Calea dreaptă

sursa: Pixabay.com Tu mergi pe calea dreaptă, una dintre multele căi drepte, dar a ta e cea mai dreaptă. Sfidează orice axiomă, e mai dreaptă decât însăși dreptatea. De pe calea mea ondulată mă apropii uneori de căile paralele, atât de neverosimil de drepte și fac vesel cu mâna călătorilor. Puțini îmi întorc gestul, cei … Continue reading Calea dreaptă

De Gustibus: povești și rețete savuroase – Natașa Alina Culea

Bine v-am găsit din nou la De Gustibus: povești și rețete savuroase. În luna iunie, ne bucurăm de o prezență foarte gingașă, diafană, care se numără printre primii autori români contemporani din noul val pe care i-am descoperit acum câțiva ani, mă refer, desigur, la Natașa Alina Culea. Încă de la primul roman, stilul expresiv, … Continue reading De Gustibus: povești și rețete savuroase – Natașa Alina Culea

Școala ticăloșilor: binele învinge răul – Stephanie S. Sanders

Privind în trecut, îmi dau seama că a fost un mare avantaj să învăț să citesc înainte de a merge la școală și să îndrăgesc lectura înainte că aceasta să devină "obligatorie". Probabil puține lucruri pot să îndepărteze un om de o anumită activitate mai mult decât a fi forțat, într-un mod sau altul, să … Continue reading Școala ticăloșilor: binele învinge răul – Stephanie S. Sanders

Frittata cu legume la cuptor – Oven-baked Vegetable Frittata

Hei, bine v-am găsit! Aceasta este o rețetă pe care am descoperit-o recent. De fapt am compilat mai multe rețete, vă arăt acum ce mi-a ieșit. E foarte bună, sățioasă și o recomand fie ca brunch, fie ca prânz propriu-zis, cu o salată alături. Ingrediente (4-6 p): 5 cartofi fierți, tăiați cuburi; o ceapă, tocată; … Continue reading Frittata cu legume la cuptor – Oven-baked Vegetable Frittata

Paste cu hering si capere – Herring and Capers Pasta

O altă rețetă ușoară și foarte gustoasă, pentru iubitorii pastelor cu specific marin. Ingrediente: una sau două conserve de peste, în ulei sau suc propriu, după preferințe: de obicei folosesc hering, dar puteți folosi ton, somon, macrou, sardină sau orice altceva; o ceapă roșie, tăiată mărunt; 300g smântână; 250 ml supă de legume sau apă … Continue reading Paste cu hering si capere – Herring and Capers Pasta