Cealaltă jumătate de vis – Monica Ramirez

This slideshow requires JavaScript.

Cealaltă jumătate de vis, de Monica Ramirez este un roman mult-așteptat de mine, încă de când am auzit pentru prima oară de intenția autoarei de a-l scrie.

Deși Monica Ramirez este cunoscută mai ales pentru romanele sale de spionaj sau thrillere, ea atinge și zone complexe cu accente de mister paranormal, iar acestea sunt printre preferatele mele. Din acest gen amintesc Fantoma de pe lac și Viață dublă la Veneția, două romane care mi-au plăcut foarte tare. Atunci când adaugi acestor elemente farmecul mării, pe care autoarea l-a evidențiat și în alte romane, cum ar fi, de exemplu, Seducția apei, rezultatul nu poate fi altfel decât de vis.

Petra McFey este o tânără foarte determinată, cu o personalitate puternică, fiica unui căutător de comori scufundate care a murit, lăsând-o pe Petra să ducă mai departe tradiția familiei și responsabilitatea pentru vasul Utopia, folosit pentru expedițiile lor. Cei patru frați ai Petrei revin din colțurile lumii unde erau împrăștiați pentru a o ajuta pe tânără să pună pe picioare afacerea familiei, a cărei situație financiară nu este deloc de invidiat. Petra are nevoie să găsească o comoară și asta cât mai repede, înainte ca vicleanul “unchi” Chris să le pună mai multe bețe-n roate. Aflată în căutarea galionului Nuestra Señora de Atocha, Petra este salvată în timpul unei scufundări dificile de căpitanul blestemat Edmond Gilberte.

Acesta, împreună cu întreg echipajul corăbiei sale, Trident, cutreieră mările de câteva secole, din cauza blestemului matern, ca urmare a unei tragedii petrecute în tinerețea lui, soldată cu moartea soției și a fratelui Gustave.

– Vei plăti pentru nenorocirea care s-a abătut peste familia noastră până când îți vei realiza greșelile, Edmond Gilberte. Vei naviga etern într-o lume fantomatică pe o mare a disperării până când vei dobândi iubirea necondiționată a unei femei. Nimeni nu te va putea ajuta și nimeni nu-ți va putea curma suferința pentru că vei rămâne nevăzut pentru ochii muritorilor. Blestem ochiul care-ți zărește corabia. Ai vrut să-ți trăiești viața pe mare și mi-ai răpit unicul fiu care-mi era alinare. Nemărginirea apelor să-ti învăluie existența fantomatică pentru eternitate.”

schiff-im-meer needpix

sursa: Needpix.com

Căpitanul francez nu poate rupe blestemul decât în anumite condiții, însă cei care îi văd nava sunt condamnați, iar femeile nu îi aud chemarea, decât cu foarte puține excepții. Petra este abia a doua femeie care îl poate simți întâlnită în atâtea sute de ani, prima, Caitrina, având la rândul ei o soartă tristă, alegând moartea mai degrabă decât a înfrunta ceea ce ea considera un fenomen demonic.

Singurul loc în care cei doi se pot manifesta plenar este visul, deși Petra îl poate vedea și auzi inclusiv în viața reală, doar atât timp cât sunt pe mare, întrucât Edmond nu poate trece de linia țărmului. El o învață să îl caute în vis, iar acest lucru devine o experiență fascinantă pentru amândoi. Petra este vrăjită de tânărul francez cu plete blonde și ochi de culoarea caramelului, în timp ce pentru Edmond ea este singură șansă de salvare. Așadar, între ei are loc o înțelegere, astfel încât Edmond o poate ajuta să găsească acele comori pe care le vânează, în timp ce o atracție imposibil de stăvilit pune stăpânire pe cei doi.

O succesiune de aventuri se stârnește, care implică multe pericole, mistere din trecut, artefacte medievale scoțiene, comori spaniole și vechii zei celtici.

Monica Ramirez realizează, din nou, o marcă a stilului ei, anume echilibrul între acțiune, descriere și elaborarea trăirilor. Ultima este foarte bine nuanțată, așa cum ne-a obișnuit scriitoarea. Practic, reușește cu ușurință să transfere emoțiile și sentimentele eroilor către cititor, chiar dacă povestirea este la persoana a treia. Adăugați la aceasta trecerea fluentă între o scenă și alta, cadrul în care își plasează acțiunea, impregnat de dragostea autoarei însăși pentru mare și viața pe ape, doi protagoniști cu personalitate și o serie de personaje secundare care animă întreg tabloul. După cum spuneam, construcția este foarte echilibrată, astfel încât componentele romance, de altminteri extrem de prezente, nu copleșesc total acțiunea și aventurile. Nu citesc cu preponderență cărți de dragoste, însă din când în când îmi place să găsesc această zonă în romane, mai ales când este integrată atât de bine în ansamblu, cum e cazul aici. Povestea lui Edmond și a Petrei ne reamintește de puterea dragostei, de modul în care ea te poate salva exact când te simți mai neputincios, mai lipsit de speranță, mai resemnat.

La final autoarea a adăugat câteva note, unde explică pe larg în ce anume constă activitatea căutătorilor de comori scufundate, precum și propria experiență la bordul vaselor de croazieră.

Coperta este o splendoare, în nuanțele mării și ale norilor, introducând rapid cititorul în lumea protagoniștilor.

Vă invit să vizitați Cealaltă jumătate de vis, o lume unde nimic nu este imposibil.

Întunericul îi copleșise inima, dar căpitanul își ridică bărbia și zâmbi. Scana orizontul cu privirea. Dincolo de iluzii se afla adevărul dezbrăcat de sensuri și conceput din halucinația unui gând care ar fi putut deveni realitate.Dacă reușea să dea la o parte himerele, îl putea prinde în pumn. Între zenit și curbura pământului, undeva pe luciul apei, acolo unde umbrele se diluau, aerul se disipa și liniștea întrepătrundea zgomotul. În primul secol de după blestem avusese mereu senzația că cineva i se joacă mereu cu imaginația. Un pocnet din degete și cumva o pânză infinită i se așternea în fața ochilor. Apusuri și răsărituri. Le văzuse și adorase cu miile. Un moment obișnuit al unei zile putea deveni indescriptibil, iar atunci când nu mai existau cuvintele, rămâneau doar dorurile. Nu voia să-și dezamăgească echipajul.”

 

22 thoughts on “Cealaltă jumătate de vis – Monica Ramirez

  1. Pingback: Ce autori români am mai citit (6) | adropofinspiration

  2. Pingback: De gustibus: povești și rețete savuroase – Monica Ramirez | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.