Comentezi? Comentez!

comments

sursa: Pexels.com

Știți că eu fac rar articole cu reflecții propriu-zise, deși am această categorie aici, pe blog. De regulă, reflecțiile mele se manifestă prin alte modalități de exprimare, inclusiv lepșe și taguri. Nu râdeti! 😀 Acest subiect a mai fost abordat, nu inventez roata, dacă nu mă înșel l-a discutat la un moment dat și Potecuța, însă iată că acum îl aduc eu în discuție, fiindcă sunt curioasă să aflu părerea voastră.

Aceasta este: cât de important este feed-back-ul în blogging? Sau, ca să nu mi-o iau pe cocoașă de la cei care se strâmbă la englezisme, cât este de important pentru voi, ca bloggeri, să primiți și să oferiți reacții?

Vă întreb pentru că mi s-a întâmplat să intru pe câteva bloguri, pe care de altminteri le-am găsit interesante, să las un comentariu și, apoi, nimic. Niente, nada, nema, cum vreți să îi ziceți. Canci. Și așa mai departe. Adică nici o reacție, cât de mică, la faptul că am zis și eu ceva acolo, ba chiar ceva frumos (nu îmi pierd timpul să argumentez în contradictoriu, în afară de situația în care chiar cred că este necesar).

Să știți că eu apreciez foarte mult comentariile pe care mi le lăsați aici, fiecare dintre voi, cu condiția să fie civilizate, bineînțeles. Acolo unde e o părere contrară, accept cu interes argumentele, pentru o discuție constructivă. Acolo unde e pozitivă, sau unde reușesc să stârnesc un interes, mă bucură mult. Îmi plac mai mult comentariile aici pe blog, decât pe facebook. Parcă e un spațiu mai intim, ca un salon confortabil. Comod, relaxat. Acolo, parcă vorbim cumva în stradă, în picioare, gata să o luăm din loc.

Am ales să pun acest blog sub semnul lucrurilor frumoase, a celor care îmi plac. Știu că articolele negative adună mai mulți cititori (așa se spune, cel puțin), dar, fără a mă crede ceva nemaivăzut, cred că sunt destui care fac asta, mai bine sau mai puțin bine. Efectiv, nu din bunătate nu fac articole negative, ci fiindcă găsesc că e pierdere de timp și nervi. Nu duc până la capăt lecturi care nu mă inspiră, dar nici nu mă apuc de shaming pe diferite teme. Nu am colaborări pe blog, recomand ce vreau, când vreau și cum vreau.

Ca să termin ideea începută, recunosc că am încetat să mai citesc articolele celor care nu răspund la comentarii. Pentru mine, a răspunde la comentariile de bun simt e un semn de decență, la fel cu a răspunde la salut. Cât despre cele injurioase, pot alege să răspund sau nu acelora, așa cum pot alege să îți răspund sau nu dacă mă înjuri pe drum. Depinde în ce dispoziție mă găsești.

Voi ce părere aveți despre toate acestea? Vă place să comentați, să aveți o interacțiune cu cititorii voștri sau cu alți bloggeri? Îi aștept și pe cei care au de obicei rețineri. Hai cu comentatul!  

Advertisements

73 thoughts on “Comentezi? Comentez!

  1. Bună dimineața…
    Așa gândesc și eu: dacă imi place, spun… Dacă am o completare sau o nelămurire, la fel.
    Eu am alte lucruri de comentat: mi se pare nirmal sa pui o apreciere la un articol pe care l-ai citit. Când cineva îți apreciază n articole in două minute, își bate joc de tine și de munca ta, așa gandesc.
    Cine citește mai comentează, mai completează… Dar macar citește…
    O zi cu bucurie!

    Liked by 3 people

    • Bineinteles, un like e ceva diferit de un comentariu. Uneori este dificil sa comentam peste tot unde am vrea, din motive legate mai ales de timp, alegem in schimb sa apasam un like, e mult mai simplu. Poate o sa scriu ceva si despre acest subiect, nu am vrut sa le amestec. 🙂 Multumesc pentru comentariu!

