Ocrotiți de sirene – Marina Costa

Ocrotiti de sirene

Vă salut, iubitorilor de cărți bune! Astăzi voi scrie câteva cuvinte despre cea mai recentă lectură semnată Marina Costa, un volum de povestiri intitulat Ocrotiți de sirene.

În primul rând, aș vrea să spun că îndrăgesc proza scurtă a Marinei poate chiar mai mult decât romanele, care sunt și acelea fermecătoare. În proza ei scurtă se reflectă nu numai istoria și mitologia, dar și un univers ficțional propriu, plasat chiar în cadrul acesta, pe jumătate real și pe jumătate mitic, prin care ne poartă pașii alături de eroii săi.

Poate vă amintiți de entuziasmul cu care am citit Soarta mercenarului și alte destine. Cu multă plăcere am dat și filele acestui volum mai recent apărut, întâlnind la tot pasul elementele care fac scrierea Marinei Costa originală în contextul actual, unde puțini se încumetă în zona aceasta fascinantă. Ca de obicei, autoarea plasează acțiunea nu numai în spațiul autohton, ci pretutindeni unde ajunge puterea mării în civilizația vestică, ceea ce este, să recunoaștem, un spațiu foarte larg. Din Mediterana și până în Marea Caraibilor, diverși aventurieri îndrăzneți vor face cunoștință cu puterea forțelor din adânc, fiindcă sirenele Marinei Costa nu sunt niște simple femei cu coadă de pește, ele sunt zeitățile apelor.

Volumul este structurat în trei părți.

Prima conține o singură povestire, petrecută la Brăila, în zilele tumultuoase ale Revoluției din ’89, unde autoarea atinge cu un fascicul luminos anumite evenimente petrecute atunci și urmările lor.

Partea a doua, intitulată Sirene, prezintă pe rând o multitudine de zeități ale apelor din tradiția greacă, vest-africană, normandă, slavă, amazoniană și mexicană. Auzisem de cele mai multe dintre aceste zeități din alte lecturi, iar modul în care autoarea le redă legendele este în același timp instructiv și plăcut. O îmbinare a frumosului cu utilul ca pe vremea poveștilor de la gura sobei sau de la focurile de tabără, când oameni știutori transmiteau mai departe vechile ziceri, care de-a lungul secolelor au devenit legende, circulând până în zilele noastre sub o formă sau alta.

Partea a treia, cea mai întinsă ca volum, Ocrotiți de sirene, aduce în față diferite intersectări ale planului uman cu cel aflat dincolo de percepția noastră. Bineînțeles, protagoniștii sunt marinari, corsari, mercenari, care prin stilul lor de viață au avut prilejul să se întâlnească cu doamnele mărilor. Acestea fie i-au luat la curțile lor subacvatice, fie i-au binecuvântat cu protecția lor pe punțile navelor pe unde îi duceau valurile vieții.

După cum vă spuneam, Marina Costa plasează personajele sale într-un univers propriu creației sale, de aceea îi regăsim pe anumiți eroi în mai multe povestiri, uneori chiar și între volume, cum e cazul lui Chago el Moreno, aventurierul cu care deja făcusem cunoștință în Soarta mercenarului, pe care am avut plăcerea să îl regăsesc aici. Îmi place mult acest lucru, mie personal, am mai întâlnit acest mod de construcție narativă și la alți autori, însă destul de rar și de fiecare dată m-am bucurat citind.

Prin lectura acestui volum, te scufunzi pe nesimțite într-o lume străveche, de legendă și aventură, o lume care încă nu a pierit, de care încă se vorbește. O apreciere deosebită o merită autorii precum Marina Costa, care nu lasă să dispară comoara aceasta care aparține culturii universale. Această comoară va găsi mereu o cale să se transmită, adeseori prin condeiul (sau tastatura, că să fim mai în linie cu tendințele) scriitorilor talentați, așa cum odinioară se transmitea prin cuvintele vechilor povestitori și oameni înțelepți. Sub o formă sau alta, va ajunge la tot mai mulți, care să desprindă din tainele trecutului acele învățăminte folositoare care nu țin cont de epoci.

Eu recomand volumul cititorilor de toate vârstele. Pentru adolescenți este o ocazie de a face cunoștință cu miturile, iar pentru adulți un prilej de a-și aminti de cele știute și de a afla altele noi. Până la urmă, trăim pe Planeta Albastră, în strânsă legătură cu apa, fiindcă apa înseamnă viață și e normal să fim mereu fascinați de forța ei vitală.

Dacă iubiți marea și mitologia ei, nu ratați această lectură!

15 thoughts on “Ocrotiți de sirene – Marina Costa

  1. Pingback: 10 lucruri care îmi plac și 10 care nu - ce spun ele despre mine - De-ale Dianei

  2. Pingback: Ce autori români am mai citit (7) | adropofinspiration

  3. Pingback: Ficțiune istorică românească – autori contemporani | adropofinspiration

  4. Pingback: Drumuri și doruri – Marina Costa | adropofinspiration

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.