
Bine v-am găsit, iubitori ai lecturii autohtone! Dacă nu sunteți încă atat de iubitori, sper că recomandările pe care le-am făcut de-a lungul timpului vor reuși să vă convingă să dați o șansă autorilor români, mai vechi sau mai noi. Propuneri sunt, pentru toate gusturile! Astăzi vă prezint încă cinci lecturi, aparținând unor genuri diferite, dar fiecare foarte frumoasă, în felul ei.
Bună dimineața, băieți! – de Grigore Băjenaru
Continuarea celebrei Cișmigiu&comp., cartea aduce în prim-plan experiența la catedră a autorului, modalitățile lui de predare care au constituit un succes în demersul de a ajuta elevii să își însușească acele cunoștințe necesare pentru un nivel de cultură și de pregătire decent, fără a face din acest lucru un chin. Cu mult umor, fostul elev năstrușnic abordează diferite probleme din statutul de profesor, reușind astfel să fie un exemplu didactic. O lectură potrivită pentru toate vârstele, nu numai pentru elevi, dar și pentru (sau mai ales) profesori.
Am scris despre acest roman, AICI.
Umbra nopții – de Raluca Butnariu
Cu siguranță, genul historical-romance are mulți fani (sau multe fane?). Și mie îmi place, mai ales pentru componenta istorică, iar romanul Ralucăi Butnariu are toate elementele necesare ca să ofere cititorilor o experiență plăcută de lectură: o eroină atipică, care sfidează convențiile societății, o intrigă plină de suspans, care implică spionaj și aventuri de tot felul, un erou puternic și ușor arogant care va avea parte de câteva surprize, răzbunare și, bineînțeles, dragoste.
Despre roman, puteți citi mai multe AICI.
Războiul începutului – de Gelu F. Achiș
Iată ultimul volum al trilogiei “Pierduți printre stele”. Despre primele două volume am scris în articolul precendent din această serie dedicată autorilor români. O aventură SF fascinantă, adresată în principal adolescenților, dar cu capacitatea de a bucura și pe cei maturi, își găsește în acest volum o încheiere de notă maximă. Încă o dată recomand această trilogie, care îi va introduce pe tinerii cititori în lumea SF într-un mod alert, dar și amuzant. Worldbuilding, personaje, acțiune – are de toate.
Am scris despre roman AICI.
Detectivă de ocazie – de Laura Stanciu
Comediile polițiste sunt îndrăgite și fac deliciul unei după-amiezi sau seri în care ne dorim un strop de relaxare, personaje care știu să scoată chiar și din momente dificile un zâmbet și o soluție. Iolanda Cristoloveanu, eroina acestei cărți, se implică în investigarea unei crime într-un cartier bucureștean, mânată de curiozitate și de firea iscoditoare, dublate de o vastă experiență in ceea ce priveste romanele și filmele polițiste. Coafeză, mamă singură, merge din indiciu în indiciu, spre exasperarea inspectorului Cimlea, care se ocupă oficial de caz. V-am făcut curioși?
AICI găsiți mai multe detalii.
Anotimpul pumnalelor – de Șerban Andrei Mazilu
Dacă vă zic fantasy distopic clockpunk cu elemente grimdark ce ziceți? Românesc? Da, românesc. Și foarte bun. Autorul a îmbinat într-un mod inteligent conturarea foarte reușită a unei lumi distopice, sumbre, cu o panoplie de personaje interesante, un sistem magic inedit și multă acțiune. O structură complexă, adresată unui public matur, asezonată cu o manieră originală de scriere, îmbogățită cu figuri de stil așa cum nu găsim foarte des în cadrul acestui gen, dar care generează un mix foarte agreabil pentru cititorii genului.
Despre carte aflați mai multe citind AICI.
Vă spun, cu toată sinceritatea, că fiecare dintre aceste romane vă poate oferi o experiență foarte frumoasă de lectură. Din scurta descriere pe care am făcut-o vă puteți orienta și alege, în funcție de propriile preferințe, acele lecturi care credeți că se potrivesc gusturilor dvs. Nu uitați să aruncați o privire și pe articolele anterioare, dacă încă nu ați făcut acest lucru, sunt destule propuneri și acolo, aparținând multor genuri și stiluri diferite. Este foarte probabil să găsiți ceva care să vă atragă.
Ați citit romanele? Aștept cu interes impresiile voastre.
Lecturi minunate, tuturor!
Toate-s atractive ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Asa este! Eu ma bucur de multe genuri, dar chiar si cei axati doar pe un anumit gen pot sa selecteze cate ceva. Multumesc! ❤
LikeLiked by 1 person
Mă simt ca la miercurea fără cuvinte, la tine e joia cu cărți și aleg romanul polițist comic, cu vagi urme de îndoieli asupra primului. Chiar nu știam de el și, deși din experiență privesc cu reticență orice continuări, pare bun, după cum ai scris tu de el 🙂
LikeLiked by 1 person
Chiar este bun. Ce interesanta asociere – miercurea fara cuvinte si joia cu carti. Inedit. Multumesc! ❤
LikeLike
Mulţumesc, Ana! Mi-ai îmbogăţit lista cu cărţi de cumpărat!
LikeLiked by 1 person
Sper sa te bucuri de lectura! ❤
LikeLiked by 1 person
Fain. Cu unele m-ai ispitit si pe mine! Mersi mult.
LikeLiked by 2 people
Chiar sper sa le citesti si sa revii cu impresii! ❤
LikeLiked by 1 person
Nu am citit niciun autor dintre cei pe care i-ai menționat în articol, însă am în plan o carte scrisă de Raluca Butnariu. Sper să reușesc până la finalul anului să-mi fac timp pentru ea.
LikeLiked by 1 person
Eu ii recomand pe toti, astept cu interes impresiile tale despre oricare dintre ei. Lecturi placute! ❤
LikeLike
Detectiva de ocazie am citit o și am fost plăcut surprinsa. Însă am de recuperat mult în cazul autorilor romani, spre rușinea mea.
LikeLiked by 1 person
Stiu, si tu m-ai tentat cu ea! Sunt multi autori buni, e greu sa tii pasul, stiu si eu.
LikeLiked by 1 person