Jocul necromanților – Șerban Andrei Mazilu

Va amintiți probabil că luna trecută am scris câte ceva despre Anotimpul pumnalelor, de Șerban Andrei Mazilu, o carte care m-a impresionat, ba chiar am declarat-o cartea lunii septembrie. Țin să vă spun că Jocul necromanților, continuarea numitului roman, are toate șansele să repete această performanță.

Pe fundamentul clockpunk de care aminteam atunci se ridică o construcție poate mai ingenioasă, mai complexă, întrucât autorul speculează firul epic din finalul primei părți și aduce la viață lumea necromanției, dacă îmi permiteți acest mic joc de cuvinte. Dacă nu ați citit primul volum, vă avertizez că pe ici-colo s-ar putea să găsiți niscaiva spoilere – deh, așa e când prezinți o continuare – așadar să nu ziceți că nu v-am spus.

“Sfântul” Turek, dragul de el, se dovedește a fi cu totul altceva decât ceea ce credeau credincioșii Triumviratului, la fel cum nici Bone nu fusese acel pios și blând păstor al turmei în care poza adeseori. Turek însă îl întrece – călugărul venise deja cu un plan în Arhipelag, în urmă cu mulți ani, iar acum se folosea de oricine putea pentru a-l aduce la îndeplinire. Țelul lui? Ascensiunea. Dorea putere absolută, care să îi permită să modeleze lumea după vrerea lui și să îi fure controlul lui Thanos, zeul Moarte. Evident, acest lucru ar fi distrus total echilibrul acestei lumi, ba chiar al universului, fiindcă, așa cu știm, totul este legat într-un dans armonios. Așadar, Turek a petrecut ani la rând construind un plan pentru a căpăta suficientă forță în scopul de a reveni în lumea viilor și de a declanșa prăpădul.

Evident, nu putea face acest lucru de unul singur, ne reîntâlnim deci cu Savannah, vrăjitoarea lui Thanos, care se pare că jucase la dublu în tot acest timp. Se dezvăluie povestea acestei misterioase ființe, strâns legată de istoria Arhipelagului și de dinastia Voss. Savannah însă înțelege dimensiunea erorii sale și dorește să o îndrepte, ajutând la distrugerea lui Turek.

Cui să-i revină însă misiunea? Corbilor lui Thanos, bineînțeles. Astfel, îi revedem pe Aendo, Jessah și York, plus încă doi noi Corbi – Daelin Dawson, doctorița cea apropiată de simpaticul și cinicul polițist Franco Baudelaire și Camden Maud, un profesor neobișnuit care ajunsese în Ghenă – acea oribilă închisoare de sub secția 2.

Turek nu e nici el singur – are patru necromanți care îl ajută în toate, unul mai malefic și mai dement decât altul. Ezrah Rimm este profesorul complet dedicat cauzei sale, John Taft, zis și Sculptorul, este un artist infernal, Ulfmar Kay – cel care își dorește puterea pentru el iar Yvette Von Erikson – o creatură complexă, pe care destinul a croit-o pe un tipar malefic.

Așadar, ce s-a întâmplat cu ai noștri eroi? Aendo și Jess sunt prizonierii lui Rimm, torturați cu cruzime, pentru ca Aendo să cedeze și să recupereze un artefact foarte important pentru Turek, la care doar el poate avea acces. York se găsește pe o navă alături de o foarte frumoasă fată, Sarifa, care are și ea o mulțime de taine. El se îndreaptă către Arhipelag, pentru a se reuni cu frații săi corbi. Franco merge mai departe în anchetele sale, până când va fi oprit într-un mod brutal, facțiunile își revendică teritorii și influențe: noile forțe necromante ridicate, Serviciul Secret (ce a mai rămas din el), Ghilda Asasinilor din Perque și tot felul de alte personaje cu interese mai mult sau mai puțin dubioase. Cei mai mulți vârci sunt acum sub controlul necromanților, în afară de Kalai, cel care o însoțește la tot pasul pe Daelin.

