Strada Sardinelor – John Steinbeck

Starda sardinelor

Poate o să vă întrebați de ce am ales să citesc această carte de John SteinbeckStrada Sardinelor – o carte publicată pentru prima dată undeva la mijlocul secolului trecut? Răspunsul este simplu – în urma unei recomandări pe care am primit-o după ce am terminat de citit Trei într-o barcă, de Jerome K. Jerome, la care se adaugă sinopsisul atractiv, cel puțin în ceea ce mă privește.

Acțiunea este plasată în perioada interbelică într-un colț extrem de pitoresc al orașului Monterey, California, numit de localnici Strada Sardinelor, deoarece se află în zona fabricilor de conserve de peste. De fapt, pitoresc este cuvântul de ordine în ceea ce privește romanul, înglobând în sensul său în primul rând personajele, apoi împrejurimile și întreg decorul în care autorul a plasat acțiunea.

Am găsit romanul foarte creativ structurat, mai ales pentru epoca sa, autorul alegând să nu urmeze cu strictețe regulile narative, întrucât acțiunea din Strada Sardinelor nu pornește de la o intrigă anume, intriga fiind chiar existența acestui loc și a celor care îl populează.

Doc, un biolog marin care locuiește și profesează în Laboratorul de Biologie, este un personaj aparte, foarte original, care duce o viață axată pe profesiunea sa, punctată de anumite obișnuințe, în cea mai mare parte destul de singuratică. Din când în când are parte de câte o seară romantică, iar atunci muzica clasică răsună de la gramofon  peste maidanul din față până la Palatul azil de noapte și grătar, unde locuiește o gașcă de bărbați nonconformiști.

Mack este liderul acestei găști, din care mai fac parte Hughie, Eddie, Hazel, Jones și Gay. Fiecare dintre ei este, în felul lui, un inadaptat al societății, așa cum era ea definită atunci (și mai este și acum, de ce să nu o spunem). Acești bărbați care nu și-au găsit locul nicăieri și care nu au putut întemeia o familie cu femeile lor, deși unii au încercat, au găsit ceea ce căutau tocmai aici, pe Strada Sardinelor, într-o clădire care îi aparține proprietarului de magazin din zonă, un chinez pe nume Lee Chong. Acesta este de acord ca “băieții” să se instaleze în acea clădire abandonată, cu condiția să aibă grijă de ea, să nu fie vandalizată. Astfel, ei formează un grup deosebit de sudat, adeseori animat de cele mai bune intenții (mai ales în privința lui Doc, un tip iubit de toată lumea din cartier), care de cele mai multe ori nu se concretizează, acțiunile pornind de la aceste intenții ajungând cumva să fie deturnate chiar de obiceiurile lor haotice.

Autorul se axează mult pe personaje și mediul lor, pe legătura dintre acestea. În carte apar și fetele Dorei Flood, matroana unui stabiliment numit Steagul cu Urs, Frankie, un băiat cu probleme care îl ajută, din când în când, pe Doc, Sam Malloy, care locuiește cu soția lângă Palatul azil de noapte într-un cazan mare abandonat de fabrica de conserve și alți localnici boemi, cum ar fi pictorul Henri, cel care își construiește o barcă pe care nu o termină niciodată, fiindcă de fapt se teme să navigheze sau un chinez bătrân și misterios, de care nici măcar puslamalele nu îndrăznesc să râdă.

Într-o societate care se axează din ce în ce mai mult pe noțiunea de succes echivalat cu situația financiară, eroii rebeli de pe Strada Sardinelor fac notă discordantă. Departe de a fi perfecți, ei ilustrează un mod de viață simplu, fără fasoane și pretenții, fără prefăcătorie. Doc este precum un catalizator care reușește cumva să îi apropie pe locuitorii străzii și vede în ei ceea ce sunt de fapt – oameni între oameni.

Lăsând deoparte experimentele lui, care nu prea mi-au plăcut dar care erau la zi între oamenii de știință din acele timpuri și nu numai de atunci, Doc este un tip deosebit. Relația dintre el și ceilalți vecini reflectă modul în care un singur om poate deveni în timp un exemplu adevărat, un punct de referință autentic, nu ca acei “stâlpi ai comunității” respectabili la suprafață, dar vicioși în profunzime. Oamenii boemi, dar sinceri de pe Strada Sardinelor nici nu s-ar fi putut raporta la un altfel de om, iar ipocrizia de a urma doar aparențele nu i-ar fi putut convinge.

Eu recomand acest roman pentru o experiență de lectură diferită, cât despre stilul autorului, nu mai are nevoie de prea multe cuvinte de prezentare, este până la urmă un autor foarte cunoscut și iubit.  

18 thoughts on “Strada Sardinelor – John Steinbeck

  1. Eu am ramas cu gandul la cat de tentant ai prezentat Trei intr-o barca. Trebuie neaparat sa o citesc intai pe ea. 🙂 Deci asta ar fi cam din aceleasi timpuri sau doar ca mod de redare a atmosferei se leaga recomandarile, Ana? 🙂 Nu e o leapsa cu clasici cu J, nu? 😀

    Liked by 3 people

  2. I really like your blog. A pleasure to come stroll on your pages. A great discovery and a very interesting blog. I will come back to visit you. Do not hesitate to visit my universe. See you soon.

    Liked by 1 person

  3. Chiar acum citesc Albastru pur, Tracy Chevalier și îmi place. Până la urmă, literatura clasică are un farmec aparte și de neegalat, zic eu. Cu siguranță mi-ar plăcea și recomandarea ta minunată!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.