Ore controversate

sursa: pikrepo.com

Pe lângă toate controversele care răscolesc opinia publică în aceste zile, a mai apărut una, sădită de ceva vreme și care începe să dea rod – renunțarea la schimbarea orei.

Din nu se știe ce motiv, deodată a devenit o chestiune de maximă importantă pentru oficialii europeni, care, așa cum știm, la fel ca toți oficialii de pe pământ, se preocupă exclusiv pentru binele cetățenilor.

Ora de vară a fost introdusă la începutul secolului XX, la sfârșitul Primului Război Mondial, în special din dorința de a economisi curent și, deci, resurse. Ideea este simplă, iar cel care a venit prima dată cu ea în trecut a fost savantul Benjamin Franklin: la un moment dat, soarele răsare suficient de devreme pentru a permite ceasurilor să se dea cu o oră înainte, astfel oamenii beneficiind de lumina naturală până în serile târzii de vară. La sfârșitul lui octombrie însă, soarele răsare din ce în ce mai târziu și astfel mulți oameni își încep activitățile pe noapte. Evident, soluția la îndemână este de a readuce ora oficială, numită uneori și “de iarnă”.

Iată așadar că aceste ore nu au fost stabilite din vreun moft, ci pentru că s-a dovedit eficiența acestui orar. Mai nou, se pare că majoritatea populației ar fi optat pentru renunțarea la una dintre ore, urmând să aleagă fie să rămână pe orarul de vară, fie pe cel de iarnă. De aici până la contraziceri, doar un pas.

Susținătorii orei de vară spun că înserarea timpurie le afectează starea, generând momente depresive. Susținătorii orei de iarnă afirmă, pe bună dreptate, că e și mai neplăcut să începi ziua pe întuneric, ca să nu mai amintim nepractic.

Eu mă întreb: de ce să schimbi ceva care funcționează de mai bine de un secol? Din aprilie până în octombrie, iubitorii soarelui se pot bucură de lumina lui cât mai mult timp, iar din octombrie până în aprilie lumea nu va fi nevoită să umble pe întuneric spre serviciu sau școală. Se zice că schimbarea orei afectează sănătatea populației. Oare zborurile cu avionul prin toată Europa și schimbarea fuselor orare nu fac același lucru? E adevărat că, după fiecare schimbare de oră, sunt câteva zile de adaptare la noul ceas, însă să fie chiar așa de dificilă aceasta încât să justifice renunțarea la un sistem care, până la urmă, mulțumește pe toată lumea?

Voi ce credeți?

18 thoughts on “Ore controversate

  1. (999)Noi unA credem, ca totul este programat de Dumnezeu, dinainte de a exista universul perceptibil rational-sentimental al constientizarii spatiului si timpului 3D (trecut, prezent si viitor) prin care se conjuga (LOGOSUL) Viata AAAE de catre omul programat, limitat, trecator, muritor… 🙂
    O zi binecuvântata sublima, învesmântata în culori Vii si Lumina Divina, draga Ana !

    Liked by 1 person

  2. Se dezbate pe fb și mi-a scăpat? 😀 De la controversa cu buchetul școlar de flori, n-am mai fost pe fază :)))
    Cu orele astea, sincer, nu mi s-a părut că afectează psihic în viața normală prea mult, poate doar să enerveze fizic… adică eu chiar aș vrea sa se termine cu schimbatul lor, mai bine ne schimbăm noi orele de mers la scoală sau serviciu 🙂

    Liked by 3 people

    • Nici eu nu stiu exact – fizic, psihic sau cum. Inteleg ca ei se refera, de fapt, la trecerea aceasta, schimbarea propriu-zisa a orei, nu la o ora sau la alta. Cred ca trebuie mai multa informare inainte de a opera fel de fel de schimbari. Eu una nu m-am lamurit prea bine, de aceea intreb si eu, poate altii sunt mai informati.

