Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina

Îmi amintesc că, acum o vreme, titlul acesta îl găseam peste tot – toată lumea citea romanul, toată lumea vorbea/scria despre el. Cei care mă cunosc mai bine știu că mie nu îmi place să citesc o carte atunci când e “pe val”, chiar dacă subiectul ei mă atrage. Concluzia pe care am extras-o din multele impresii văzute a fost aceea că Zuleiha deschide ochii, de Guzel Iahina este o carte care merită citită, așadar am trecut-o ca pe o notă mentală pentru un moment viitor, mai propice cititului acestui roman. Iată că momentul a sosit, iar eu vreau să vă spun câteva cuvinte despre carte.

Protagonista, așa cum reiese din titlu, este Zuleiha, o tătăroaică în vârstă de 30 de ani, măritată încă de la 15 ani cu un bărbat având dublul vârstei ei, timp în care a născut patru fete, toate murind la scurt timp după naștere. Descrisă ca o ființă mărunțică, muncitoare, cu ochii verzi, ea duce în satul Iulbaș, din regiunea Tatarstan, o viață tipică oricărei tătăroaice tradiționale – își ajută bărbatul, pe Murtaza, la muncile cele mai grele, făcând în același timp toate treburile specifice femeilor și îngrijind-o pe soacra centenară, oarbă și malefică – Strigoaica. Existența ei e foarte departe de orice idealism, cu toate acestea e tot ceea ce cunoaște Zuleiha – ea pur și simplu a învățat să supraviețuiască în acest mediu, pentru care a fost educată încă de mică. Atunci când hoardele roșii, comuniștii, ajung în satul lor pentru a face colectivizarea, unii țărani, printre care și Murtaza, refuză categoric să renunțe la roadele muncii lor grele de o viață. Cei mai îndărătnici vor plăti cu viața, iar restul sunt “deschiaburiți” silit și duși la închisoarea din Kazan. Aceasta e și soarta Zuleihăi, după ce Murtaza cade sub glonțul lui Ivan Ignatov, unul dintre cei trimiși de la Kazan pentru această misiune.

Ignatov e un militar de o seamă cu Zuleiha, cu experiență în luptele împotriva dușmanilor comunismului, dornic să se ia la trântă cu oricine se opune regimului. A fost înregimentat de tânăr și inoculat cu valorile revoluționare, aliniat astfel în demersul de a răsturna cu totul ordinea normală a lucrurilor, de a-i aduce pe toți rebelii sub călcâiul de fier al tovarășilor. Deși nu este nicicum vreun idealist, Ignatov se conduce după anumite principii proprii. Dur, insensibil, este însă un om foarte corect. Mi-a amintit puțin de Davron, din romanul Zahhak, de Vladimir Medvedev, un alt roman pe care vi-l recomand.

Când se decide ca deschiaburiții să fie deportați în Siberia, lui Ignatov i se da misiunea de a-i însoți până acolo, într-o călătorie pe calea ferată care va dura jumătate de an. Zuleiha face parte dintre cei trimiși în celălalt colț al continentului, iar ea descoperă că este însărcinată. În tren, pe lângă culaci, se mai află un grup de intelectuali leningrădeni și un medic celebru, Wolf Karlovici Leibe, profesor la Universitatea de Medicină din Kazan, care trăia într-o lume a lui de când evenimentele sângeroase ale revoluției îi zdruncinaseră mintea și fusese, printr-un concurs de împrejurări, adus în această situație alături de ceilalți.

Sute de deportați sunt înghesuiți în tren, iar în timpul călătoriei mulți pier sau fug. Cu toate acestea, partea cea mai interesantă a cărții, din punctul meu de vedere, începe în momentul în care deportații ajung în Siberia. Acolo, după ce încă o parte vor muri înecați într-o furtună devastatoare pe Angara, în ciuda eforturilor făcute de Ignatov ca să îi salveze, cei rămași, în frunte cu comandantul, se vor vedea abandonați o iarnă întreagă pe un mal, fără prea multe materiale, fără provizii, doar cu un sac de gloanțe pentru revolverul lui Ignatov, lăsat la conducere fără voia sa. Printre ei se află Zuleiha, salvată de acesta de la înec și pe punctul de a naște. Suntem martorii unei lupte pentru supraviețuire cu elementele naturii dure din Siberia. Acțiunea nu se oprește aici, continuă arătându-ne viața taberei de deportați, destinul Zuleihăi, al fiului ei, Iusuf, al lui Ignatov, al lui Wolf Karlovici și al tuturor celorlalți supraviețuitori pe o perioadă îndelungată de timp.

În condiții vitrege, această adunătură de oameni ajunge să formeze, în cel mai neverosimil mod, o comunitate. Ca orice comunitate, este foarte pestriță, cu lideri, dar și cu uscături. Unul dintre cei care au un merit în faptul că această tabără de muncă se dezvoltă într-un mod diferit de altele este fără îndoială comandantul Ignatov. Alături de el, medicul, agronomul, pescarul Lukka, ciungul Avdei, Zuleiha însăși, fiecare dintre ei și toți împreună au făcut din acest loc un fel de cămin, în ciuda turnătorului Gorelov și a altora ca el.

