Interior zero – Lavinia Braniște

Interior Zero

Am fost curioasă în privința acestei cărți de ceva vreme și mă bucur că am avut prilejul să o citesc. Mi-am pus în gând să citesc și anul acesta cărți scrise de autori români, având în vedere că anul trecut am reușit să citesc 30 de astfel de cărți, nici mai mult, nici mai puțin, în condițiile în care nu mi-am propus neapărat acest lucru.

Interior zero este prima mea întâlnire cu scriitoarea brăileancă, o combinație între un roman corporatist și un chick-lit de un realism amar.

Unii consideră această denumite peiorativă – “chick-lit” , eu nu o folosesc cu această conotație. Este un subgen literar care a început de o anume manieră și apoi a evoluat, ca orice alt gen. Deja patina de “literatură ușoară” a început să se ia de pe multe romane actuale, întrucât odată dispărută aceasta se poate găsi un miez mai copt decât la prima vedere. Denumirea vine de la faptul că aceste cărți au în centru femeile, în special tinere (20-30 de ani) și viețile lor, atât personale cât și profesionale.

Chick lit or chick literature is genre fiction, which “consists of heroine-centered narratives that focus on the trials and tribulations of their individual protagonists”. […]”Chick” is American slang for a young woman, and “lit” is a shortened form of the word “literature”.  – wikipedia

Ce anume deosebește acest roman de alte lecturi asemănătoare? Faptul că este plasat cu acuratețe în mijlocul societății românești, acoperind foarte fidel o anumită categorie reprezentativă, întruchipată în roman atât de protagonista Cristina, cât și de prietena ei Otilia și de colegele de serviciu.

Cristina este o tânără aflată în jurul vârstei de 30 de ani, brăileancă, absolventă a Facultății de Litere, care lucrează ca secretară și traducătoare în cadrul unei firme din București, cu capital româno-spaniol. Deși are mai bine de doi ani de când lucrează în această firmă, acest serviciu nu o satisface deloc, ajungând chiar să i se pară o corvoadă. Șefa este o mică dictatoare, care se impune în fața tuturor, angajați, colaboratori, clienți, nemaivorbind de soț, care e director doar cu numele. În firmă, Liliana taie și spânzură, răspunzând doar în fața acționarilor majoritari spanioli, fapt care o irită enorm.

Colegii Cristinei sunt o adunătură pestriță, tipică pentru micile firme. Fiecare vrea să își facă treaba cât mai repede, să o întindă de la birou exact la încheierea programului, să își prelungească pauza de prânz, eventual rezolvând comisioane proprii. Noțiunea de echipă nu există, e fiecare pentru el.

Cristina este asistenta, cea care deschide ușa dimineața și, adesea, cea care încuie seara. Rămâne adeseori peste program, sufocată de pretențiile șefei. Deși realizează că această atitudine e greșită și o deranjează, nu ia măsuri ca să evite situațiile și continuă să se complacă în aceeași stare de fapt.

La fel ca mulți alții, stă cu chirie și intenționează să își facă un credit ca să cumpere un apartament. Deocamdată, locuiește în garsoniera unui coleg mai în vârstă, uns cu toate alifiile, genul care face fel de fel de combinații și care se implică în campanii electorale.

Nici pe plan personal situația nu e prea roz. A fost crescută de mama sa, care muncește în Spania de ani buni, ajutând-o pe tânăra Cristina din când în când cu bani și pachete. Cele două au o relație bună, chiar dacă Cristina are o tendință de a dramatiza, nefiind chiar cea mai pragmatică persoană. Cu toate acestea, umorul o salvează în multe situații, în ciuda anxietății care îi dă târcoale. Are o relație la distanță cu un anume Mihai, care locuiește în Cluj și pe care îl cunoaște de pe vremea facultății. Este o relație foarte tristă, fiindcă nu numai că se văd rar, dar și comunică rar. Mihai este un tip cvasi-indiferent, oarecum comod și în mod sigur, deloc sentimental. Vine din când în când la București sau petrec câte un weekend la munte, altminteri viețile lor nu se intersectează nicicum.

