Flashback – decembrie 2016

Flashback

Al cincilea articol din seria de cinci – Flashback 2016. După această bornă, lucrurile au început să ia amploare, dar și această lună a văzut niște momente importante: de exemplu, veți afla și cum am început eu să folosesc diacriticele. 😀

Așadar, în luna decembrie 2016 am avut șapte articole.

A început și sezonul lepșelor, cu Tag: Cina literară și Leapșa TARDIS. Sunt două lepșe foarte simpatice, iar fanii acestor minunății le pot încerca, dacă nu le-ați făcut încă.

La capitolul muzică am bifat cinci piese de la Aerosmith, una dintre trupele mele preferate. Le puteți asculta AICI.

La partea culinară am publicat ceea ce va fi, de-a lungul anilor, una dintre cele mai căutate rețete de pe blog: Pui marinat în bere. 🙂

În ceea ce privește cărțile, aici e aici. În primul rând, am recomandat volumul 3 din seria Nemuritor, Dincolo de timp, de O.G. Arion, care este unul dintre preferatele mele până în ziua de azi. Inițial, articolul nu avea diacritice, au fost adăugate ulterior, când am început să aranjez vechile articole din acest punct de vedere.

Totul a pornit când am scris următoarea recomandare, la seria SF Pragul, de Doina Roman. În această frumoasă serie de trei volume pline de originalitate am întâlnit o specie numită krâci. Dacă aș fi scris fără diacritice ar fi ieșit kraci, ceea ce ar fi dus la oarece confuzii în mintea cititorilor, ori cel puțin așa am considerat la acel moment. Krâcii au fost principalii responsabili pentru aducerea mea pe calea dreaptă a scrisului cu diacritice și le mulțumesc pe această cale.

Cât despre al treilea volum recomandat atunci, acesta este Natașa, bărbații și psihanalistul – o lectură rapidă și plăcută, care m-a făcut să apreciez stilul autoarei Natașa Alina Culea și să vreau să citesc și alte titluri semnate de ea, ceea ce am și  făcut, ulterior.

Acestea au fost cele postate de mine în decembrie 2016. Începutul a fost mai greu, dar și foarte frumos. Nimeni nu se naște învățat, întotdeauna este loc de evoluție.

Mulțumesc tuturor acelora care au descoperit blogul meu în timp, care intră și citesc în număr tot mai mare articolele mele de la an la an!

12 thoughts on “Flashback – decembrie 2016

  1. Hi, hi, ce amuzanta faza cu kracii. :))) Si eu am inceput sa pun diacritice la unele cuvinte mai dubioase, apoi mi-am dat seama ca nu pot avea articolele scrise in dubla cheie, asa ca am trecut total la ele. Nu stiu cat ne ajuta asta in search-ul de google, sper sa nu incurce. 😛

    Liked by 1 person

  2. Oh, nu m-am gîndit o clipă ca diacriticele să fie puse în balanță cu SEO… acum înțeleg cumva unele lucruri, dar tot mă lasă rece SEO. În schimb, m-am amuzat cu tine 😀 mulțumesc pentru trimitere!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.