      Liked by 3 people

  2. Buna dimineața! Eu am încetat in mai avea așteptări. Dacă acel blog ma atrage sau rezonez puternic cu ce împărtășeste, comentez ( pozitiv ) și apreciez. Este fiecare cu felul lui de a fi: expunerea experienței apoi revenirea in zona de confort. ( ceva de genul: …iese din casa, pe drum te întâlnești cu el, dai “Buna ziua!” și nu îți raspunde, cauza: nu te-a auzit, este frământat de o anumită situație sau nu vrea sa îți răspundă – practic mai are niște “frici” de înfruntat ). O zi minunata îți doresc!

    Liked by 2 people

  3. Eu apreciez comentariile lăsate pe blog. Nu am mereu timp sa răspund tuturor, dar când intru pe aplicatia de pe telefon, caut să răspund în limita timpului.
    Comentez acolo unde îmi place și atunci când am timp.
    Cum a spus cineva mai sus, nu îmi place când primesc zece aprecieri pe minut, e clar că nu a citit nimic din ceea ce am scris. Prefer sa citesc articolul, să văd ce mă interesează.
    Mi-aș dori sa comentez mai mult, mai des. Dar prefer sa citesc. Să am și despre ce sa scriu pe blog.
    Și mai exista o categorie de oameni: cei care nu intră să comenteze pentru că îți fac trafic și de ce să facă asta? Tocmai ție. Mie mi se întâmplă. Știu.

    Liked by 2 people

    • Da, e adevarat, timpul este un factor important. Nu ma deranjeaza daca oamenii nu comenteaza, daca nu au nimic de zis. Nu imi plac comentariile de complezenta. Ma deranjeaza insa cand nu primesc raspuns. Gasesc asta drept un semn ca autorului articolului nu ii pasa de parerea mea, de un schimb de impresii si aleg sa evit, pe viitor.

      Liked by 1 person

  4. Bună dimineața! Mie, ca cititor, îmi place sa scriu un comentariu de bun simt pentru postările sau articolele care ma atrag. Și de cele mai multe ori am primit și răspuns la comentariul meu(este adevărat ca am comentat frecvent pe paginile unde a fost postat articolul, nu pe blog). Tu, Ana, te numeri printre cei care răspund mereu la comentariile cititorilor.

    Liked by 3 people

    • Ma bucur mult ca ai comentat si aici, Carmen! Stiu ca e greu cu timpul, esti foarte draguta mereu si ne spui parerea ta. Cred ca toti apreciem ceea ce faci. Uite, pe fb nu raspund mereu la formule uzuale stil “lectura placuta” fiecaruia in parte, aleg ceva general dupa un numar de postari. Daca un comentariu este personalizat, raspunsul vine cumva instinctiv. Multumesc! ❤

      Liked by 1 person

      • Mulțumesc frumos, Ana! În primul rand am vrut sa scriu “mie” – ma enervează autocorectorul! În al doilea rand, vreau sa spun ca o sa încerc mai tare să-mi fac timp și pentru comentariile, la articolele care ma intereseaza, pe bloguri! O zi excelenta sa aveți! 💖

        Liked by 2 people

      • M-am gandit ca e de la autocorrect, oricum nu sunt dintre cei care sar in sus cum vad o mica greseala. Ii voi da edit. 🙂 Te astept oricand cu drag, la articolele care chiar te inspira in sensul de a comenta! ❤ Fara nicio obligatie. De raspuns raspund, mai devreme sau mai tarziu. 🙂

        Liked by 1 person

  5. E firesc să răspunzi la un comentariu, omul și-a rupt din timp să citească și să își exprime părerea. Că mai devreme, că mai târziu, răspund întotdeauna. Dar nu mă cramponez de faptul că nu mi se răspunde întotdeauna. Ca în oricare altă situație din viață, nu am așteptări.

    Liked by 3 people

  6. Frumos articolul. Eu, nu prea sunt comunicativă, nu prea fac comentarii, dar întotdeauna răspund. Și asta nu pentru că ma simt obligată de comentariul de pe blog, pur și simplu îmi vine din instinct. Nu pot să fiu lipsită de respect atunci când cineva mă întreabă ceva, îți zice ceva, și eu să mă fac că plouă.

