La vest de răsărit – Violeta Ungureanu

La vest de rasarit

La vest de răsărit, de Violeta Ungureanu nu este în niciun caz un roman de dragoste tipic. Este mai degrabă un roman cu și despre oameni, cu și despre rănile pe care le duc cu sine. Acum o vreme am dat peste o zicală care spune așa, în engleză: “Be kind, for everyone you meet is fighting a hard battle.” Traducere proprie: “Fii de treabă, căci fiecare (om, dar nu numai, aș zice eu) pe care îl întâlnești luptă o bătălie grea.” Zicala i se atribuie lui Philon, Platon, Socrate sau Ian Maclaren. Indiferent cine a zis, a avut dreptate. Fiece suflet întâlnit în cale are propria bătălie, iar uneori ne apropiem unii de alții și ajungem să ne cunoaștem bătăliile, poate chiar să ne sprijinim reciproc pentru a continua să mergem înainte.

Personajul-narator al romanului, Gabriel Stancu, ascunde un trecut dureros. Atât el, cât și fratele lui, Mihail, au trecut prin încercări dramatice și s-au înstrăinat. Originar din Cluj, Gabi trăiește de mai bine de zece ani în București, într-o casă unde nu se simte chiar acasă, într-o lume unde se simte un străin. Obsedat de ordine și curățenie, frugal în relații, trăiește cumva la o limită impusă, până într-o zi, când în viața lui apare Alexia. Aceasta intuiește umbrele din spatele lui Gabriel, fiind purtătoarea propriilor poveri. Modul ei de a face față problemei este total diferit de al lui Gabi, însă cei doi sunt atrași iremediabil unul de celălalt. Astfel, se dezvoltă o poveste de dragoste atipică, protagoniștii urmând a afla cât de adânci sunt abisurile pe care le poartă în ei și dacă există acel loc, la vest de răsărit, unde pot renaște din propria cenușă, ca mitica pasăre Phoenix.

Pe lângă Gabi și Alexia, autoarea introduce o paletă largă de personaje, majoritatea boeme, diferite, fiecare având un “ceva” propriu, special. Am înțeles din aceasta mesajul că există o varietate mare de oameni, că suntem frumoși și prin faptul că suntem diferiți, că a fi direct și sincer nu este un păcat mortal, mai ales când ești așa în ceea ce te privește, nu din intenția de a răni sau judeca pe un altul.

Mi-a plăcut această pledoarie pentru lipsa ipocriziei, deși nu toți oamenii reținuți poartă măști sociale, mulți așa simt situația și nu vor să se expună. Cu vârsta mai ales, vine această dorința de intimitate, de a renunta să mai demonstrezi ceva cuiva în afară de tine însuți. Eroii din La vest de răsărit sunt într-o perpetuă căutare, de sine și de alții. Ca și cum vor să se piardă într-un vârtej de vitalitate, să fie pe cât de intenși se poate. Între revelație și abandon, prinși într-un spațiu ca un fel de purgatoriu. Anturajul lor mi-a amintit oarecum de Grupul Bloomsbury, de Virginia Woolf, de o variantă contemporană a acestora. Favoriții mei au fost Lucian “Lucifer” și Xenia, împreună cu fiul lor. Am eu o tendință să îndrăgesc niște personaje secundare. 🙂

Planurile acțiunii se întrepătrund frumos: prezentul face loc, treptat, revelațiilor, fie ele din trecutul lui Gabi sau din realitatea ascunsă a Alexiei.

Câteva observații pe care aș dori să le fac: pe alocuri, apar prea multe detalii cărora eu, personal, nu le-am găsit rostul, iar anumite replici sunt prea lungi, ceea ce ia puțin din firescul dialogului, cu toate că am înțeles ideea de monolog-confesiune. Totodată, deși am apreciat curajul limbajului colorat, care chiar nu mă deranjează și întărește cumva ideea de boemă, prefer un erotism mai puțin explicit. Aceasta este, bineînțeles, o părere pur subiectivă, știu că multe persoane chiar caută în cărți acest tip de erotism. Eu apreciez o tensiune erotică mai intensă, o zonă mai rafinată, o abordare a acestui subiect într-un mod sugestiv, care să lase frâu liber imaginației și să nu o blocheze în scene exprimate plastic. Dar, așa cum spuneam, este o preferință a mea, pur subiectivă. Încă ceva, mai ales către tinerii cititori: nu luați exemplu de la personaje, folosiți protecția! 😀 Poate părea un sfat exagerat, dar consider necesar.

Întrucât obișnuiesc să spun câte ceva și despre copertă, aceasta este superbă. Un crepuscul unde lumina se îngemănează cu întunericul, foarte sugestiv, aducând paradoxal, culoare. În plus, realizez că nu am mai alăturat de mult unei lecturi o piesă muzicală, așa că iată una pe care mi-a amintit-o lectura romanului: R.E.M. – Everybody Hurts.

– Știi că ți-am povestit la nunta Cristianei despre acel loc, al predării totale în tenebrele din tine, pentru ca de acolo să ieși o altă persoană? Eu îl numesc la vest de răsărit. Acolo unde toate oximoroanele se întâlnesc și se disipă unul în altul și unde oricât ai vrea pe cineva lângă tine, poți rătăci doar tu, pus în fața a două opțiuni: să te dizolvi de prea multă ardere sau, după ce arzi de tot, să ieși de acolo tot tu, dar fundamental diferit. Simbolurile astea așa s-ar traduce. La vest de răsărit.

10 thoughts on “La vest de răsărit – Violeta Ungureanu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.