
Recent, au apărut prin presă niște rapoarte care indică faptul că în România se aruncă anual aproximativ 2,2 milioane de tone de alimente, adică în jur de 16 kg aruncate pe lună, de către fiecare cetățean. Se pare că ocupăm locul 9 în Europa la acest capitol, iar pe plan mondial se aruncă peste un miliard de tone anual, în timp ce sute de milioane de pământeni sunt subnutriți. Ce putem face oare?
Risipa în gospodărie
Puțin mai mult de jumătate din aceste alimente ar proveni de la gospodării. Cum să facem să nu mai aruncăm mâncare? Adevărul este că se poate întâmpla. Mie îmi displace profund când se întâmplă acest lucru, de aceea am căutat mereu să nu fac exces de zel la cumpărături și să nu gătesc mai mult decât se consumă. Acestea sunt, de regulă, cele două greșeli pe care le fac majoritatea celor care aruncă mâncarea.
A cumpăra mai mult decât trebuie, în special când vorbim de produse perisabile, este dăunător sub două aspecte: fie vom ajunge în situația neplăcută de a arunca mâncare, fie în cea, la fel de neplăcută, de a consuma toate acele produse doar pentru a nu le arunca. Astfel, ne supunem riscului de a mânca mult mai mult decât necesarul nostru caloric, din care rezultă, evident, kilograme în plus. Pe de altă parte, mulți dintre cei care se încăpățânează să consume tot ce au cumpărat ajung să mănânce hrană expirată sau alterată. Care e soluția? Să fim foarte atenți cât și ce cumpărăm. E în regulă să avem un mic stoc de produse neperisabile, făină, zahăr, ulei, conserve de tot felul, pe care să îl verificăm constant. Nu uitați să aplicați regula FIFO – first in, first out. Așezați-le în funcție de data la care expiră și consumați-le în acea ordine. Nu are rost să umplem frigiderul până la refuz, nici să gătim peste posibilitățile noastre de consum.
Este deja cunoscută situația în care, de sărbători, oamenii au tendința să exagereze cu preparatele culinare. Dacă nu avem musafiri, să nu cumpărăm mai mult decât de obicei – suntem aceiași oameni, deci nu e nevoie de mult mai mult. Eventual, în loc să risipim banii pe multă hrană, să luăm ceva special, ce ne doream poate de mult să încercăm. Dacă avem musafiri, e bine să știm cât mai precis numărul lor și preferințele culinare, fiindcă se întâmplă de multe ori ca musafirii înșiși să fi mâncat acasă și să vrea să servească numai o cafea, desert sau un vin.
Dacă avem vecini, prieteni sau cunoștințe în nevoie, putem să împărțim cu ei un eventual surplus.
Risipa în alimentația publică
Un alt aspect, diferit de cel gospodăresc, dar unde oamenii se pot implica este cel din HoReCa. Se obișnuiește des, la restaurante, să se servească porții mult prea mari de mâncare. Acest lucru este în beneficiul afacerii, dar nu și în cel al evitării risipei. Cât timp mâncarea a fost plătită, se pare că nimănui nu ii pasă ce se întâmplă cu ea. De multe ori am văzut farfurii aproape pline întorcându-se în oficiu, pe vremea când lucram în restaurant. Oamenii nu sunt atenți la gramaj când comandă, iar apoi nu fac față portiilor de-a dreptul uriașe din unele localuri. Sincer, am ajuns să evit locurile unde se servesc porții uriașe, fiindcă oricât de foame mi-ar fi, tot nu pot să mănânc mult. Cei care pot, în cea mai mare parte, ar avea nevoie să consume mai puțin pentru propria lor sănătate. Soluția ar fi să se comande o porție la două farfurii, dar ce te faci când mănânci singur sau vrei alt preparat decât însoțitorul? Un răspuns este să cerem mâncarea rămasă la pachet și să o mâncăm pe seară sau a doua zi.
Am insistat pe aceste chestiuni legate de ce poate face omul de rând, fiindcă marile lanțuri din alimentație trebuie să își facă propriile programe de evitare a risipei, fie prin reduceri foarte mari la produsele pe cale să expire, fie prin donații în timp util către centre sociale de tot felul și, mai ales, o bună gestionare a stocurilor.
Voi ce părere aveți despre risipa alimentară, despre cauzele ei și, mai ales, despre ce am putea face ca să o reducem cât mai mult?
Interesant articolul.
LikeLiked by 2 people
Multumesc! ❤
LikeLike
De acord cu toate pana la legare de cei subnutiti! Chiar daca nu am mai arunca nimic tot subnutriti ar fi!
LikeLiked by 2 people
Nu si daca lucrurile s-ar face cu cap. Evident ca de aici pana la eradicarea saraciei e cale lunga, nimeni nu e naiv sa creada ca totul sta in cumpatarea noastra, dar o societate cumpatata ar fi un prim pas in acest sens.
