, pentru a se precipita tumultuos ulterior.

Din păcate, m-a dezamăgit puțin traducerea acestui volum, față de precedentul și, mai ales, față de primele. Foarte multe pronume personale repetate care nu își aveau rostul în limba română, putând ușor fi folosite enunțuri cu subiect subînțeles, care să dea cursivitate citirii. Într-adevăr, în limba engleză se folosesc aceste pronume, dar în română nu sună natural. Poate nu m-ar fi deranjat foarte tare dacă erau ici-colo, dar se repetă suficient de mult încât să obosească. Au mai fost și alte ambiguități generate de traducere.

Coperta este frumoasă, continuând tradiția de a o înfățișa pe protagonista Aelin în două ipostaze diferite, ceea ce îi reflectă personalitatea. Identificăm Ochiul Elenei și sabia Goldryn, cu rubinul ei caracteristic.

Seria are încă multe provocări de rezolvat, de aceea aștept cu mare interes continuarea și sper să apară în curând.