Tuareg – Alberto Vázquez-Figueroa

Tuareg

Am citit câteva recomandări privind acest roman și m-a tentat ceea ce am citit, astfel încât mi-l doream. Auzind acest lucru, doamna Dorina Dănilă mi l-a dăruit, un gest frumos pentru care îi mulțumesc din nou. Acum este rândul meu să îl recomand mai departe, întrucât s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele.

Despre tuaregi nu pot spune că știam foarte multe lucruri, în afară de faptul că sunt un popor străvechi al deșertului, foarte mândri și cu tradiții bine stabilite. Acest popor a inspirat autori îndrăgiți, printre care Frank Herbert, autorul seriei Dune, care i-a creat astfel pe fremeni, locuitorii planetei-deșert Arrakis, sau pe Robert Jordan, autorul seriei Roata Timpului, astfel apărând aielii, acel popor războinic din Pustiul Aiel.

Protagonistul acestui roman este un tuareg nobil, Gacel Sayah, supranumit Vânătorul, un om care duce viața pe care au dus-o, la rândul lor, înaintașii lui, timp de sute de ani sau chiar mai mult. Locuiește liniștit alături de tânăra sa soție, Laila, fiii săi, vasalii și sclavii, cămilele și caprele aflate în posesia sa, stăpân al unui teritoriu vast, îndepărtat, asupra căruia nimeni nu are vreo pretenție. Duce o viață simplă, austeră, liberă. Într-o bună zi, toate acestea se vor schimba. Doi oameni aflați la capătul puterilor cer refugiu în tabăra lui, iar legile ancestrale are tuaregilor sunt sfinte: să negi ospitalitatea în deșert înseamnă să condamni un om la moarte, de aceea ospitalitatea trebuie respectată. Când sosesc militarii, aceștia îl execută pe unul dintre cei doi chiar în cortul său și îl răpesc pe bătrânul pe care îl însoțea. Gacel știe că nu poate lăsa lucrurile nepedepsite. Își trimite familia în alt loc și pornește în căutarea celui care l-a răpit pe bătrân, despre care abia mai târziu află că poartă numele Abdul-el-Kebir, un om căutat de conducătorii actualului regim după ce evadase, sprijinit de un susținător. Acesta este un fel de erou național, care a petrecut mult timp în închisoare, atât în țară cât și în Franța și ar putea să răstoarne noul regim, susținut fiind de francezi, de această dată. Gacel vrea să răzbune ofensa adusă, ucigându-l pe cel care i-a omorât oaspetele și să îi redea libertatea celuilalt oaspete, care a fost răpit de sub protecția lui. Politica și granițele nu înseamnă nimic pentru el.

Astfel, începe o acțiune intensă, în care pas cu pas acest remarcabil om înfruntă, pe rând, o armată. Deșertul este mediul lui, terenul lui, însă el ajunge să facă lucruri greu de închipuit chiar și pentru un tuareg. M-a captivat modul alert în care este scrisă cartea, am pornit alături de Gacel în această aventură care îl poartă de-a lungul și de-a latul deșertului, până în Tikdabra, “pământurile pustii” mortale chiar și pentru cei mai experți, până în capitală, la țărm de mare, un loc pe care nu-l mai văzuse și nici nu își dorise vreodată să îl afle.

Am învățat multe despre tuaregi, care, deși musulmani, nu sunt un popor arab. Ei sunt nomazi și trăiesc o viață simplă, liberă, nefiind constrânși de nicio lege. Fără studii, fără să știe multe despre restul lumii, ei sunt experți în ceea ce îi interesează: supraviețuirea într-un mediu ostil. Asemenea mongolilor de pe vremuri, asta i-a transformat în războinici redutabili, cu o rezistență iesită din comun și o inteligență aparte, care nu se câștigă decât pe teren. Deși sunt musulmani, femeile tuarege au aceleași drepturi precum bărbații. Nu trebuie să se acopere, decât dacă vor, se căsătoresc cu cine vor și au libertate de decizie chiar și înainte de căsătorie. Altfel zis, au mai multe drepturi decât multe femei europene de acum 70 sau 80 de ani. În schimb bărbații, ajunși la vârsta la care sunt considerați maturi, încep să poarte acest văl pe chip, care lasă să se vadă doar ochii; numai în fața familiei și a prietenilor celor mai apropiați își dezvăluie chipul.

Tuaregii au un sistem de caste, bazat pe drepturi din naștere. Oamenii liberi se împart în nobili și vasali, în plus există și sclavii, un sistem care se transmite din tată în fiu. Rareori castele se amestecă prin căsătorie, dar sunt și astfel de cazuri, cum ar fi chiar cel al lui Gacel, care a luat în căsătorie pe Laila, tânăra fiică a unor sclavi, după moartea primei sale soții, în urma tuberculozei.

Mi-a plăcut exemplul pe care îl dă privitor la lăcuste, considerate o plagă de către întreaga lume, mai puțin de tuaregi, pentru care sunt o bogăție, întrucât se hrănesc cu ele. Prepară o făină din lăcuste din care fac chiar prăjituri cu miere și curmale. Ce mentalitate practică, nu?

În acest roman, ne familiarizăm cu Gacel și prin el cu tuaregii nobili, cu modul lor de gândire, de a vedea, simți și trăi într-o lume atât de diferită de tot ceea ce cunoaștem noi, oamenii zilelor noastre. Apare și tema legăturilor de destin, cum ar fi cea foarte intensă între Gacel și Abdul. Dacă vă decideți să citiți acest roman foarte bun de acțiune, veți descoperi singuri ce plan are soarta pentru cei doi, dar și de ce este în stare un om care se ghidează după legi nescrise. Eu îl recomand călduros!

Gacel făcu un gest larg cu mâna, arătând în jurul său.

– Aici nu s-a transformat nimic. Deșertul e același și va fi la fel timp de-o sută de ori o sută de ani… Nimeni n-a venit să-mi spună: “Uite, ia apă, ia mâncare, sau muniții, sau medicamente, pentru că francezii au plecat. Nu mai putem respecta obiceiurile, legile și tradițiile tale moștenite de la strămoșii strămoșilor tăi, dar, în schimb, o să-ți dăm alte lucruri bune și o să facem ca viața în Sahara să fie mai ușoară, atât de ușoară, că n-o să mai ai nevoie de acele obiceiuri…”

Locotenentul medită câteva clipe cu capul plecat, privindu-și cizmele, ca și cum s-ar fi simțit vinovat, și, ridicând din umeri, așezat cum era pe treapta jeepului, încuviință.

– Ai dreptate… Ar fi trebuit să ți se spună toate astea, dar suntem o țară tânără, care de-abia și-a cucerit independența, și vom avea nevoie de ani de zile ca să adaptăm totul la noua situație.

– În cazul ăsta…

Logica lui Gacel era zdrobitoare, din punctul lui de vedere.

– Până nu veți fi în stare să adaptați totul, cel mai bine ar fi să respectați ceea ce există. E stupid să distrugi fără să fi construit înainte.

21 thoughts on “Tuareg – Alberto Vázquez-Figueroa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.