Un an la Oxford – Julia Whelan

Un an la Oxford

Am observat că, din ce în ce mai des, apare în cărți un melanj de subiecte puternice și ușoare, ca un fel de long drink cu savoare de viață, căci până la urmă, lucrurile așa se petrec adeseori, cu bune și cu rele, cu alegeri fel de fel, cu trasee ale sorții pe care se navighează atât în condiții prielnice, cât și sub vânturi de furtună.

Un an la Oxford“, de Julia Whelan, este acest gen de carte. Autoarea, americană get-beget, ca personajul-narator Ella Durran, chiar a trăit experiența universitară în vestitul oraș englezesc și s-a îndrăgostit de atmosfera de acolo. Așa cum mărturisește la finalul cărții, în postfață, această experiență, îmbinată cu anumite evenimente familiale au făcut-o să meargă înainte cu acest proiect bazat pe un scenariu și să își pună amprenta personală asupra lui.

Ella Durran este o tânără absolventă, specialistă în științe politice, al cărei vis din adolescență este acela de a studia, chiar și pentru puțin timp, la Oxford. Acest lucru devine realitate atunci când devine bursieră Rhodes și decide să urmeze, timp de un an, cursul de literatură engleză din perioada 1830-1914. Cum căile destinului sunt încurcate, în aceeași zi în care pășește pe teritoriul britanic este sunată de Gavin, șeful de campanie al unei candidate la președinția Statelor Unite. Acesta vine cu o ofertă de lucru care ar putea să o propulseze pe Ella în cele mai elitiste cercuri ale politicii americane. Cei doi ajung la un acord privitor la o colaborare de la distanță, întrucât Ella va reveni în State pe 11 iunie, în tot acest timp ea acceptând să o consilieze pe Janet, mai ales pe probleme de educație, specialitatea ei.

La Oxford ea descoperă o altă lume, mult diferită de ceea ce știa. Bineînțeles că apar în vizor prieteni noi, excentrici într-un mod eminamente britanic, precum și un fermecător profesor de literatură engleză, care ascunde însă probleme serioase. Până la un punct, romanul pare desprins din scenariul de film al unei comedii romantice. Ella și Jamie se tatonează, se tachinează și sunt de acord să aibă o relație sinceră, bazată pe sex și atracția fizică, având în vedere că ea trebuie să se întoarcă în State iar el suferă de o boală gravă, despre care nu spune nimic inițial. Jamie pretinde că trebuie să aibă grijă de fratele său Oliver, diagnosticat cu o formă de cancer al sângelui, însă realitatea este alta: Oliver este deja mort, răpus de teribila boală, iar Jamie are și el de înfruntat același diagnostic, deloc încurajator. Ella este nevoită să privească în interiorul său, să decidă dacă va putea să riște și să își deschidă din nou inima, rănită încă din adolescență de moartea prematură a tatălui și de problemele emoționale ale mamei.

Jamie, la rândul lui, are o relație conflictuală cu tatăl,  iar întreaga poveste nu poate fi descurcată cu ușurință.

Dacă în prima parte a romanului se pune destul de mult accentul pe atmosfera universitară și studiu, pe măsură ce realitatea bolii lui Jamie prinde contur atât între cei doi, cât și sub ochii cititorului, lucrurile încep să se concentreze pe acest lucru, care evident capătă întâietate. Ella este nevoită să își reconstituie prioritățile și să vadă dacă poate trăi viața la maximum, chiar și în condiții departe de a fi optime.

Un roman despre viață și alegeri, cu o copertă atrăgătoare și personaje nu foarte complexe, dar cu care poți empatiza. Am ales să vă dezvălui un amănunt important din intrigă – boala lui Jamie – întrucât altminteri este ușor să iei această lectură drept una roz-bombon,ușurică și relaxantă. În mare parte ea chiar este o lectură ușoară, însă subiectul principal al cărții este important și foarte sensibil.

La finalul cărții există o serie de întrebări, concepute pentru un club de carte, la care putem încerca să răspundem fiecare. Dacă ați citit romanul, vă invit să împărtășiți mai jos impresiile voastre, iar dacă nu l-ați citit încă și vă atrage ceea ce am scris despre el, vă poftesc la lectură!

9 thoughts on “Un an la Oxford – Julia Whelan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.