Inside Out Book Tag

lenses-book-reading-sunglassessursa: pxfuel.com

Am mai primit un tag, de la Geo! Ea l-a preluat în engleză, îl preiau și eu la fel, dar traduc întrebările, fiindcă vreau să răspund în română. 😉

 

A book that brings you joy. O carte care îți aduce bucurie.

Aici se încadrează multe cărți. Să zicem trilogiile irlandeze ale Norei Roberts. Face ea cum face și mă bucură de fiecare dată când le recitesc, deși în ultima vreme nu prea am mai avut timp de recitit.

A book that brings you sadness. O carte care îți aduce tristețe.

Porțile de foc, de Steven Pressfield. Povestea tragică a celor trei sute de spartani care, în frunte cu Leonidas, regele lor, i-au ținut piept puterii lui Xerxes.

A book that brings you fear. O carte care provoacă frică.

Din lecturile mai recente n-aș ști ce să spun, dar prima oară când am citit Jurassic Park, pe la 14 ani, m-a impresionat destul de tare. Suficient cât să visez T-Rexul de câteva ori. 😀

 A book that brings you anger. O carte care îți provoacă furie.

Destinul unui anonim, de Mihai Papp și Maria Metco. Furia este provocată de nedreptățile comise împotriva a foarte mulți oameni nevinovați, de către comuniști.

A book that brings you disgust. O carte care provoacă dezgustul.

Nu cred că am așa ceva, fiindcă dacă îmi provoacă dezgustul probabil nu o duc până la capăt. Trebuie să fie foarte bine scrisă ca o să o continui.

A book that brings you love. O carte care aduce dragostea.

Visul își alege visătorul, de Laini Taylor – un fantasy minunat cu o poveste de dragoste superbă.

A book that brings you hope. O carte care aduce speranță.

Seria Furiilor de Pierce Brown – aici e recomandarea mea la primul volum, Furia Roșie. Simt că ceea ce îl mână pe Darrow în permanență este chiar speranța, oricât de mică sau de nebunească.

 A book that brings you happiness. O carte care îți aduce fericire.

Seria The Stormlight Archive, de Brandon Sanderson îmi aduce o mare fericire în timp ce o citesc. Nici nu pot să exprim cât de tare îmi place seria aceasta.

Dacă nu ați făcut încă acest tag (deși e greu de crezut, fiind eu mai leneșă zilele astea) și vă tentează, vă invit să îl preluați cu mare drag!

11 thoughts on “Inside Out Book Tag

  1. Pingback: Inside Out Book Tag - să vorbim despre cărți - bookcaffe.ro

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.