    Liked by 2 people

    • Exact despre asta vorbesc! Nu ma deranjeaza daca cineva nu comenteaza, poate nu are nimic de zis, poate e mai retras. Nici eu nu comentez mereu, la toata lumea. Nu imi permite nici timpul, nici cheful. Cu raspunsul insa, e o cu totul alta poveste…

      Liked by 2 people

      • Exact! 😘 Da’ na, eu nu mă supăr. De-a lungul timpului am învățat că uneori oamenii sunt asa cum sunt, și că nu are rost să te complici în a-i face să aibă cei 7 ani de acasă. Și nu o iau personal, lipsa răspunsului il interpretez ca pe un rezultat a reacției superficiale din partea lui (ei). Încearcă sa nu te mai afecteze, pentru că e pierdere de timp…

        Liked by 2 people

      • Dar nu ma afecteaza propriu-zis! Aleg insa sa citesc articolele celor cu care pot purta un dialog, sau ale celor care si-au oprit sectiunea comentarii, daca tot nu si le doresc. 🙂

        Liked by 2 people

  7. Nici mie nu îmi place când nu mi se răspunde la comentarii, mi se pare o lipsă de respect și interes. Eu întotdeauna răspund, chiar dacă uneori mai întârzi cu răspunsurile căci nu pot trăi exclusiv online, dar răspund. Și la fel, și eu prefer comentariile pe blog, pe Facebook mi se pare că se pierd cumva în neant.

    Liked by 2 people

  8. No, la “comentat-comentez” io nu m-am “prins” decât mai târziu, încă și azi mai am muuulte de învățat, dar de multe ori când primesc notificări nu am timp atunci să și răspund, sau citesc articolele, îmi plac dar îmi exprim părerea altădată, când tot așa, am timp s-o fac. 🙂
    Da, bineînțeles că-mi place să interacționez cu cititorii și cu alți bloggeri, așa am descoperit aproape toate blogurile pe care azi le urmăresc. 🙂
    Deși e o chestie pe care n-o înțeleg încă, găsesc un blog fain, îi dau “follow” dar după un timp îmi dispare din noutăți…
    Dar no, așa cum scris mai sus, învăț în fiecare zi puțin câte puțin din chestiile astea tehnice care-mi dau, recunosc, bătăile cele mai mari de cap! 😨

    Liked by 2 people

    • Nu am vrut sa starnesc niciun fel de polemici, doar sa evidentiez care cred ca este importanta raspunsurilor. Stiu bloggeri care mi-au raspuns peste saptamani, nu ma deranjeaza, deoarece si ei posteaza rar. Reciprocitatea e frumoasa, dar atunci cand e sincera. nu ma astept sa se comenteze la toate articolele mele, ar fi chiar prea mult. 🙂 Nici eu nu le am cu zona de promovare foarte bine, nu m-a interesat prea mult acest aspect.

      Liked by 2 people

    • Cat despre treaba cu “Follow” care dispare, am observat-o si eu, cred ca e un bug de la platforma. Ma deranjeaza si asta, dar chiar nu stiu ce sa fac. Am dat follow din nou, unde am remarcat problema, dar tot mai apare din cand in cand. Intru de obicei din reader, rar din mail.

      Liked by 2 people

  9. Te inteleg perfect Ana 😘! Stiu cum e sa nu ti se raspunda la mesaje, eu nu comentez decat daca am ceva de spus, daca mi-a placut articolul dau un like. In general, nu dau like decat daca am citit, stiu ca sunt unii care dau multe like-uri pe minut, dar eu cred ca vor un pic de atentie, asa ca de obicei intru pe blogul lor, macar sa vad despre ce e vorba 🙂. Te pup Ana!

    Liked by 3 people

    • Asa e, nici eu nu comentez la toate articolele pe care le citesc. Nu avem atata timp, iar la unele poate chiar nu avem ceva interesant de zis, mie mi se intampla des. Un raspuns insa, poate fi dat, oricat de scurt. Arata, din punctul meu de vedere, interes pentru reactia cititorului, care si-a luat din timpul lui, la fel de pretios, sa iti lase doua vorbe.

      Liked by 2 people

  10. Și pentru mine sunt foarte importante comentariile. Îmi place ca atunci cand scriu ceva să primesc reacții, indiferent de natura lor, atat timp cat sunt de frumos exprimate. Bineinteles că îmi fac timp si sa le raspund, chiar daca nu apuc in aceeasi zi. Daca pentru mine sunt importante, consider ca sunt si pentru ceilalti bloggeri. De aceea incerc sa comentez cat mai des pe blogurile pe care le citesc si le urmaresc.