Nu vreau să vă spun mai multe despre acțiunea cărții, care este senzațională, mai sus am dat doar câteva repere despre situația inițială. Vreau doar să spun că mi-a plăcut chiar mai mult decât primul volum și voi enumera câteva motive.

În primul rând, deși nu îmi plac deloc cărțile sau serialele cu subiectul morți-vii, nevii, undezi, zombie sau cum vreți voi să le spuneți, aici este inserat excelent în context. În lumea nebună a Arhipelagului, hoardele de morți vii resuscitate de necromanți vin la țanc pentru a cutremura și ce mai rămăsese din vechea orânduire.

În al doilea rând, personajele noi introduse balansează foarte bine vechea distribuție, fie că vorbim de protagoniști sau de antagoniști. În plus, în acest volum autorul face lumină în privința istoriei insulelor și a fundamentelor diverselor evenimente din trecut sau prezent.

În al treilea rând, spre final totul se desfășoară ca un evantai, aducând acțiunea în zona epicului universal.

Mai vreau să menționez că stilul de scriere este și de această dată excelent, din punctul meu de vedere. Descrieri, dialoguri, totul curge, fluiditatea textului îl face nu numai ușor de parcurs, dar și foarte plăcut. Inserările folosite de autor pentru a explica anumite acțiuni sau pasaje, scrise italic, le-am găsit extrem de reușite. Andrei Mazilu se folosește de artificii stilistice, însă efectul, vă asigur, nu e deloc artificial. Altminteri, ce ar mai fi de zis? Doar că numele lui Șerban Andrei Mazilu se alătură celor alte câteva nume de autori români pe care eu le așez fără probleme alături de autorii internaționali îndrăgiți de fantasy.

Coperta este foarte reușită, i-am recunoscut pe Daelin și pe Kalai pe fundalul unei lumi aflate în cădere liberă.

O poveste care merită să continue și care sper că va continua, are tot ce îi trebuie ca să se dezvolte – cum altfel decât fantastic.

19 thoughts on “Jocul necromanților – Șerban Andrei Mazilu

    • Undezi e pluralul traznit de la undead (mort-viu sau, mai corect tradus, nemort 😀 ), il folosesc eu aici pentru cunoscatori. Undezii sunt intalniti in multe carti si filme horror, fantasy si in multe jocuri RPG, de obicei fiind o adunatura de creaturi fara minte aflate sub controlul necromantilor. Exista insa si personaje undead complexe, cu personalitate proprie.

      Like

      • Chestiunea nu e ca nu imi plac per se, dar ca s-a facut un oarece abuz in literatura si mai ales in cinematografie de asa ceva. Similar cu vampirii, am citit niste serii excelente cu vampiri, dar nu pot sa fac fata abundentei acestui subiect pe piata si renunt sa citesc orice e in voga la un moment dat. La un moment dat apare un serial si toata lumea vrea sa fie in trend, mie imi place sa le citesc fie inainte de acest moment, fie dupa ce a trecut trendul respectiv si s-a potolit lumea. 🙂

        Liked by 1 person

      • Și eu la fel, chiar așa am făcut și cu Joker și La vita e bella, la filme referindu-mă. Cît despre vampiri… cîh 😀😀

        Dar uite alta: îți rasounsesem ieri sigur-sigur și văd că nu-i comm mru, plus că de cel nou al tău nici gînd notificare, am descoperit întîmplator ambele chestii 😦
        Începe să mă depășească wp, care era baza comunicării virtuale.

        Liked by 1 person

  1. Pingback: De gustibus: povești și rețete savuroase – Andrei Mazilu | adropofinspiration

  2. Pingback: Ce autori români am mai citit (9) | adropofinspiration

  3. Pingback: Anul 2020 în cărți | adropofinspiration

  4. Pingback: Fantasy românesc | adropofinspiration

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.