De gustibus: povești și rețete savuroase – Monica Tonea

Mi-am propus să aduc, pe cât posibil, în fiecare lună, un dublu tribut către două aspecte care înfrumusețează viața oricui: lectura bună și mâncarea bună. Să fim sinceri: de câte ori nu ne-au scos dintr-o stare proastă o carte îndrăgită sau savurarea unui preparat delicios? În acest sens, am inițiat la începutul anului această serie de articole, unde autori pe care eu i-am citit și îndrăgit împărtășesc cu noi una dintre rețetele lor favorite, iar eu scriu câteva cuvinte despre cărțile lor, în special despre cele citite și recomandate de mine.

În luna septembrie am lansat această invitație către Monica Tonea, al cărei volum de proză scurtă Piatră de hotar a fost printre cărțile anului 2019, în ceea ce mă privește, bineînțeles. În fiecare dintre cele 17 scrieri conținute în volum, Monica picură cu meșteșug din vraja acestei lumi, care devine un spațiu desprins din prozaic, plimbându-ne prin stări și emoții cu care ajungem să rezonăm profund. Proza scurtă, atunci când este reușită, are acest dar de a îngloba esențe tari în sticluțe mici, iar proza Monicăi Tonea este mai mult decât reușită, pe alocuri ea lăsând în urmă particule de parfum cu care ne delectăm simțurile chiar și după ce punem semnul de carte și lăsăm volumul din mână. Are darul de a te transporta acolo unde plasează acțiunea într-o măsură covârșitoare, o experiență sinestezică, ceva ce eu apreciez întotdeauna.

 

Eu am scris pe larg despre Piatră de hotar aici pe blog, este o carte pe care o recomand călduros și vă invit să o citiți.

Am încă o veste care pe mine m-a bucurat mult: autoarea va lansa curând pe piață o nouă carte, de această dată un roman, pe care abia aștept să îl cumpăr și să îl citesc. Îmi era tare dor de stilul Monicăi Tonea.

 

Acum vă las în compania cuvintelor autoarei și a rețetei tradiționale, cu savoare de amintiri, pe care a decis să o împărtășească cu noi.

Ciorbă de „oase”

Relația mea cu ciorbele a fost una foarte complicată. Se pare că moștenisem de la mama aceeași atitudine vizavi de lichidul plin de legume enervante, bașca o carne fiartă tradusă într-un coșmar. Căci mama, am aflat mult mai tîrziu, cînd deja aveam la rîndul meu copii, detesta ciorbele cu înverșunare. Mămica, povestea ea, nu știa ce să mai facă, ea gătea bine, dar eu nu și nu, n-am mîncat ciorbă pînă la vreo treizeci de ani, dar tu nu mai ții minte, fiindcă erai mică.

Firește, mama n-a ținut cont de gusturile mele culinare și pare-se, amintirile cînd se revolta împotriva zemei calde fuseseră șterse. Căci eu nu-mi amintesc zi fără ciorbă la prînz. Le varia și jongla cu ingredientele cu așa dexteritate, că puteai să juri că-i mîncarea ei preferată. Monica, mănîncă ciorba din farfurie. Uite, e sleită deja. Monica, nu mai scoate legumele pe margine. Monica nu te mai îndopa cu pîine. Monica… Cred că pe undeva, am reușit să-i depășesc limitele răbdării, întrucît, la un moment dat, m-a scutit de acest calvar. Odată, m-am trezit că nu-mi mai punea ciorbă în farfurie. Ba, în concediile noastre prin țară, cînd aveam și masa inclusă, le menționa de la început să scoată din meniu ciorba pentru o persoană. Eram fericită.

