Fasolea trișorului

Așa-i că uneori vi se face poftă să mâncați o fasole cu afumătură, ca pe vremuri? Și mie. Întrucât nu vreau să pierd mult timp cu inmuiatul și fiertul leguminoasei în cauză, iar uneori vreau să mă bucur rapid de acest preparat și în timpul săptămânii, trișez puțin, adică folosesc fasole bună la conservă, care este foarte gustoasă și nici nu are acea coajă tare, care îți rămâne între dinți.

Iată rețeta mea și cum să obțineți o mâncare de fasole cu afumătură în mai puțin de 30 de minute.

Ingrediente (4-6 porții):

  • o ceapă, tăiată mărunt;

  • un morcov, curățat, feliat sau cuburi, cum vreți;

  • un ardei roșu, cuburi;

  • o bucată afumătură, tăiată după placul vostru, mai mărunt sau mai mare (puteți folosi și cârnați feliați);

  • 3 conserve de fasole de care vreți și aveți (eu am folosit soiuri diferite, una de fasole neagră și două de fasole albă – canellini și butter);

  • sare, piper, cimbru, măghiran, boia afumată de ardei;

  • pastă de tomate, opțional (aici nu am folosit).

Căliți în puțin ulei ceapa, morcovul, ardeii și afumătura. Când legumele s-au înmuiat puțin, iar afumătura a început să aibă acea aromă care îți lasă gura apă, adăugați cele trei conserve scurse. Amestecați bine, condimentați și lăsați la foc mic, tot amestecând, 10-15 minute. Puteți adăuga și pastă de tomate. Opriți focul.

Serviți cu murături sau salata preferată.

Poftă bună!

21 thoughts on “Fasolea trișorului

    • Sincer, multe dintre retetele mele sunt “ale trisorului”. 😀 Acum mi-am asumat statutul. 🙂 Sa inteleg ca nu iti place fasolea? Nici eu nu sunt o fana inraita, dar din cand in cand chiar imi vine chef de o fasole cu muraturi… 🙂

      Like

  1. Indiferent în ce parte a lumii de afli, oricâte bucate deosebite îți fac cu ochiul, într-o zi tot te apucă dorul de fasole, cu sau fără afumătură! O, şi eu trişez. Des. Dar…stai aşa, nu, nu e trişare! Că folosind aceste conserve, asigurăm o pâine altor oameni.

    Liked by 1 person

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.