    Liked by 3 people

    • Asa vad si eu lucrurile, de aceea uneori ne mai numim “comunitate”. Culmea e ca sunt, in general, lup singuratic. Nu-mi place sa comentez din obligatie sau complezenta. Raspunsul este o chestiune de politete, eu asa vad lucrurile. Poate sunt mai de moda veche in aceasta privinta. Evident, ma refer la raspunsurile pertinente si civilizate.

      Liked by 1 person

  11. Un articol foarte interesant.
    Cred ca este important sa răspunzi comentariilor primite! Eu rar se întâmpla sa nu o fac.
    Pe lângă asta, am bloguri pe care le urmăresc cu interes si un las comentarii, sunt si bloguri unde las doar like.
    Pana la urma este vorba de reciprocitate. Comentez, dacă mi se raspunde, revin si alta data.

    Liked by 2 people

    • Exact! Unde nu ti se raspunde, te simti oarecum nedorit. Parca deranjezi… Oricui ii se mai intampla sa ii scape vreun comentariu, nu vreau sa duc treaba intr-o extrema. Mie mi se intampla mai ales pe fb, care nu imi arata mereu in notificari ce si cum.

      Liked by 1 person

  12. Mă simt ciudat dacă las un comentariu şi nu primesc răspuns. Dar nu chiar de prima dată. Este un blog pe care am scris un comentariu, nu am primit răspuns. Când a mai postat ceva, am lăsat iar comentariu. Iar nimic. A treia oară, am văzut că s-a răspuns la un comenatriu sub al meu, comentariu care zicea: “frumos!”. Atât. Eu am scris ceva la temă, nu spun că am scris inteligent, dar oricum mai mult decât “frumos”. Şi la al meu nu s-a răspuns. Am ajuns la concluzia că nu-s în stare să comentez inteligent pe acel blog şi nici nu am mai comentat. De citit, citesc. Consider că am eu de câştigat citind. Dar dacă pe autor nu-l ajută cu nimic comentariile mele, nu are rost să îl mai deranjez.
    Pentru mine sunt extrem de importante toate comentariile.
    Să ai o zi frumoasă, Ana!

    Liked by 2 people

    • Da, nu ma refer la un caz cand cineva omite sa raspunda. ma refer la acest gen de situatii, unde este mai degraba obicei decat omisiune. Eu sunt un om mai artagos decat tine si recunosc ca nu ii mai citesc, daca persista in acest refuz. 🙂 Te pup, weekend minunat si o super vacanta! ❤

      Liked by 1 person

      • Când nu se răspunde deloc, hai că mai înţeleg. Când răspunzi selectiv şi sari peste alea cu “super”, înţeleg. Dar când răspunzi ălora cu “super”, “frumos”, dar omiţi comentariile care spun ceva despre text, nu prea mai înţeleg. Dar… asta e.
        Mulţumesc mult, draga mea! Te pup! Weekend frumos!

        Liked by 2 people

  13. Eu citesc si articole si comentarii, deși pe blogul meu am mai multe articole decât comentarii. Dar încă sunt la început, nu am foarte multe chestii, etc. O să dau mai multă atenție acestui aspect (adică o să îmi fac mai mult prezența la postările care îmi plac) fără să intru în polemici și dispute care nu aduc plus valoare nimanui.

    Liked by 2 people

    • Da, corect! Asa e mai usor si pentru mine sa vad cand cineva posteaza ceva, de obicei cand comenteaza la mine verific sa vad daca a postat sau ce. Asa cum zicea Aura, nu intotdeauna ramane optiunea follow, sau pur si simplu reader-ul nu le afiseaza. Sa vedem ce mai scrie Alex Trusca! 🙂

      Liked by 1 person

  14. Mie îmi place atât să comentez, cât și să primesc comentarii. Eu încerc să răspund la toate comentariile pe care le primesc, chiar și la cele negative, atât la cele postate pe site, cât și la cele de pe facebook. Dacă cineva și-a rupt din timpul lui ca să lase o părere la un articol de-al meu, mi se pare absolut normal să-mi găsesc timp ca să răspund. Și pe mine mă deranjează să nu primesc nicio reacție la un comentariu pe care l-am lăsat la un articol al cuiva, fie pe site, fie pe facebook.

