Din altă viață. CV de golan – Marius Albert Neguț

De ceva vreme tot voiam să citesc o carte scrisă de Marius Albert Neguț. Atunci când am aflat că a scos acest roman – Din altă viață. CV de golan – am hotărât că îl voi alege. De fapt, acesta este al doilea volum al seriei, primul acoperind copilăria autorului. Cum eu nu sunt o mare nostalgică după anii copilăriei, am sărit direct la partea a doua. Volumul a făcut parte din cadoul primit de la soț de ziua mea. 🙂

Anii ’90 au fost anii copilăriei și adolescenței multora dintre noi. A fost o epocă zbuciumată, de mari schimbări, dar și cu multă culoare care a contrastat cu cenușiul anilor ’80. Eu așa mi-i amintesc, năvalnici și colorați, poate și de la cantitățile industriale de suc de la dozator băute, în toate nuanțele curcubeului.

Chiar dacă adolescența mea nu s-a petrecut în Ferentari, nici măcar în București, precum a autorului, am amintiri multe despre cartierul meu, unde îmi făceam veacul, ca să zic așa. Era o lume a oamenilor simpli, dar de treabă, în care ne adunam pe la scări de blocuri, cu semințe și suc ieftin, în acordurile trupelor ca Albatros, Zorile, Azur s.a.m.d., poate la o bere din când în când la o terasă nepretențioasă, la un volei sau o miuță între blocuri. Ne amestecam cu toții, de la puști de 12-13 ani și până la cei pe care îi vedeam veterani, trecuți bine de 20. Printre noi se zbenguiau copii mici, sub supravegherea câte unui frate mai mare sau chiar a tinerilor părinți, ieșiți și ei la o mică bârfă sau joc de minge. Aș putea să vorbesc mult și bine despre acele timpuri, care nu au fost perfecte, dar au fost în felul lor frumoase și sincere.

Autorul a crescut în Ferentari, un cartier bine-cunoscut în București și nu numai. A trebuit să se adapteze la viața străzii, fiindcă era singura cale. Bineînțeles, și la noi erau inși care învârteau fel de fel de combinații, dar cei mai mulți dintre noi rămâneau undeva la marginea acestor întâmplări. În Ferentari însă, era foarte greu să rămâi pe margine, erai, vrând-nevrând, atras în joc.

Asta s-a întâmplat și cu Marius Albert(o), zis Struțu, un băiat de treabă ca mulți alții, crescând sub semnul mineriadelor și a fel de fel de turbulențe politice și sociale, aproape de inima politică a țării, dar totuși atât de departe. Toți cei care trăiesc în cartiere de acest gen se poate spune că au o lume proprie, guvernată după legi proprii. Poate să fie la mică distanță de centru sau de alte cartiere, mai procopsite, dar distanța reală este, de fapt, mult mai mare.

Autorul povestește, cu sinceritate și mult umor, fel de fel de întâmplări al căror protagonist a fost, reînviind figurile tovarășilor vechi, unii de mult plecați de printre noi, pe care nu ezită să îi pomenească cu respect și înțelegere. Membri ai familiei și ai anturajului, chiar și vecini, oameni din zonă, fel și fel de figuri pitorești populează lumea aceasta pe care s-au înscris coordonatele existenței autorului din acea vreme. Nu lipsesc întâmplări de la școală și, mai ales, povestiri cu și despre fete/femei.

El ne readuce cu succes în minte distracțiile vremii, bairamurile, ieșirile de tot felul, modul cum te distrai cu bani puțini spre deloc, dar și partea mai puțin distractivă, aceea în care era nevoit să facă fel de fel de lucruri la limita legii pentru a merge mai departe.

Tați alcoolici, mame care munceau până la epuizare, polițiști corupți, interlopi mai mari sau mai mici, bișnițari, producătoare și pești, baruri de cartier, încercări de a face bișniță cu tot soiul de marfă de proveniență în cel mai bun caz incertă, o lume a violenței unde trebuia să îți menții capul sus, chiar dacă uneori cu un preț usturător. Neavând prea multe posibilități de a face un ban cinstit, doar cel mai adesea muncă la negru unde erai “ars” de patron (nu erau nicum reglementările de azi pe piața muncii, pe nicio piață de fapt), fiecare făcea cum putea ca să mai câștige ceva. Călătoria la Budapesta descrisă în carte este un exemplu de plan, dintre acele planuri pe care le făceau cu miile mulți tineri, care de obicei se terminau cu un mare eșec.

Fără un exemplu bun, fără să li se acorde șansa de a face altceva, mulți băieți și fete cu potențial s-au pierdut pe cărările întortocheate ale vieții de cartier. Însă nu toți, așa cum putem vedea, și e foarte bine că Marius Albert Neguț își spune povestea, din care sunt multe de învățat.

Romanul e foarte frumos scris, fluid, natural, povestirea “curge” și te face să nu simți cum trece timpul, de parcă chiar ai sta la povești cu autorul. Din când în când, Printre rânduri, el strecoară mici lămuriri care completează cu mult succes narațiunea.

La final am înțeles că va avea și o continuare a aventurilor, sper că am înțeles bine fiindcă stilul lui Marius Albert Neguț îmi place și povestea lui este foarte interesantă, atât pentru noi, cei care ne amintim de acei ani, cât și pentru cei mai tineri, care pot face anumite comparații între stilurile de viață și mentalități.

Mi-au plăcut coperta, grafica, semnul de carte, aspectul cărții în ansamblul ei.

Pe mine romanul m-a convins pe deplin, mă bucur că am făcut această alegere și vi-l recomand și vouă călduros.