Domnișoara Else. Între vise – Arthur Schnitzler

Domnisoara Else.Intre vise

Mi-am dorit această carte la recomandarea doamnei Maria Metco, iar Carmen mi-a făcut o bucurie oferindu-mi-o drept cadou de ziua mea. Volumul cuprinde două nuvele semnate Arthur SchnitzlerDomnișoara Else și Între vise. Nu mai citisem nicio carte semnată de autorul austriac, dar acum îmi doresc să mai citesc și altele, întrucât aceste două nuvele au constituit o lectură deosebită.

Domnișoara Else, primul titlu, o are în centru pe o tânără de familie bună din Viena, aflată împreună cu mătușa sa și verișorul într-o stațiune montană din Alpii italieni, San Martino di Castrozza, la începutul secolului trecut. Else nu este numai un simplu personaj-narator, ea ne oferă pur și simplu un monolog extrem de intens, care redă toate gândurile și trăirile care o macină pe tânără. Inocența tinerei urmează să fie zdruncinată din temelii, atunci când primește o scrisoare de acasă, unde mama sa o roagă cu disperare să facă rost de suma de treizeci de mii de guldeni de la domnul von Dorsday, un viconte care se ocupă cu vânzarea operelor de artă. Tatăl fetei, un avocat fără scrupule, își însușise banii dintr-un fond de tutelă și risca să ajungă la închisoare. Nimeni nu dorea să îi mai împrumute bani acestuia, întrucât, în ciuda talentului său avocatesc, obișnuia să facă diverse scheme mai puțin oneste.

Părinții, știind slăbiciunea pe care domnul Dorsday o are pentru fiica lor, mizează pe aceasta să îl convingă cumva să trimită acești bani dr. Fiala, pentru a-l salva pe tată de la închisoare. Abordat de tânără, Dorsday vine cu o propunere indecentă – dacă Else îi va da curs, el va trimite banii atât de necesari. Tensiunea din sufletul fetei culminează cu fiecare clipă care trece, autorul făcând o incursiune în gândurile care nu îi dau pace, în această luptă cu sine însăși de a accepta sau de a refuza oferta vicontelui, trecut bine de prima tinerețe.

Prin mintea tinerei galopează toate alegerile posibile, fiecare cu alaiul lor de consecințe, precum și propriile visuri și fantezii romantico-erotice, al căror erou nu este niciodată domnul Dorsday. Tot acest zbucium interior este redat cu intensitate, iar Else, întocmai ca și cum ar fi fost legată cu un fir extrem de tensionat, ajunge pe marginea prăpastiei.

Între vise, a doua nuvelă, îl are ca protagonist pe Fridolin, un doctor respectabil, căsătorit, cu un copil, care însă este ocazional frământat de dorințe bine ascunse de viața pragmatică pe care o duce. Atât el, cât și soția Albertine, par a-și dori să se dedubleze, trăind încă o viață paralelă, în care să dea curs fanteziilor personale, secrete. Deși tentat să calce strâmb, Fridolin nu face pașii necesari pentru o aventură propriu-zisă, răzgândindu-se adesea și dând înapoi. El ajunge totuși să trăiască cea mai fierbinte tentație atunci când ajunge, printr-un concurs de împrejurări, să participe la o întrunire secretă, de un erotism palpabil, o situație extremă, dificilă, care se poate întoarce împotriva sa. Este dispus să riște totul pentru ca să trăiască, în sfârșit, acea aventură senzațională după care tânjește, dar lucrurile nu sunt nicicum atât de simple.

Nuvela a fost ecranizată, cea mai celebră adaptare fiind Eyes Wide Shut, din 1999, avându-i în rolurile principale pe Tom Cruise și Nicole Kidman.

Am remarcat stilul autorului, pe care îmi e greu să îl descriu, trebuie să îl descoperiți singuri, dacă sunteți curioși, un stil rafinat, care reușește să recreeze universul interior al personajelor cu o mare finețe. Scriitura este încărcată de un erotism latent, puternic, care pulsează vibrant în ambele nuvele, deși nu conține nicio scenă ce ar putea fi descrisă drept explicită. Este un exemplu foarte bun despre cum se poate crea acea atmosferă erotică manevrând latura psihologică a poveștii, fiindcă se spune că principalul organ sexual este creierul. Schnitzler cunoaște acest aspect și îl speculează foarte bine.

Pe coperta cărții, una foarte elegantă, în ton cu întreaga compoziție, se află un detaliu din pictura lui Gustav Klimt, Portretul unei doamne.

Recomand această carte, atunci când veți dori ceva diferit de majoritatea abordărilor contemporane, mai ales din sfera aceasta a senzualității în literatură.

25 thoughts on “Domnișoara Else. Între vise – Arthur Schnitzler

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.