Dar asemănările mele cu mama au continuat. Am redescoperit ciorba la maturitate, la fel ca ea. Mai întîi a fost așa: eu, deja la casa mea, o sunam și stăteam cu ea în telefon să pregătesc ciorba. Azi așa, mîine așa, pînă am devenit expertă. Bineînțeles, ciorbele mele nu atingeau cotele perfecțiunii, ca ale ei. Cînd mergeam verile acasă, cu copiii după mine, mă întreba din timp: ce vrei să vă pregătesc? Ciorbă de oase, răspundeam. Ani la rînd, ciorbă de oase. Apoi, ajunsese nici să nu mă mai întrebe. Intram în bucătăria ei mică și mă invada mirosul de ciorbă proaspătă, cu mult leuștean. Îmi plăcea tușa ei personală: nu scotea carnea de pe oase, ca la carte, le lăsa așa, să le degustăm și să ne mozolim pe degete. N-avea farmec altfel.

Cînd m-am simțit demnă să reproduc și eu ciorba asta, am rugat-o să-mi dea rețeta.

Mamă dragă, a început ea, în primul rînd merg la piață să aleg oasele. Tu, acolo, la tine, n-ai unde să găsești așa ceva. Să iei cap de piept de porc, sau coaste simple. Eu vorbesc cu vînzătoarea, care mă cunoaște, și-mi alege niște oase garf de te lingi pe degete. Au zgîrciuri? Au. Cîte iei? Un kilogram jumătate de oase garf. După care, pregătesc zarzavaturile: două cepe mari, ceapa dă gust la ciorbă, doi morcovi, rădăcină de țelină, cam două bucăți de-o palmă, trei cartofi, un ardei gras, să fie roșu, că dă culoare, două roșii medii, un litru de borș, leuștean și pătrunjel, usturoi. Pun oasele la fiert cu un praf de sare și le spumuiesc cu atenție. Ideal e să fiarbă mai apoi la foc mic, vreme de o oră, cu capacul pus, să nu se împuțineze apa. Dau prin robot ceapa, ardeiul, țelina și morcovii și le arunc în zeama mocnită pe foc. După ce dau în fiert, pun cartofii tăiați cuburi. Profit și opăresc roșiile ca să le curăț de pieliță și cînd sînt aproape fierți cartofii, le pun în supă. Aștept să dea în fiert iarăși și adaug borșul și un praf de sare. La sfîrșit, cînd iau de pe foc, decorez cu amestecul de pătrunjel și leuștean tocat mărunt. Nu uita să pui în farfurie puțin usturoi sfărîmat.

Mama a plecat, dar ciorba ei de oase a rămas ca o tradiție dusă mai departe, indiscutabil cea mai bună ciorbă pe care am mîncat-o vreodată.

 

Îi mulțumesc Monicăi Tonea pentru că a acceptat invitația mea și ne-a dăruit o rețetă dragă ei, cu tot cu poveste. Sper ca voi, prieteni ai blogului, să găsiți în aceste articole atât idei de lectură bună, cât și de preparate delicioase, toate menite a hrăni atât trupul, cât și sufletul.

Vă invit să îmi fiți alături și la #luneaculinara, unde puteți găsi rețete, meniuri, cugetări chiar, pe teme culinare, cum altfel.

O săptămână reușită!

16 thoughts on “De gustibus: povești și rețete savuroase – Monica Tonea

  1. O ador pe Monica, atât ca scriitor, cât și ca om. Îmi pare o persoană deosebită 😀 Iar acum descopăr că avem și niște preferințe culinare comune! P.S. Ți-am mai spus că ador aceasta serie a ta?

    Liked by 2 people

    • Nu cred! Drept dovada, am de gand sa invit si scriitori barbati. 😀 Pe vremuri, cred ca scriitorii nu prea le aveau, in general, cu asa ceva. Cred ca alta era problema: nu erau retetele rapide si versatile de azi, cand oricine, oricat de ocupat ar fi, poate sa prepare ceva delicios intr-un timp scurt. Erau mancaruri mult mai grele, mai sofisticate.

      Liked by 1 person

  2. Am gustat articolul, ca de obicei, auzisem de ea și mă bucur să aflu și mai multe prin tine pînă o s-o cunosc prin ea însăși.
    Și ceva secret 🙂 : faptul că scrie cu î din i îmi spune în plus despre ea și-i o fericire mică și particulară, cam ca atunci cînd, uitînd în mod curent că ești departe, vezi în țări străine pe cineva de pe la tine ❤

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.