Cristina iese în timpul liber în club cu Otilia, prietena ei cea mai bună. Firea pozitivă a acesteia îi ridică moralul, de multe ori scufundat de-a binelea din cauza serviciului ingrat, de care totuși ține, considerând probabil că îi asigură necesitățile, până la un punct.

Autoarea o plasează pe Cristina în diverse contexte sociale: fie legate de serviciu – mers pe șantier, reuniuni, delegație, evenimente sociale care îi solicită prezența, fie întâlniri de natură privată, cu anturajul sau cu Mihai. La un moment dat, apare în ecuație un tip pe nume Dan, pe care l-am găsit drept o variantă ceva mai stilată a lui Mihai. În rest, aceeași indiferență, același stil sec de a trata o relație, implicare zero.

Stilul autoarei de a scrie este foarte cursiv, plăcut, cu acel aer de confesiune specific narațiunii la persoana I. Cristina m-a dus de câteva ori cu gândul la Bridget Jones (pe care o cunosc doar din filme, nu am citit romanul), însă numai parțial. Autoarea a ales să portretizeze oameni obișnuiți, situații concrete, reflectând realitatea multor tineri și modul lor de gândire. Protagonista a fost construită linear, la fel și parcursul său în roman. Între zile mai bune sau mai rele, Cristina străbate acest cotidian cenușiu cu convingerea că acesta este mersul lucrurilor. E frustrant modul în care nu încearcă să schimbe starea de fapt, fiind până la urmă singură, fără obligații, într-un oraș cu multe posibilități, ba chiar putând lua în calcul o plecare în străinătate. Se scaldă în apa călduță a unei vieți profesionale, dar și personale care nu satisface la niciun nivel, în afară de cel financiar, nici acela spectaculos. În afară de ambiția majoră de a-și cumpăra un apartament, nu am văzut alte țeluri, alte visuri către care măcar să își îndrepte privirea, cât despre bărbați, acceptă să fie tratată ca un fel de manta de vreme rea. Are o oarecare înclinație spre știință, spre cultură, dar nici pe acestea nu îndrăznește să le ducă la rang de pasiune. Această lipsă de pasiune în general este motivul pentru care duce o existență monotonă.

Care dintre protagoniști reprezintă excepția și care regula, în această societate? Se mai poate vorbi de reguli și excepții? Fiecare cititor se poate apleca asupra acestor întrebări, la finalul romanului.

Mi-ar plăcea ca acest roman să aibă o continuare, una în care eroina să se reinventeze cumva, să dea sens și miez existenței, să renunțe la a fi doar un accesoriu în viețile altora și chiar în propria viață. Personajul meu preferat este mama eroinei, o femeie singură care și-a creat nu numai o independență, dar un mod de viață, în ciuda vicisitudinilor trecute, pe care doar le ghicim.

Titlul se referă la interiorul cu care poate fi solicitată Cristina la firmă – interior zero. Acesta reprezintă disponibilitatea ei, pe care ceilalți ajung să o ia drept un fapt de la sine înțeles.

O lectură plăcută, pe alocuri dulce-amară, care conține un mesaj, dar nu și o soluție. Acest lucru mi-a dat mie o senzație de incomplet, deși finalul poate deschide diferite posibilități. Dincolo de aceste impresii pur subiective, este un roman bine scris, chiar necesar în contextul în care reflectă, destul de fidel, realitatea unei generații, motiv pentru care îl și recomand. Clar aș vrea să încerc și alte cărți semnate Lavinia Braniște și recunosc că mi-ar plăcea mult o continuare la acest roman.

14 thoughts on “Interior zero – Lavinia Braniște

  1. Pare tare interesant, ridică probleme actuale şi cred că ne putem regăsi pe ici-colo.
    Dacă ai ocazia, îţi recomand să citeşti Jurnalul lui Bridget Jones, e savuros. Şi filmul e fain, dar cartea e bestială. Cel puţin prima e de un umor delicios.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.