Gulaș de pui cu varză acră

Această rețetă se prepară, original, cu carne de porc, însă cum eu nu prea gătesc carne de porc sau de vită, am înlocuit-o cu piept de pui. Mulți cred că pieptul e o carne fadă, însă gătit cum se cuvine este delicios. Eu vă recomand toate rețetele cu piept de pui pe care le am aici, pe blog – veți fi surprinși.

Revenind la această rețetă, pentru ea m-am inspirat dintr-un număr al revistei Secretele bucătăriei, pe care însă am modificat-o oarecum, după plac.

Ingrediente (4-6 porții):

500g piept de pui, curățat, dezosat, tăiat cuburi;

3 cepe (pot fi de diferite culori), tocate;

350 ml vin alb, eu folosesc demisec;

apă fierbinte, pentru completat sosul la nevoie;

doi cartofi de mărime medie, spălați;

un borcan de varză murată tocată – eu o prefer pe cea de la Profi. Dacă folosiți varză murată și o tocați voi, aveți grijă să fie fin tăiată (500-600 g);

paprika afumată, măghiran, sare, piper, Mirodenia opțional;

pastă de tomate (2 linguri), opțional pastă de ardei (o lingură);

smântână pentru servit.

Într-un ceaun încingeți puțin ulei și puneți carnea și ceapa să se călească împreună până își schimbă culoarea, amestecând in tot acest timp cu o lingură de lemn. După ce au prins puțină culoare și s-a evaporat sucul propriu, adăugați paprika, sare, piper, pastă de tomate și de ardei, dacă doriți, Mirodenia, plus vinul. Lăsați să fiarbă la foc mic circa 20 de minute.

Răsturnați conținutul într-un vas potrivit pentru cuptor, pe care îl încingeți la 200 C. Radeți cei doi cartofi, adăugați-i și amestecați, completați cu apă fierbinte dacă a scăzut și introduceți la cuptor jumătate de oră. Scoateți din cuptor, adăugați varza tocată fin și o linguriță de măghiran uscat, amestecați bine, mai asezonați cu sare și piper dacă este nevoie și introduceți din nou la cuptor, pentru 15 minute.

Rezultatul este deosebit de bun și suculent. Se poate servi cu smântână și ceapă verde presărată deasupra.

Poftă bună!

14 thoughts on “Gulaș de pui cu varză acră

  1. Pingback: Preparate cu vin si bere | adropofinspiration

Leave a reply to anasylvi Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.