LikeLiked by 2 people
Nu ar fi! Surplusul alimentar a fost intotdeauna aruncat nu daruit! De curand in Germania au fost condamnate doua studente care au indraznit sa ia din alimentele aruncate de supermarket! Omul nu are nici o valoare ci doar banii! Nu exista nici un interes sa nu se mai moara de foame pe pamant! Se arunca tone de mancare si ni se spune ca suntem prea multi si pamantul nu ne mai poate intretine!
LikeLiked by 1 person
Pai tocmai, mentalitate gresita. Asta nu inseamna ca trebuie sa o perpetuam la nesfarsit. Ca nu e interesul sa se faca acest lucru, aceasta e o alta discutie. 🙂
LikeLiked by 2 people
Este, din păcate, o chestiune foarte importantă care ar putea avea efecte pe care acum le ignorăm.
am auzit că unele restaurante duc mâncarea rămasă la adăposturi de animale. Sper să fie aşa.
Şi altele, seara, adună mâncarea, nu resturile, ceea ce se mai poate consuma, şi o împart oamenilor străzii.
Din păcate însă, sunt şi patroni care vor să scoată şi ultimul leuţ şi servesc a doua zi clienţilor mâncarea rămasă.
LikeLiked by 2 people
Stiu ca sunt destule cazuri unde s-au cautat solutii. Se poate face cate ceva. La mine in oras e un restaurant care are seara happy hour, iar mancarea care ramane pe linie are pretul redus la jumatate.
LikeLiked by 2 people
Sunt de acord cu tine! Totuși, sunt multe aspecte de luat în calcul. Uneori din lipsa timpului gătim mult, să ajungă pentru mai multe zile.
Personal, de 3 luni de când am început un regim alimentar recomandat de un nutriționist, am observat că nu mai arunc mâncare. Și cumpăr strictul necesar. Desigur, asta îmi afectează cât de cât timpul. Merg săptămânal la cumpărături, îmi pregătesc porțiile zilnic. Asta în cazul mea și al soțului.
Se pot găsi soluții pentru economisire atât bani cât și timp, dar trebuie să existe o comunicare și ajutor între membrii familiei.
La restaurant dacă nu pot manca tot, cer să îmi facă pachet pentru acasă.
Noi trebuie să ne schimbăm mentalitatea, să privim lucrurile dincolo de “acum”. Sincer, la noi nu se vrea!
LikeLiked by 4 people
Stiu, ni se intampla tuturor sa mai aruncam, calcule gresite sau situatii de tot felul. Mie mi se mai intampla mai ales cu painea, dar o dau la pasari. Putem totusi sa luam masuri si, usor-usor, sa aruncam din ce in ce mai putin si mai rar.
LikeLiked by 1 person
Foarte interesant articol! De noi toți depinde să schimbăm ceva.
LikeLiked by 2 people
Multumesc, Tyna! Asa este, fiecare putem sa facem ce putem ca sa evitam asta.
LikeLike
Da, cu siguranță risipim prea multă mâncare, mai ales de sărbători.
Mi-am învățat lecția, cumpăr doar cât știu că folosim, oricum panica să nu rămân fără mâncare a dispărut, mai ales când știu că sunt magazine tot timpul deschise și-s la un pas.
LikeLiked by 1 person
E dificil sa estimezi mereu corect, mai ales atunci cand gatesti pentru o familie numeroasa, dar se pot gasi solutii. 🙂
LikeLiked by 1 person
Ce părere să am… e o societate de consum 🙂
La țară e mult mai simplu cu risipa. La oraș e, într-adevăr, risipă pură, inutilă, nejustificată.
LikeLiked by 1 person
Intr-adevar, consumul acesta exagerat…
LikeLiked by 1 person
Ar fi de preferat să ne învățăm să cumpărăm alimente mai puține, dar de o calitate superioară. Da, ar fi mai costisitoare, dar consumând mai puțin am evita risipa și problemele de sănătate. Până la urmă ne-am alege doar cu câștig. Felicitări pentru un articol frumos și educativ!
LikeLiked by 1 person
Multumesc! Intr-adevar, usor-usor ne putem educa sa consumam mai putin, dar adecvat nevoilor corpului. O zi minunata!
LikeLiked by 1 person
Nici eu nu sunt de acord cu risipa alimentara. Și noi, românii practicam acest lucru. Ma rezum și eu la cât și ce trebuie, astfel încât sa nu fie necesar sa arunc mâncarea.
LikeLiked by 1 person
Nu avem ce face decat sa incercam sa reducem risipa pe cat posibil. 🙂
LikeLiked by 1 person
Și eu încerc să risipesc cât mai puțină mâncare. Nu îmi place deloc când trebuie să arunc câte ceva.
LikeLiked by 1 person
Nici mie, asta e clar. Se intampla insa uneori si incerc sa evit.
LikeLike