Zuleiha are stofă de supraviețuitoare, învățată cu o viață grea încă din gospodăria soțului, marele ei atu este acela de a lua viața așa cum e, fără prea multe visuri și așteptări. În timpul acestor întâmplări aprige, se descoperă pe sine, adevărata Zuleiha, care fusese ascunsă timp de cincisprezece ani și mai bine.

Ignatov pare inițial brutal, lipsit de conștiință, însă și el este un alt tip de supraviețuitor, iar pe parcursul cărții se poate vedea faptul că, dincolo de aparența sa dură și de lozincile comuniste care i-au fost imprimate, dă dovadă de o serie de calități la care nu te-ai fi așteptat. Între el și micuța tătăroaică se creează o legătură de destin.

Cartea prezintă realitățile dure ale unor vremuri pe care ni le dorim cu toții apuse pentru totdeauna. Ce s-a întâmplat în Rusia și, ulterior, în țările din jur după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial poate figura cu succes în orice distopie teribilă pe care o poate crea imaginația unui autor. Numai că a fost sută la sută real.

Povești de viață, oameni prinși în vâltorile unor evenimente dramatice – acestea sunt coordonatele cărții pe care v-o recomand azi.

Tot din acest registru, dacă v-a plăcut Zuleiha deschide ochii, vă recomand și un roman autohton, Destinul unui anonim, de Mihai Papp și Maria Metco, un roman ce are la bază povestea de viață a lui Mihai Papp, ridicat aproape de pe băncile școlii și dus în închisorile și taberele de muncă ale cumpliților ani ’50. Despre acest roman am scris pe Delicatese literare, vă invit să aruncați o privire.

Sunt necesare aceste romane? Da, pentru a nu ne permite să uităm istoria recentă și încă foarte dureroasă a lumii. Ați citit Zuleiha deschide ochii? Vă aștept impresiile în comentarii.

Aici, la capătul lumii, nu era nimeni care să pedepsească sau să ierte: privirea Celui Preaînalt nu ajungea pe malurile Angarei; nici măcar duhurile nu se incumetau să cutreiere desișurile pădurii siberiene. Aici, oamenii erau complet singuri.

26 thoughts on “Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina

  1. Mi-a plăcut foarte mult cartea! Apoi nu am ezitat să îmi cumpăr și următoarea semnată de scriitoare: Copiii de pe Volga. Excepțională, cel puțin din punctul meu de vedere. Scrierea ei e vizuală, se simte enorm că de formare Guzel Iahina este scenarist, absolvind Academia de Cinematografie. Pentru mine ea pictează imagini ce ți se întipăresc în minte, nu scrie. Chiar a devenit una dintre scriitoarele mele preferate și aștept cu nerăbdare următorul roman.
    Te pup!

    Liked by 3 people

  2. Prea multe distopii… Iar dramatismul existenței fetiței (căci ce ești la 15 ani…) e cumplit. Mai ales că poate fi real și deloc unicat 😦
    Da, auzisem și eu de numele ei și mă bucur că am citit despre ea la tine 🙂

    Liked by 2 people

    • Issabela nu e distopie deloc. Scriitoarea e fidelă istoriei. Da, e și ficțiune și scriere narativă, dar documentarea este excelentă și readuce în fața noastră o parte din realitatea trăită atunci. Iar la 15 ani, doar în societatea modernă suntem fetițe, înainte eram dacă nu măritate și mame, pe punctul de a o face. Și nu trebuie nici uitat , nici negat un fapt istoric real.
      Eu chiar cred că ți-ar plăcea. 😊

      Liked by 2 people

      • “Ce s-a întâmplat în Rusia și, ulterior, în țările din jur după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial poate figura cu succes în orice distopie teribilă pe care o poate crea imaginația unui autor”, zice Anasylvi desăvîrșit. Trebuia să pun “distopii” în ghilimele, ai dreptate, în comentariul meu 🙂
        Sigur că nu trebuie uitat sau negat și că trebuie scris, artistic sau istoric, altfel cum am ști sau ar ști cei ce vin.
        M-a cutremurat însă destinul fetiței, cît ați spune voi sau oricine că asta era viața atunci și că o luau ca atare. Cred că sînt eu prea subiectivă cînd e vorba de astfel de… subiecte 🙂

        Liked by 2 people

      • Da! ❤ Realitatea e cea mai bună distopie scrisă vreodată. Subiectivă sunt și eu, cred că știi, mai mult decât recunosc vreodată, însă mediul te formează. Iar acest fapt este unul pe care, din nou, nu trebuie să îl uităm sau minimalizăm. E o bucurie ca azi să nu fim nevoite să ne punem în locul lor la propriu. Dar, pentru unele era unica realitate, era toată viața. Bine, mai am multe de spus, dar nu parazitez acum blogul Anei, deci, cu drag dacă vrei dezvatem (pașnic 😊) în privat. 🤗

        Liked by 2 people

  3. Datorită recenziilor tale atât de generoase, aflu despre cărți pe care în mod normal nu le citesc, eu nemaicitind beletristică de foarte mulți ani și fiind interesată de cu totul alte domenii. Dar mă bucur măcar să aflu despre unele cărți prin intermediul tău și să nu fiu cu totul pe dinafară. Mulțumesc! 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.