    În ceea ce privește comentariile tale, le apreciez de fiecare dată foarte mult, întrucât sunt foarte pertinente și se vede clar că ai citit cu atenție articolul și că nu ai exprimat doar o părere de complezență. ❤

    Liked by 2 people

    • Sentimentul e reciproc, Tyna! Raspund la comentariile negative, atat timp cat sunt formulate decent si civilizat, dar mai ales argumentate, nu doar izvorate dintr-o toana a cuiva. Multumesc mult pentru reactie, ca intotdeauna rafinat si la obiect!

      Liked by 1 person

  15. Draga mea, așa cum scriam la bucurii, am un sentiment de apartenență față de bloggeri și e o adevărată încântare când primesc câte un comentariu. Sunt puțini cei care comentează pe blogul meu, nu cred că mai mult de zece, dar asta probabil și pentru că și eu fac comentarii pe relativ puține bloguri. Weekend liniștit! ❤

    Liked by 1 person

  16. Mie îmi place și să răspund la comentarii, și să comentez acolo unde îmi place. Eu mi-am deschis blogul din dorința de a discuta cu iubitorii de lectură, pentru că nu am oameni în zonă cu care să pot discuta. Celor de aici li se pare inutil să citească. Așa că mă bucur ca un copil în ziua de Crăciun, când primește cadouri, atunci când apar comentariile. Poate nu răspund chiar pe loc, cu toate ca am aplicația pe telefon, dar întotdeauna răspund oricărui comentariu. Cu cât e mai complex și cu cât mă provoacă mai tare, cu atât mai bine. 🙂 Pe pagina de Facebook am problemă cu algoritmii Facebook, nu îmi arată pe telefon toate comentariile, ci doar pe cele pe care le consideră relevante, așa că acolo răspund, de regulă, de pe laptop, unde am opțiunea de a vedea toate comentariile.

    Liked by 2 people

    • Intr-adevar, te numeri printre cei care nu lasa omul sa vorbeasca singur, ca televizorul si apreciez asta. 😀 Imi face placere sa comentez la articolele tale si sa avem o interactiune, se vede ca iti place dialogul. 🙂

      Liked by 1 person

  17. Interesant articolul!
    Eu nu am blog aşa că nu vorbesc din această poziție 😉 .
    Sunt de acord cu tine! Este o chestie de bun simț să răspunzi la comentariile de pe blog. Nu vorbesc de facebook pentru că acolo de multe ori este foarte greu să răspunzi tuturor, plus că aplicația mai dă şi rateuri 😉 (mie mi se întâmplă să văd postări vechi de o săptămână 🤦) .
    Eu cred că odată ce ti-ai făcut blog, îți asumi răspunderea să şi răspunzi la comentarii (poate nu imediat, dar nici după mult timp 😉 ) .
    Eeeee, acu’ o să fiu rea pentru ceea ce voi zice (mă puteți înjura…..nu îmi pasă 😛 ); tot intrând pe diferite bloguri (intru la foarte multe, comenteze la unele, la altele mai puțin, la altele deloc, etc) am observat ceva “dubios ” la bloggeri : sunt unii care comentează des la alți bloggeri, dar aceşti “alți ” comentează (celor de la care au primit) din an în paşte!!!! Eu le văd ca nişte “firimituri ” (strict părerea mea!) . Partea nasoală este că pe fb sunt foarte vocali 😉 (aşa că scuza “timpul este de vină ” la mine nu merge) . Mi-am format această părere după luni de observație. Știu că voi fi contrazisă dar îmi mențin părerea 🙂 (este bine când nu ai blog pentru că poți observa multe aspecte, obiectiv!!!!) .
    Nu voi da nume, nu voi intra in polemici! Cine mă cunoaşte ştie că nu cad în această plasă a scandalului (dă-mi Doamne înțelepciune în continuare!!!) .

    Îmi pare rău pentru acest comentariu lung şi îmi cer scuze dacă deranjează!!! Îmi asum cele spuse! Nefiind bloger am observat câtă invidie, răutate, ipocrizie şi snobism este în lumea aceasta a bloggerilor.

    Baftă, Ana!

    Liked by 2 people

    • Eu, una, nu ma supar si nu vad de ce s-ar supara cineva, in afara doar de situatia in care s-ar simti vizat. Uneori este intelept sa privim si varianta cuiva din afara, care nu este blogger dar care citeste ce scriu bloggerii. Nu e exclus sa fie cum zici, mai ales ca ai spirit bun de observatie, din ce am remarcat eu. Un spirit de concurenta exista probabil in orice domeniu, important este sa fie una constructiva, care sa te faca sa cresti. Pana la urma, invidia si ipocrizia, acolo unde se manifesta, ma intreb pentru ce miza? Din ce motiv? Fiecare are cititorii lui, care rezoneaza cu ceea ce scrie.

