Bucătăria prin ochii copilului de ieri

Kitchen Table Table Morning Kitchen Scene Breakfast

sursa: maxpixel.com

Aceasta este o leapșă creată de Potecuța, foarte frumoasă, dar pe care, probabil, eu nu aș fi preluat-o în mod normal, dacă Diana nu m-ar fi provocat. Încerc, de regulă, să preiau provocările, în măsura în care reușesc să le onorez cu un minim succes.

Voi înlocui bunica din întrebări cu mama, fiindcă mie nu prea îmi plăcea cum găteau bunicii mei, materni și paterni deopotrivă. Găteau, în general, prea gras pentru gustul meu (de mic copil nu am suferit mâncarea grasă), iar în rest mâncăruri cu legume, legume multe, pe care iar nu le prea agream. Dacă mă întrebați atunci ce mâncam, păi e simplu: mai nimic, foarte puțin. Pui, cartofi, roșii, castraveți, legume numai crude, nimic fiert în afară de cartof. Orez. Dulciuri (dar astea erau rare). Hai să vedem ce iese:

Când mama gătea, treaba mea era să

… curăț bolul de cremă, în caz că se făceau dulciuri. Altminteri, doar mă uitam. Când am mai crescut, mai curățam un usturoi, treburi din acestea.

Mirosul care mă duce direct în bucătăria mamei este

… de prăjituri. Mama făcea (acum face mult mai rar) niște prăjituri fenomenale .

Gustul care face cu mine acelaşi lucru

… negresă! Albă-ca-Zăpada! Tot soiul de minunății dulci. Și mai făcea mama din când în când, o friptură de vită cu ciuperci în sos de vin. ..

Dacă ar fi fost după mine, aş fi mâncat toată ziua numai

… supă cu orez a la grec (avgolemono). O mănânc și acum cu drag. De fapt, una dintre amintirile mele cele mai vechi mă înfățișează în scaunul meu de “bebeluș”, din lemn, cu un bol mic de supă de acest fel în față.

Deşi când eram copil mâncam cu poftă, acum nu aş mai putea mânca

… tot soiul de chestii crude. Pe lângă legume gen gulie, varză, morcov, pe care nu le sufeream fierte, mâncam orez, mălai, paste crude. Eram certată de bunica pentru aceasta, nu mâncam omenește.

Deşi ştiam că n-ar prea fi voie, prin bucătărie obişnuiam să

… cotrobăi după dulciuri când nu era nimeni prin preajmă. Sau să arunc sandvisurile pe fereastră, dacă nu mai voiam să mănânc, ceea ce se întâmpla destul de des.  

Cea mai pregnantă amintire din bucătăria bunicii/mamei

Duminica trebuia să mâncăm cu toții la masă, ceea ce nu îmi plăcea deloc. Mama robotea mult în jurul acestei mese. Eu visam să pot mânca unde și când aveam eu chef, iar în restul săptămânii cam asta făceam, adeseori cu o carte alături, ceea ce îmi atrăgea critici de la bunici. Chiar și acum, mesele private care depășesc numărul de trei mă fac să mă simt ciudat, mai ales dacă e o singură persoană care ii servește pe ceilalți. Mă simt încorsetată. Prefer mesele cât mai informale, gen bufet suedez, unde fiecare se servește singur, cu ce dorește, se așază unde vrea.

Știu că leapșa mea nu degajă acel aer de duioșie pe care l-am perceput la mulți alți bloggeri, dar bucătăria nu era, neapărat, locul meu favorit. Preferam să fiu afară, în natură. Duminică după-amiază, mama obișnuia, când eram eu mică, să calce rufe pe masa din bucătărie. Uneori cânta. Asta reușea să îmi mențină interesul o perioadă de timp, îmi plăcea să o urmăresc cum netezea toate acele cute. Părea foarte ușor, deși primele mele încercări cu fierul de călcat mi-au dovedit cât de greșită putea fi acea presupunere. Abia când am pus mâna pe un fier cu aburi am reușit și eu, cât de cât, să calc de o manieră rezonabilă.

Da, eram un copil sălbatic. Nu ați preluat încă leapșa din blogosferă și vă tentează? Vă invit cu drag!

15 thoughts on “Bucătăria prin ochii copilului de ieri

  1. Frumoasă leapșă și plină de nostalgie și dor, dacă ma întorc în trecut, în copilărie. ❤️Cu bunica preferam să fiu prin bucătărie, eram mai compatibile. Dar și cu mama, după ce am devenit femeie matura, reușesc sa mă înțeleg. 🤭😂

    Liked by 1 person

  2. :))))) mă mulez perfect pe multe dintre opțiunile tale, dar puțin mai tîrziu, la mama… de aceea am ales-o pe bunica, să mai trec puțin prin duioșia remarcată de tine, mi-era dor…!

    Să calci și să cînți, asta-mi pare SF… 😃 cred că pot să-mi imaginez cum te uitai… 🙂

    Liked by 1 person

  3. Îţi mulţumesc, Ana! Şi eu m-am întrebat cum o fi supa aia, mulţumesc pentru linkul dat Issei, m-am dus şi eu pe el 😀
    Eu nici acum nu mă împac deloc cu călcatul. Una dintre principalele calităţi ale unei haine, când o aleg să o cumpăr, e tocmai asta: nu trebuie călcată 😳

    Liked by 1 person

    • O mare calitate a oricarei tesaturi! 🙂 Cand voi mai face supa, poate pun reteta si pe blog. Eu credeam cumva ca toata lumea o stie, atat de familiara imi este, de aceea nici nu am postat-o pana acum. 🙂

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.