Noduri – Domenico Starnone

Noduri

Printre lecturile acestor zile am decis să o strecor și pe aceasta, Noduri, de Domenico Starnone, pe care am câștigat-o la un concurs organizat de Pagini de zi și noapte. Citisem mai demult o recenzie semnată de Adriana Gionea care m-a tentat mult, în plus înțelesesem că ar fi o altă interpretare a unei partituri pe care o găsisem și la Elena Ferrante în Zilele abandonului, partitura adulterului, a soțului care părăsește căminul conjugal pentru o amantă mai tânără, lăsând în urmă o femeie devastată și doi copii confuzi.

Spre deosebire de romanul Elenei Ferrante, unde sentimentele Olgăi, femeia părăsită, izbucneau ca un vulcan, plin de intensitate și de o onestitate frapantă, aici în Noduri, autorul tranșează povestea treptat, pe etape, în cele trei părți ale romanului. Încă o diferență constă în faptul că în romanul lui Starnone, soțul rătăcit revine acasă.

Prima parte aduce în atenția cititorului o serie de scrisori, trimise de către Vanda, femeia înșelată și abandonată, soțului său Aldo. Aflăm că Vanda și Aldo s-au căsătorit când erau foarte tineri și relativ săraci, la Napoli, timp în care el a trecut prin diferite etape de ascensiune profesională, iar Vanda s-a dedicat creșterii copiilor, cum era cazul multor femei în anii ’60 și nu numai atunci. La un moment dat, Aldo o cunoaște pe Lidia, o tânără foarte diferită de soția lui, din multe puncte de vedere. Abandonează căminul conjugal, fără a-i ascunde Vandei motivul. Tot din scrisori aflăm pentru prima oară și de tarele copilăriei lui Aldo, care a trăit sub teroarea unui tată violent. Scrisorile abundă de resentimente, au un ton incisiv și, pe alocuri, patetic. Readuc în minte disperarea Olgăi, de care vă aminteam mai devreme, deși Vanda nu îi seamănă. Le unește însă acest orgoliu rănit, această dezamăgire comună.

În partea a doua, Aldo însuși ia cuvântul, iar toate lucrurile menționate în scrisorile Vandei sunt acum privite din perspectiva lui Aldo. Aceleași întâmplări, o altă versiune, alt mod de a privi lucrurile. Aflăm astfel și faptul că Aldo și Vanda s-au reunit, îi regăsim acum la vârsta senectuții, trecuți bine de 70 de ani, cu peste cincizeci de ani de căsătorie în spate. Aldo își dezvăluie treptat sentimentele, motivațiile, chiar secretele mărunte, păstrate cu grijă de-a lungul anilor, diversele compartimente ale vieții lui intime, totul pe fondul unei întâmplări din prezent.

După ce au petrecut o săptămână de vacanță la mare, cei doi se reîntorc la Roma, unde trăiau de ani buni și își găsesc apartamentul devastat, iar Labes, motanul, dispărut fără urmă. Ceea ce părea inițial un jaf se dovedește fals, fiindcă nu lipsea nimic valoros. Polițiștii ridică din umeri, considerând că autorii sunt niște țigani sau golani puși pe rele, iar bătrânii încearcă să facă ordine printre toate acele resturi. Acesta este prilejul pentru ca Aldo să rememoreze o sumă de întâmplări, de situații, iar pentru noi, cititorii, să înțelegem mecanismele căsătoriei dintre Aldo și Vanda, motivele reunirii și maniera în care s-a făcut aceasta. Tot ce poate conține o căsătorie nefericită, întinsă pe mai multe decenii. Aldo îi suspectează pe o tânără și pe un bărbat care îl păcăliseră anterior cu niște mici escrocherii, pentru devastarea apartamentului. Se teme că va fi șantajat, că aceia care au răvășit apartamentul vor cere o răscumpărare pentru motan și pentru pozele cu Lidia din tinerețe, pe care încă le păstra într-un compartiment secret al unui cub decorativ.

Partea a treia este scrisă din perspectiva Annei, fiica mai mică a cuplului, care, alături de Sandro, face lumină în tot ceea ce au însemnat acești ani și deciziile aferente pentru ei, cei doi copii ajunși acum la maturitate. Efectele pe care le-au produs aceste decizii ale părinților.

Două elemente se dovedesc de mare importantă în descifrarea acestui amalgam emoțional: numele motanului, Labes, nume ales de Aldo și o întâmplare din copilăria Annei și a lui Sandro, acea întâlnire dintre ei trei, mult după despărțirea părinților, unde s-a vorbit despre nodurile de la șireturi. Aceste noduri se desfac din banal și ajung simbol atât al unor limitări pe care le acceptă fiecare individ, cât și al celor moștenite de la părinți, o cutumă a nefericirii transmisă de la o generație la alta, împiedicându-i pe cei implicați să ducă o existență asumată.

Îmi place formatul elegant al cărților din colecția Clasici contemporani a editurii Litera, iar această copertă este, la rândul ei, foarte inspirată. Traducerea Ceraselei Barbone este, ca de obicei, foarte bine realizată, iar subiectul romanului chiar dă de gândit.

Vă recomand să descoperiți povestea din paginile lui, poveste care nu vă va lăsa indiferenți și care pune reflectorul pe acest subiect, mereu actual, mereu dureros, perpetuat de la o generație la alta.

19 thoughts on “Noduri – Domenico Starnone

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.