De Gustibus: povești și rețete savuroase – M. K. Lynn

În cele șase luni care au trecut de la debutul acestei serii de articole De Gustibus: povești și rețete savuroase, ne-am delectat împreună cu rețetele propuse de autori români contemporani îndrăgiți, iar eu v-am recomandat cu multă plăcere să le citiți cărțile.

Acum a sosit rândul celei de-a șaptea luni, august, să primească o invitată care să ne îndulcească puțin.

În fiecare an apar pe piața românească o sumedenie de debutanți. Una dintre marile mele bucurii de cititor este să descopăr în rândurile lor autori cu mult potențial, care mă suprind în mod plăcut prin modul lor de scriere, prin seriozitatea cu care au abordat acest subiect, făcând acest lucru cu talent și pasiune, nu doar fiindcă vor să își vadă numele pe coperta unei cărți.

Acesta a fost și cazul autoarei M.K. Lynn, al cărei roman de debut „Pene, morminte și flori” a apărut pe piață anul trecut, fiind primul dintr-o serie intitulată Pene.

Autoarea originară din Republica Moldova m-a surprins, după cum spuneam, într-un mod foarte plăcut cu acest roman. Deși sunt cititoare de fantasy, genul urban- young adult nu este în topul preferințelor mele. Am riscat citind romanul, însă am fost curioasă și nu îmi pare rău deloc. Cu o abordare originală a temei îngerilor și demonilor, personaje credibile, misterioase, tente dark și o redare în stil epic a Leeferionului, lumea de apoi, tânăra autoare a reușit să îmi trezească pe deplin interesul.

Acțiunea bine legată, dialogurile reușite și intriga în sine m-au convins, drept urmare aștept apariția următorului volum din serie.

MK Lynn

Dacă doriți să citiți mai multe despre carte, vă invit să accesați articolul de pe Delicatese literare, unde am discutat mai pe larg impresiile mele.

Acum, după o propunere bună de lectură, să trecem la partea a doua: rețeta propusă de M. K. Lynn.

Rețetă clătite pufoase de la M.K.Lynn:

Ingrediente:

2 ouă;

200 ml lapte;

2 linguri de unt/ulei;

300 gr. făină;

1 lingură de zahăr;

1 vârf de linguriță de praf de copt;

1 praf de sare.

Mod de preparare:

1. Se amestecă ouăle cu zahărul, praful de copt și sarea.

2. Se adaugă făina și se amestecă bine, ca în compoziție să nu fie cocoloașe.

3. Se adaugă laptele. Compoziția finală trebuie să semene cu smântâna. Dacă e mai subțire sau mai solidă, adăugați lapte sau făină, după caz.

4. Se încălzește tigaia la foc mare, se unge cu puțin ulei, se prăjesc clătitele pe ambele părți la foc mediu. Se servesc cu cremă de ciocolată, fructe sau miere.

clatite pufoase 5

Clătitele acestea arată minunat de pufoase și delicioase! Desert, mic dejun, cu orice prilej ne putem bucura de textura și de aromele lor, simplu și rapid.

Eu vă invit să descoperiți romanul Pene, morminte și flori și să savurați aceste clătite, să citiți în continuare seria de articole De gustibus: povești și arome savuroase și nu uitați de #luneaculinara, (aproape) în fiecare luni aici, pe blog.

#enjoy summer

12 thoughts on “De Gustibus: povești și rețete savuroase – M. K. Lynn

  1. Pe carte n-o știu chiar deloc, acum aflu 🙂
    Și, culmea, acum aflu și de praf de copt în clatite, pe care le fac de-o viață și le-ntorc ca Jamie Oliver, le-arunc și cad invers în tigaie, perfecte! Dar o să pun, că poate ies și mai pufoase 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.