      Liked by 2 people

  3. Ups! Eu inclin spre păstrarea orei de iarna/ vara. Nu mă afectau schimbările acum ceva timp. Acum am insomnii, la serviciu sunt cam flu flu o săptămână până mă adaptez. Îmi place să cred că mamaia care trăia în ritmul luminii de pe geam și după cântatul cocosului era mai înțeleaptă, că de sănătoasă, nu mai încape discuție. Altfel chiar trebuie studiat serios, eu doar spun ce simpt. 🙂 Weekend plăcut! 😘

    Liked by 2 people

    • Dar care? Ora de iarna sau de vara? Ce voiam sa zic e ca practic, cand lumea merge cateva zile in Italia, Germania sau Spania face aceste schimbari de ora, apoi iar la revenirea in tara si asta e treaba. E minunat sa poti trai dupa bioritmul natural, insa institutiile, firmele s.a.m.d. impun anumite orare, asta e realitatea cotidiana. Cum o fi mai bine? Sincer, nu stiu. Daca ar fi sa se aleaga intre cele doua variante, as merge pe ora de iarna. Acum, soarele rasare pe la 7 fara douazeci, pe ora de vara ar fi 8 fara douazeci, si abia e final de octombrie. E de fapt ora “veche”. Weekend fain si relaxat! ❤

      Like

  4. Eu nu vreau schimbarea orei, si asa o sa fie se va renunta. Va fi vrem nu vrem o noua ordine mondiala, care nu ne va intreba ce e bine si ce nu e bine.😊 Mai intai sa vedem ce e cu virusul enigmatic!

    Liked by 1 person

    • In loc sa schimbe sistemele care nu functioneaza si sa se preocupe de schimbarile climatice, care nu mai pot fi oprite dar pot fi macar incetinite, se preocupa de mici detalii, cum e aceasta schimbare a orei. In fine, problemele cu adevarat serioase sunt mai greu de rezolvat, trebuie sa isi justifice si ei activitatea cumva.

      Liked by 2 people

  5. Eu consider ca la stabilirea orei noastre oficiale, care este ora de iarna, s-a tinut seama de astronomie, si asta ar trebui sa ramana. Nu ma influenteaza mult schimbarea orei vara, dar as fi de parere mai curand sa se schimbe programul de lucru si sa ramana ora astronomica neschimbata.

    When told the reason for Daylight Savings time, an old Native American man said “Only a white man would believe you could cut a foot off the top of the blanket, sew it onto the bottom of the blanket, and you’d be left with a longer blanket.”

    Liked by 1 person

    • Clar ora de iarna e cea potrivita – nu ar trebui sa se schimbe programul de lucru in acest caz neaparat, fiindca este, oricum, cea unde soarele rasare mai devreme. Totusi, ma amuza si ma exaspereaza ce ii framanta acum pe unii, in loc sa ia masuri legate de mediu, de exemplu.

      Liked by 1 person

  6. Oficialii, când nu numără prost, gândesc prost. 😁 Într adevăr, ma afectează câteva zile schimbările de oră , însă nu ma împiedic prea tare de aceste schimbări. Eu îs obosita oricum. 😂😂

    Liked by 1 person

  7. Cred că am ratat controversa asta. :)) Personal, aș vrea să rămână ca până acum. Nu mă deranjează schimbările de oră, încât să vreau ca ele să dispară. Într-adevăr, durează o zi-două până ne intrăm în ritm după fiecare schimbare, dar ne-am obișnuit deja așa de atât timp. Probabil se plictisesc rău oamenii ăștia și, în loc să se ocupe de problemele mai presante, caută să se lege de ce nu trebuie.

    Mulțumesc pentru informații! Chiar nu știam când au fost introduse aceste ore. ^^

    Liked by 1 person

    • Cu drag! Exact asta e motivul pentru care m-a deranjat si pe mine, nu atat schimbarile in sine ci punerea pe lista de prioritati ale unor lucruri de mica importanta, in timp ce chestiuni majore se misca foarte greu, daca se misca. ❤

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.