      Liked by 1 person

  18. Eu dau like, dar comentez mai rar. Numai cand simt ca am ceva de spus cu adevarat. Iar in ultimele zile, cat nu am fost pe calculator, nu am putut da like, dar ti-am citit, pe mail, toate posturile. Toate ale tale imi plac.

    Liked by 2 people

  19. Pingback: Recomandări – 4 august 2019 – Illusion's Street

  20. Un articol bine punctat, argumentat si nuantat, cu eleganta care te caracterizeaza, Ana! Blogul tau face parte dintre cele pe care le urmaresc cu multa placere si apreciere, comentez si primesc raspuns de fiecare data. Ca blogger, raspund de fiecare data la comentariile pe care le primesc la articolele mele, interactionez cu mult drag, atat pe blog, cat si pe facebook. Sunt de acord cu ce spui legat de comentariile pe blog, parca le simt mai personale decat pe cele de pe fb, desi pe toate le primesc cu inima deschisa, ca sa zic asa, cu conditia sa fie de bun simt si lipsite de tendentiozitate. Evit polemicile si parerile negative (care ma scot din zona de confort). Ca cititor, imi urmaresc de fiecare data comentariile pe care le las pe bloguri, iar acolo unde nu primesc raspuns, nu mai comentez altadata, chiar daca mai intru sa citesc articolele blogului respectiv. Deci, ca sa raspund la intrebarea ta: eu consider ca feed-backul e foarte important!

    Liked by 2 people

  21. Eu comentez de obicei. De multe ori însă mi se întâmplă să nu găsesc ceva pe măsura textului scris și atunci las doar un like. Cumva simt că stirbesc articolul dacă vin eu și spun un “m-ai lăsat fără cuvinte”. Mi se pare că sună superficial, deși nu o spun doar așa. Chiar sunt articole la care pur și simplu nu știu cum să fac să iasa ceva frumos.

    Apoi, cred ca fiecare ne bucurăm când avem reacții pe blog. Chiar dacă poate unii nu recunosc, eu nu-i cred.

    Despre răspunsul la comentarii, mi se pare firesc si de bun simț. Deși, de câteva ori am pățit să răspund și eu târziu, pentru ca folosesc mai mereu aplicația pe telefon și am observat că nu mereu mă notifică cu privire la comentarii.

    În schimb, nu-mi plac persoanele care dau like in primele… 5 secunde de când am publicat 😀

    Liked by 1 person

    • Sunt cateva persoane carora indraznesc sa le dau like imediat ce au publicat, si nu mi s-a intamplat sa imi para rau. In majoritatea cazurilor insa, prefer sa vad mai intai ce au scris. 🙂

      Like

      • A da, dar intri și să citesti apoi. Așa da. Dar eu stiu două persoane care sigur nu intră, doar dau așa, habar nu am de ce. Chiar am urmarit să văd dacă doar la like se rezuma sau si la citit ca să știu cu cine am de-a face, cum s-ar zice.

        Liked by 1 person

      • Pe mine nu ma deranjeaza daca unii dau like fara sa citeasca, mai ales daca sunt straini si se chinuie cu google translate. 🙂 Am in engleza poezii si retete, cateva articole bilingve la muzica.

        Liked by 1 person

  22. Salutare și mă bucur că te-am găsit în multitudinea de bloguri!:)
    Cred că este necesar feedback-ul. Odată ce te-a interesat un articol trebuie să ai mare ,, tărie de caracter” că să nu comentezi:) la fel când vezi și un comentariu la articolele tale, încerci să înțelegi de ce anume blogul tău, de ce anume articolul cutare a impresionat cititorul, iar dacă îți mai sunt oferite și niște laude- e lipsă de educație dacă nu răspunzi măcar cu un simplu ,,Mulțumesc! “.
    O seară plăcută și inspirație!

    Liked by 1 person

  23. Pingback: Tu cât timp dedici blogului tău? Cum te organizezi? - De-ale Dianei

Leave a Reply to Magic and Books Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.